După o vreme în care impactul ar fi fost deflectat de alte subiecte, cu mare priză la oamenii neinformați și la cei care se încăpățânează să creadă fix ce le convine, și-au făcut iar apariția știrile fake legate de Armată. Nu, nu-s alea cu reintroducerea stagiului militar obligatoriu.
Pentru că s-a ajuns să fiu întrebat de prieteni care nu au treabă cu pasiunea mea “Ai văzut ce tunuri a dat Armata? Miliarde, miliarde pe corvete și blindate…”, am decis să public un comunicat de presă de la finalul anului trecut:
Ministerul Apărării Naţionale
Arhivă comunicate
Comunicat nr. 342 | Data: 10.12.2016
Precizări M.Ap.N.
Cu privire la programele strategice de înzestrare “Corvetă multifuncțională” și “Transportor blindat pentru trupe 8×8”, Ministerul Apărării Naționale face următoarele precizări:
Principiile de bază avute în vedere, pe parcursul acestui an, în întreaga politică de înzestrare a Armatei, inclusiv în proiectarea celor două programe de achiziții majore au fost: urmărirea intereselor esențiale de securitate ale României, producția tehnicii de luptă în România – cu angajarea la maximum posibil a capacităților industriei naționale de apărare, fructificarea la întregul potențial a opțiunilor de offset și deplina transparență a procedurii de achiziție.
Deciziile au fost fundamentate în urma unor procese riguroase de analiză și studii de concept care respectă în totalitate normele legale naționale și ale UE.
Astfel, în cazul programului strategic TBT 8×8, s-au creat premisele producerii acestui tip de tehnică în România, prin înființarea unei societăți mixte româno-germane prin parteneriatul dintre Uzina Automecanică Moreni, producătorul transportoarelor amfibii blindate aflate în prezent în dotarea armatei noastre și unul dintre cei mai mari producători de profil din lume, Rheinmetall Landsysteme. Cei doi parteneri își propun realizarea noului transportor blindat pentru trupe 8×8 la standardele operaționale formulate de Forțele Terestre Române, cu transfer de know-how de la partenerul străin către uzina românească.
Producția noilor transportoare la Moreni este o opțiune în direcția relansării industriei românești de apărare, reprezentând o oportunitate majoră de dezvoltare nu doar pentru economia din zonă, ci și la nivel național, prin atragerea pe orizontală a altor agenți economici din țară, atât în procesul de producție, cât și pe latura de mentenanță.
MApN este beneficiarul viitorului produs rezultat din această cooperare, produs nou, ce va fi dezvoltat pornind de la o soluție de cercetare românească (proiect finanțat de la buget și care trebuie valorificat), în raport de cerințele militare și tehnice formulate de Forțele Terestre.
Nu există angajare bugetară în acest an, contractul cu MApN urmează a fi semnat după ce va fi formulată o ofertă și în urma unei negocieri, iar cooperarea în ansamblul său urmează să se desfășoare pe termen mediu, de-a lungul mai multor ani. Desigur, în acest stadiu și fiind vorba de un produs nou și fabricat în România, nu se pot lua în considerare decât indicii de cost și preț.
Programul strategic de înzestrare ,,Corvetă multifuncţională” a parcurs o procedură de transparenţă decizională în materie de achiziţii fără precedent în România (proiectul de HG a fost prezentat pe site), care a urmat cu rigurozitate toți pașii impuși de legile în vigoare.
Stadiul concret al procedurii este următorul:
• Având în vedere faptul că valoarea estimată a contractului, fără TVA, este mai mare decât echivalentul în lei a 100 milioane euro, Ministerul Apărării Naţionale a transmis Parlamentului României, în data de 18 octombrie 2016, scrisorile prin care se solicită aprobarea prealabilă pentru iniţierea procedurii de atribuire, așa cum prevede art. 51 alin. 2 din OUG 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii.
• În pregătirea atribuirii contractului de achiziție, Guvernul României a aprobat, așa cum prevede legea, circumstanţele şi procedura specifică aferentă programului strategic de înzestrare ,,Corvetă multifuncţională” în vederea furnizării de către Damen Shipyards Group, prin Damen Schelde Naval Shipbuilding BV, a patru corvete din clasa SIGMA – proiect 10514, construite şi dotate în Şantierul Naval Damen Galaţi S.A., precum şi a suportului logistic iniţial.
Valoarea estimată a acestui program, pe întreaga perioadă de şapte ani, este de 1,6 miliarde Euro (cu TVA), sumă în care sunt cuprinse şi achiziţia muniţiilor şi suportul logistic iniţial, care include şi instruirea echipajelor. Ministerul nu a modificat aceste sume pe timpul procedurii de transparență decizională. Având în vedere forma standardizată a formularelor stabilite prin lege pentru publicarea în procedură de transparență a actelor normative, în prima formă a notei de fundamentare publicată pe site-ul MApN a fost precizat impactul bugetar (și nu valoarea totală a contractului) pentru primii patru ani, care se situa la aproximativ 800 de milioane de euro. În urma consultărilor inter-instituționale, având în vedere faptul că durata de derulare a contractului va fi de șapte ani, în vederea asigurării previzibilității resurselor financiare, s-a luat decizia precizării în cadrul notei de fundamentare a valorii totale a contractului, incluzând, așa cum am precizat deja, toate dimensiunile proiectului (producția propriu-zisă a navelor, achiziția munițiilor, suportul logistic inițial și instruirea echipajelor).
