Ministerul Apărării Naționale a solicitat aproabarea Parlamentului României pentru inițierea procedurilor de atribuire aferente următoarelor programe de înzestrare:

  • Programul de înzestrare Vânătorul de mine

Acest program de înzestrare constă în realizarea capabilităților de luptă contra minelor marine prin înzestrarea Forțelor Navale Române cu nave tip vânător de mine în scopul obținerii unor capabilități eficiente de detecție, clasificare, identificare și distrugerea (neutralizare) a minelor marine.

  • Programul de înzestrare Submarin împotriva amenințărilor de suprafață și subacvatice

Programul de înzestrare “Submarin împotriva amenințărilor de suprafață și subacvatice” constă în realizarea capabilităților de luptă împotriva navelor de suprafață și antisubmarin prin dotarea Forțelor Navale Române cu nave de tip submarin în scopul obținerii unor capabilități eficiente în cercetarea pentru recunoaștere și culegere de informații la nivel operativ-strategic concomitent cu executarea acțiunilor de luptă împotriva navelor de suprafață și a submarinelor inamice pentru distrugerea, neutralizarea sau descurajarea forțelor navale inamice, independent sau în cooperare cu alte forțe, în apele teritoriale cât și în cele internaționale sau în zone litorale ostile, în zone cu un grad ridicat de risc, departe de bazele navale proprii.

  • Programul de modernizare al navelor purtătoare de rachete

Aceste program de înzestrare este destinat modernizării sistemelor de luptă principale și actualizarea capabilităților operaționale corespunzătoare nivelului tehnologic actual și asigurarea unui grad ridicat de interoperabilitate cu alte unități de luptă proprii și ale altor state membre NATO pentru navele purtătoare de rachete din clasa Tarantul din înzestrarea Forțelor Navale Române.

Hai, să fie cu noroc!

Că tot e… anul marinei. 🙂

Iulian Iamandi