Marțea tehnică: Lockheed YO-3A Quiet Star

Lockheed YO-3A

“The night belong to the VC” era una din zicalele preferate ale războiului din Vietnam. Libertatea aproape totală cu care forțele comuniste operau noaptea a adus pe agenda DARPA crearea unui aparat de observare, care, spre deosebire de zburătoarele existente, avioane și elicoptere, să facă cât mai puțin zgomot. DARPA a apelat la compania Lockheed Missile & Aerospace Co. din Sunnyvale, California și astfel s-a născut unul dintre cele mai uimitoare avioane din lume.

Lockheed a stabilit de la început cerința principală – aceea de a avea un avion cât mai silențios posibil. Sursa principala de zgomot, motorul, trebuia să fie cât mai mic, bine antifonat și cu o turație scăzută, acționând o elice mare, multipală. În consecință, fuselajul trebuia să fie cât mai ușor, foarte ”curat” aerodinamic, cu aripi lungi pentru o portanță maximă la viteze mici. Pentru a avea succes în această misiune, trebuia să fie un fel de moto-planor.

Schweizer SGS 2-32

Lockheed a ales pentru dezvoltare modelul Schweizer SGS 2-32, un planor de mari dimensiuni (anvergura sa era de 18 metri) cu două locuri, folosit deja de către US Navy pentru antrenamentul piloților. Versiunea finală a acestui aparat de zbor avea aripi joase,tren de aterizare escamotabil , un motor de tip Continental IO-360 de 210 cp, o ”cutie de viteze” compusa din 12 curele de ventilator, o elice cu trei pale cu viteză constantă, un cockpit cu două locuri (observatorul stătea în față, pilotul în spate) și un aspect ce semăna cu acela al unui avion de vânătoare de mici dimansiuni. Viteza sa maximă era de 138 mile pe oră, dar o viteză de croazieră de 110 noduri era mult mai des folosită, ”tăcerea” maximă fiind obținută la o viteză de 70 de noduri. Anduranța era de 6 ore de zbor. ”Încărcătura de luptă” era un sistem de vedere pe timp de noapte stabilizat giroscopic având un obiectiv cu deschidere focală mare instalat într-o turelă rotativă. Vizorul acestuia a fost instalat în cockpit-ul observatorului.

yo-3a2

YO-3A a trecut testele de acceptare ale armatei americane în toamna anului 1969, iar aceasta a expediat imediat 13 din cele 14 aparate produse în Vietnam. Un singur exemplar a rămas în SUA, la Fort Rucker, în Alabama, pentru testări avansate. Având baza la Long Binh, în apropiere de Saigon (actualul Ho Chi Min City), avioanele s-au dovedit de neîntrecut în urmărirea activității nocturne a VietCong-ului, zburând neauzite și nesesizate la înălțimi de 200 metri deasupra coloanelor de aprovizionare comuniste, existând raporturi documentate de zbor la 60 m deasupra convoaielor de sampane de pe râurile vietnameze.

În 1980, din cele 14 aparate produse cu 11 ani înainte se mai gaseau 6 în inventar. 2 fuseseră alocate biroului FBI din Oxnard, California, 2 ajunseseră în dotarea Department of Wildlife and Fisheries, fiind foarte apreciate datorită eficienței în prinderea braconierilor, al 5-lea era înregistrat ca având un proprietar privat în Connecticut, iar ultimul era folosit ca microfon zburător pentru testarea acusticii rotoarelor de elicopter de către NASA.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=_9klYgXlVhE]

– Sweeper –