Martea tehnica: PACV/ACV

PACV 03, in golful Cau Hai, langa Hue, august 1968

În 1966 o nouă mașinărie își făcea apariția în mlaștinile din Delta Mekongului. Efectul psihologic a fost atât de mare încât luptatorii VietCong au supranumit-o Quai Vat – Monstrul.

Geneza

Pe măsură ce implicarea americană în Vietnam creștea, US Navy a dezvoltat foarte mult capabilitățile de operare în zone riverane. Supranumită Brown Water Navy, noua grupare avea ca scop interzicerea contrabandei și eforturilor de reaprovizionare a luptatorilor VietCong, făcute pe multitudinea de canale și cursuri de apă ale Deltei Mekongului. Coloana vertebrală a acestei grupări navale era constituită din nave rapide de patrulare. În 1966 acestui arsenal se alătură 3 PACV-uri (Patrol Air Cushion Vehicle – Vehicul de Patrulare pe Perna de Aer) Sk-5, livrate de Bell Aerosystems.

Pac Vee-ul (cum a fost denumit de Marina) își are originea dincolo de Atlantic, în Regatul Unit, fiind un proiect realizat de Saunders-Roe, firmă care a proiectat atât avioane cât și vehicule navale încă de la înființarea în 1929. În 1964, Saunders-Roe dispare ca firmă odată cu fuzionarea cu Westland Aircraft. Prin această fuziune s-a format British Hovercraft Corporation, în a căror lista de produse se afla nava pe pernă de aer SR.N5.

Bell Aerosystems a cumparat, la mijlocul anilor ’60, trei exemplare SR.N5 pe care le-a modificat pentru a face față cerințelor US Navy. A fost instalat un motor turbopropulsor General Electric LM-100 în locul motorului Rolls Royce Gnome, de 900 CP care acționa atât vemtilatorul pentru sustentație cât și elicea propulsivă cu patru pale și pas variabil. A fost montat armament, sub forma unei platforme rotative cu două mitraliere grele Browning M2 de calibrul .50 și doua mitraliere M60 de 7.62 mm. După finalizarea acestor modificări, cele 3 vehicule au fost livrate beneficiarului în California, fiind incluse într-un program de antrenament.

ACV 901, imobilizata dupa ce un militar ARVN a fost tras in ventilatorul de sustentatie

Descriere tehnică

Nava cu un deplasament de 7100 kg, avea o lungime de 11.5m și o lațime de 7 metri. Compartimentul echipajului era dispus central, accesul facându-se printr-o ușă rabatabilă dispusă la prova. Deasupra postului de pilotaj era montată platforma rotativă cu una sau doua mitraliere grele de .50, in spatele ei fiind montat catargul antenei radar. În spatele postului de pilotaj era instalat turbopropulsorul GE LM-100 de 1014 CP, care acționa prin intermediul unor reductoare atât elicea propulsivă cu patru pale și pas variabil/reversibil, fabricată de Hamilton, cât și ventilatorul de sustentație, de tip centrifugal cu 12 pale și diametru de 2.1 m. Agregatul energetic permitea obtinerea unei viteze maxime de 60 noduri și a unei distanțe maxime de acțiune de 165 mile marine. Direcția era controlată cu ajutorul a două suprafețe aerodinamice de comandă montate în spatele elicei, în curentul de aer generat de aceasta.

În uzul USN

În 1966, US Navy începe faza de testare operațională a celor trei vehicule pe perna de aer, odată cu dislocarea lor în zona de conflict din Vietnamul de Sud, la baza Cat Lo, ca parte a Task Force 116. Unitatea nou înființată a primit denumirea de PACV Division 107. Primele misiuni încredințate au fost de patrulare paritimă, de-a lungul coastelor, în limita distanței de croazieră. Pe timpul acestor patrulări, se executa cercetare radar și vizuala a țărmului, de la distanța de aproximativ o milă în larg. Rezultatele au fost nespectaculoase, mai ales din cauza lipsei de activitate a VietCong-ului în zona respectivă. Urmatoarea misiune încredințată a fost cea de cautare și salvare pe mare, luându-se decizia de valorificare a capabilității de stationare îndelungată la post a PACV-urilor, spre deosebire de elicopterele SAR a caror anduranță era limitiată. Din nou, rezultatele au fost slabe, din cauza faptului că vehiculele nu au fost redislocate în nord, acolo unde activitatea grupărilor aeriene era mult mai intensă.

