Vino să îi întâlnești pe jucătorii de fotbal robotic!
Centrul de Creație Tehnică pentru Tineret (inventeaza.ro) în colaborare cu Electrical Engineering STudents` European assoCiation București (eeStec) organizează luni, 29 octombrie 2012 evenimentul de lansare a proiectului “Fotbal Robotic”, care se va derula începând cu ora 15:00, în Sala Senatului, corp Rectorat, din cadrul Universității Politehnice București, Splaiul Independenței, nr. 313, sector 6.
Durata evenimentului este de aproximativ 60 de minute, iar acesta va fi structurat în două secțiuni distincte. În deschiderea evenimentului vor vorbi: Ionuț Cotoi, Președinte al Asociației Centrul de Creație Tehnică pentru Tineret, Radu Manea, Senior Manager al progamului SSM din cadrul Luxoft Romania, un reprezentant din partea Universității Politehnice București și Rareș Curatu, Vice-Președinte Resurse Umane în cadrul eeStec LC București.
Cea de-a doua parte va consta într-o demonstrație de fotbal robotic, utilizând întregul sistem de joc (roboți, teren, cameră video, software comandă wifi).
Roboții urmează a fi programați de către studenții participanți în cadrul celor patru workshopuri, respectiv patru sedințe de coaching oferite gratuit în cadrul proiectului în perioada 5 – 29 noiembrie 2012.
Organizarea primului campionat de fotbal robotic pentru clasa Mirosot, desfășurat după regulamentul Federației Internaționale de Fotbal Robotic (FIRA) reprezintă un concept educațional inedit, adresat studenților din cadrul universităților cu profil tehnic pasionați de electronică, programare și inteligență artificială. Aceștia se pot înscrie completând formularul online de pe www.fotbalrobotic.ro până pe data de 2 noiembrie 2012.
Sponsor: Luxoft Romania
Partener academic: Universitatea Politehnica din Bucuresti
Parteneri: Robofun.ro, Gemma Total Advertising, Webefektiv
Parteneri media: Radio Guerrilla, RegieLive, Sapte Seri, PC World, Resboiu, Newsman, Hipo.ro, VideoLink și Hipnotizat de Muzica
– Resboiu –
Navighează în portal:
Resboiu Master; Armata Română;Forţe Speciale; Space; Revista Resboiu; Forumul Resboiu;
[…] interesantă asta cu fotbalul robotic […]