Care ar putea fi durerea de dinţi?
Să nu îmi spuneţi că întotdeauna pariaţi pe băiatul bun, care învinge pe ăia răi şi la final pleacă şi cu fata frumoasă.. că nu vă cred. Întotdeauna poate să iasă nasol cu succes, indiferent de câtă tehnologie şi pregătire au băieţii buni.
Deci, ca să fiu sigur, de data asta băieţii buni sunt ăia mai bine îmbrăcaţi. Da?
Şi nu este vorba de o Franţă care printr-o nouă mişcare agresivă încearcă să îşi sublinieze capabilităţile.
Care ar putea fi scenariile în care băieţii buni o dau în bară?
– Iulian Iamandi –
MANPADS multe si eficiente, impreuna cu manuitori dibaci si curajosi.
Franta are mai multe interese decât cele legate de capabilitàti.
– Cei 6000 de francezi civili din Mali sunt numai 500. Ceilalti sunt africani cu dublà nationalitate.
– Franta încearcà sà protejeze o pràbusire tip domino în Mauritania si mai ales în Niger, unde Areva îsi are sursele ei de uraniu. De altfel si în Mali sunt rezeve de uraniu.
Problemele care pot sà aparà, sunt
– oponentii au beneficiat de o instructie americanà de un bun nivel (la nivel de trupà si de ofiteri). Sunt cei 1600 de dezertori ai armatei maliene. În plus, tuaregii au cultura ràzboiului de “razzia”.
– armament mai sofisticat din depozitele libiene
– o schimbare de atitudine, deja sovàelnicà, a Algeriei, care poate sà le dea adàpost în frontierele ei.
Pentru francezi, nu-mi fac probleme de oameni si material, ei sunt la ei “acasà” în aceste pàrti ale Africii si stiu sà se adapteze militar. Problema poate sà vinà de la gasca politicà francezà dacà istoria dureazà mai mult de o lunà.
Atentate teroriste pe teritoriile Frantei si celorlalte state care vor interveni, ar putea fi considerate probleme grave. Iar daca la francezi ar fi mai greu din cauza unei securitati mai bune, la fel si in Anglia, in statele africane care vor participa sau acorda ajutor inclusiv drept de survol, e foarte usor.
cred ca worst case scenario e sa nu existe dupa terminarea conflictului o forta de stabilizare :D.
mai face si militaru roman un ban cinstit, mai viziteaza un timbuktu, ca dupa ce se termina la anu povestea afghanistan, va fi iar mult praf
E o varianta, sa avem continuitate. Altfel, cred ca ar trebui sa ne gandim la worst case scenario pentru noi si dupa cum am mai zis cu alte ocazii… mi-e ca se lasa cu desfintari de batalioane daca nu mai trimitem pe la nisipurile de aur.
nu se desfiinteaza, abia s-au mai format anii trecuti niste brigazi
problema va fi ca fara banii aia multi vor opta pt contractori si atunci n-ai cum sa-i tii pe oameni…
mai ales cu mentalitatea “am zece la poarta care asteapta sa vina in locul tau”
evident, prin alte tari oamenii pot iesi temporar din sistem, se duc 6 luni sau un an sa faca niste banuti si apoi se intorc, dar nah… la noi, ca la noi, patriotismul trebuie sa fie automat pe stomacul gol, ca altfel e dubios
evident, asta pt catei, ca la vf sunt alte reguli 😀
worst: colonie chinezeasca de facto.
Francezi, englezi, foste colonii (SUA, alea frantuzesti), chinezii si rusii mai lipsesc ca sa iasa o seaorma cu de toate.
Intr-adevar, China sufla in ceafa Frantei in aceasta zona.
Intervention in Mali: Another Free Ride for China?
http://www.huffingtonpost.com/barry-lando/china-business-africa_b_2468659.html
Worst case scenario… nu stiu. Da’ pregatesc un War Scenario pt joi, in loc de armurerie. Cadou de ziua mea. :p
-pierderea de sub influenta a unui teritoriu imens. Azawad, zona de nord din Mali se considera a avea un subsol considerat foarte bogat și promițător.
-intrarea Chinei in zona
-amenintarea exploatarilor miniere de uraniu de la Imouraren, din nordul Nigerului, ce asigura jumatete din consumul Frantei. Tuaregii revendica parti din nordul Nigerului.
Gabriel are dreptate. Worst Case Scenario ar fi sa se bata europenii cu africanii, pentru africani, iar Africa sa o castige China.
Sper sa si-o ia rau de tot frantujii. 🙂
Daca se transforma Mali & vecinii intr-un fel de Indochina Franceza?
Poate intr-un Afganistan 2.
Eu cred ca o sa se prelungeasca acest conflict, dar Franta si nu numai ea, nu isi permit sa piarda aceasta zona.
Riscurile pot veni dintr-un conflict prelungit, favorizat de apropierea de granitele algeriene.
the shit has hit the fan: 41 de ingineri europeni de la o rafinarie bp din algeria luati ostatici de islamisti
Asa-zisa primavara araba se intoarce ca un bumerang in capul francezilor:Mali va fi greu de pacificat.Uciderea,demna de vremuri medievale,a lui Gaddafi va fi scump platita.