În cele din urmă se ia decizia dislocării PAC Vee-urilor pe râurile din interiorul Vietnamului, în aceeași zonă de operații Cat Lo. Patrulările se făceau cu o singură navă, numai noaptea și niciodată pe aceeași rută. După această fază s-a demonstrat un nou concept, acela de utilizare a PACV-urilor în conjuncție cu nave de debarcare. În această fază, USS Tortuga (LSD-26) a fost utilizată la lansarea navelor pe perna de aer în misiuni de patrulare și supraveghere.

PACV la viteza mare

Ulterior, toate cele 3 nave au fost implicate intr-o misiune de convoiere la aproximativ 150 mile distanță de Cat Lo pe râul My Tho, până la Moc Hoa, localitate aflată in vecinătatea graniței cu Cambogia, unde s-au alăturat unei forțe combinate alcătuite din elemente ARVN și ale Forțelor Speciale ale US Army, sprijinite de elicoptere ale Armatei și Marinei, într-o zonă considerată ca fiind bază principală de operațiuni a Vietcong. În cursul acestei ultime faze a testării și evaluării operaționale s-a demonstrat din plin capacitatea superioară de trecere peste obstacole a PACV, precum și puterea de foc. Pe lângă cele doua mitraliere grele de calibrul .50 și cele două M-60, se mai putea executa foc și cu armamentul individual al grupei de până la 12 soldați ce puteau fi ambarcați.

După sfârșitul acestei dislocări, care a durat în total 3 săptămâni, din care una operațiuni de luptă, Marina a luat decizia trimiterii navelor în State, pentru recondiționare și modernizare, urmând să antreneze noi echipaje pentru ele. Totuși odată ajunse în SUA, PACV-urile au fost trecute în inventarul Pazei de Coastă care le-au utilizat până după sfarșitul războiului.

În uzul US Army

Pe baza lecțiilor învățate în urma procesului de testare și evaluare al Marinei, Armata a colaborat cu Bell Aerosystams la realizarea unei variante proprii. ACV, cum a fost denumită noua variantă, era mai mare decât PACV, având structura ranforsată. Ușa de acces a fost marită pentru a putea permite ambarcarea/debarcarea infanteriștilor complet echipați. Puterea de foc a fost marită prin montarea unui lansatror automat de grenade de 40 mm turelat. 3 ACV-uri, având numerele de bordaj 901, 902 și 903 au fost livrate, începându-și cariera operațională în Vietnam în Mai 1968, la Dong Tam, sub comanda Diviziei 9 Infanterie, purtând denumirea de Unitatea Provizorie de Vehicule pe Perna de Aer – Air Cushioned Vehicle Unit (Provisional).

PACV protejat de elicoptere Huey in timpul operatiunii Quai Vat, Moc Hoa noiembrie 1966

Principalele misiuni, executate de asemenea în zona mlaștinoasă, bogată în cursuri de apă, a Deltei Mkongului, au fost cele de antrenament, interdicție, cercetare și aprovizionare. Noi tactici au fost dezvoltate, astfel, navele au început să opereze în perechi iar, atunci când misiunea o cerea, la bordul unuia dintre elicopterele care asigurau acoperirea aeriană se afla unul dintre membrii experimentați ai echipajului ACV, asigurând coordonarea vehiculelor angajate în misiune. În 1969 Unitatea Provizorie ACV este redenumita 39^th Cavalry Platoon (Plutonul 39 Cavalerie) păstrând această denumire până în Septembrie 1970 când unitatea, ramasă cu un singur vehicul funcțional, este desființată.

Epilog

Deși de o utilitate operațională demonstrată, folosirea ulterioară a PACV/ACV a fost abandonată. Pe lângă prețul foarte mare de achiziție (un milion de dolari pe bucată) un motiv pentru abandonarea lor a fost și mentenanța foarte complexă. Astfel, pâna la sfârșitul lui 1969, în Vietnam nu a existat un sistem organizat care să asigure întreținerea sau fluxul de piese de schimb. Ca și consecință, timp de 8 luni, ACV901 a fost imobilizat ca urmare a unui accident. În aprilie, același an, un singur motor era funcțional. Antrenamentul echipajelor era anevoios, durând cam doua săptămâni în fiecare lună, timp în care unul dintre vehicule era nedisponibil pentru executarea misiunilor de luptă.

PACV

În zilele noastre, un singur exemplar PACV, număr de bord 004 a supraviețuit fiind expus la Bellingham International Maritime Museum. ACV 903, singurul exemplar al armatei care a supraviețuit operațiunilor din Vietnam este expus la Army Transportation Museum în Ft. Eustis, Virginia.

Surse text și foto:
TF116
HNSA
Dong Tam
Sobchak
Banzerbaer
Rivernet
Army Tramsportation Museum

– Marius Constantin –