Categories: Diverse

MApN va fi reprezentat la AeroNautic Show 2016

C-27J Spartan, AeroNautic Show 2013

Ministerul Apărării Naționale va fi reprezentat, și în acest an, la Festivalul AeroNautic Show, care va avea loc sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 11.00, în Parcul Crângași și pe Lacul Morii, din Capitală.

Forţele Terestre Române vor participa la Aeronautic Show 2016 cu echipamente şi tehnică de luptă specifice vânătorilor de munte, cercetaşilor, geniștilor şi transmisioniştilor. Cu acest prilej, vor fi prezentate procedee de escaladare și traversare cu ajutorul funicularului, exerciţii demonstrative de intervenţie pentru detectarea unor materiale explozive, precum şi tehnici de supravieţuire specifice cercetaşilor.

Forţele Aeriene Române vor fi reprezentate în demonstraţia aeriană de o aeronavă de transport C-27J Spartan şi de un elicopter IAR-330 Puma din dotarea Bazei 90 Transport Aerian, iar în expoziţia statică de un elicopter IAR-330 Puma echipat pentru misiuni de evacuare medicală.

Ofertele educaţionale ale învăţământului militar de aviaţie, ale Forțelor Navale și cele din domeniul comunicațiilor și informaticii vor fi prezentate în cadrul unor standuri de profil.

La activitate vor fi și specialiști ai Muzeului Militar Naţional “Ferdinand I” și Muzeului comunicațiilor și informaticii, iar militarii Brigăzii 30 Gardă “Mihai Viteazul” vor executa o demonstraţie de mânuire a armamentului de tip Drill-Team.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Aeronautică Română şi Primăria sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, iar intrarea este liberă. Programul detaliat, harta şi alte informaţii vor putea fi accesate pe site-ul oficial al spectacolului, www.aeronauticshow.ro, și pe pagina de facebook a evenimenului: https://www.facebook.com/events/1705237946467370/?active_tab=posts.

Secţia Presă
Iulian Iamandi

Recent Posts

Hanwha Aerospace caută să obțină un sprijin mai extins în industria de apărare pentru modernizarea securității României

Hanwha Aerospace intenționează să înființeze în România un hub industrial pentru Europa, cu scopul de…

6 days ago

Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat marți, 23 aprilie, împreună cu omologul său coreean,…

6 days ago

Bulgaria ar putea aloca 2,5 procente din PIB către Ministerul Apărării

Parlamentul Bulgariei dezvate ambițiosul plan de creștere a bugetului Apărării la 2.5% din PIB. Ministrul…

2 weeks ago

Rostec lucrează la un nou sistem mobil aruncător de proiectile incendiare

În viitorul apropiar, promit cei de la Rostec, miltiarii ruși vor fi dotați cu un…

3 weeks ago

Posibilă dronă maritimă recuperată din apele teritoriale ale României

În cursul serii de joi, 4 aprilie, nava de căutare-salvare Artemis a Agenției Române de…

3 weeks ago

China va dezvolta avionul J-15 într-o versiune pentru război electronic

Televiziunea de stat chineză a anunțat recent că se lucrează la dezvoltarea avionului multirol de…

4 weeks ago