Decizia de a propune Parlamentului României derularea contractului cu Damen Shipyards Group, prin Damen Schelde Naval Shipbuilding BV, pentru producerea a patru corvete din clasa SIGMA – proiect 10514 în Şantierul Naval Damen Galaţi S.A., a avut în vedere un studiu-concept în care au fost analizate 13 proiecte de corvete. În cadrul acestui studiu au fost identificate patru proiecte care puteau răspunde cerinţelor formulate de Forţele Navale Române.
Dintre toate aceste proiecte, nava din clasa SIGMA (Ship Integrated Geometric Modular Design Approach) prezintă cele mai mari avantaje:
• Posibilitatea producerii lor la Galați îndeplinește interesul esenţial de securitate al țării noastre, respectiv asigurarea securității furnizării navelor după producerea lor și a securității mentenanţei, după intrarea în exploatare.
• Şantierul Naval Damen Galaţi S.A va colabora cu reprezentanți ai industriei naționale de apărare, atât în activitatea de realizare propriu-zisă a corvetelor, cât şi în proiecte de modernizare a altor nave din dotarea Forţelor Navale Române, respectiv a celorlalte obligaţii de acţiuni compensatorii (offset) ce revin companiei olandeze, ceea ce va atrage oportunități importante de dezvoltare, atât pe orizontală, în industria de profil naţională, cât şi în spectrul mai larg, al altor companii româneşti.
• Activităţile compensatorii aferente contractului se vor desfăşura prioritar în următoarele domenii: activitatea de modernizare a altor capabilităţi ale Forţelor Navale Române, realizarea facilităţilor de instruire, constituirea centrului de mentenanţă şi a facilităţilor de depozitare a muniţiilor în România, cu aceleași avantaje prezentate anterior.
Informațiile vehiculate cu privire la prețuri mult mai mici obținute de alte țări la achiziția unor nave militare de acest tip nu au corespondent în realitate. Costurile totale ale celor patru corvete au fost estimate pe baza unor proceduri care pot fi ușor verificate de autoritățile naționale competente.
În conformitate cu legislația națională, creditele aferente viitoarelor contracte nu pot să nu se încadreze în bugetul anual aprobat de Parlamentul României și să nu se înscrie în proiecția fiscal-bugetară pe următorii 3 ani cerută de lege.
Ambele programe de înzestrare de interes strategic răspund indubitabil unor cerințe de securitate a României, vizează achiziția unor capabilități imperios necesare forțelor noastre armate și privesc produse noi, de tehnologie avansată. Ambele programe răspund unui interes esențial de securitate clar identificat, dar și unei asteptări îndreptățite a industriei românești de apărare, anume de a transfera fabricația tehnicii de luptă în țară, cu generarea de efecte benefice în economia națională și crearea de noi locuri de muncă.
MApN ramâne oricând deschis să ofere orice informație de interes public referitoare la aceste programe de înzestrare de interes strategic, ori la activitatea sa de ansamblu în materie de achiziții.
Secţia Presă
A inteles oare cineva de ce a pierdut Irakul de asemenea maniera razboiul. Or fi inteles careva dar cine ia decizii privitoare la dotarea armatei romane sigur nu. Ce dracu sa faci cu navele alea cand dotarea infanteristului e varza. Pistoale mitralieara uzate , decalibrate , depasite moral. Munitie desertizata. Nivelul de pregatire mediu la nivelul trupei , dotarea la acest nivel e un dezastru, afara de cateva unitati restul ar putea face fata unui razboi cu ….tari din zona centraficana….motivatia la nivelul executantului ……Ce o sa facem in caz de razboi cu atatea informatii culese de personalul de la arma informatii care numeric tinde spre 50% din personalul activ al armatei. Ne cumparam varfuri tehnologice, cu toate ca si aici putem dicuta, ca sa dacem ce cu ele
Din cauza COnventiei de la Montreaux e mult mai dificil sa aduca si sa mentina aliatii nave in Marea neagra decat infanterie, aviatie etc in teritoriu.
Momentan suntem deficitari cam la orice, asa ca nu poti spune ca nu avem nevoie de corvete pentru ca infanteria nu are echipament. Sau invers. Daca se respecta alocarea celor 2% din PIB in anii urmatori, si banii sunt cheltuiti cum trebuie, rezolvam si cu navele, si cu echipamentul infanteristilor, si cu transportoarele, si cu escadrilele urmatoare de F-16. Ba chiar poate achizitionam si niste baterii AA cu raza lunga.
Si ca sa fim sinceri, dezastrul in armata nu e numai la noi. Toate armatele arata mai bine pe hartie decat in realitate. Bulgarii, ungurii si sarbii sunt mici de tot. Pilotii lor abia daca zboara, ungurii au dat 2 Gripen-uri de pamant, iar bulgarii si sarbii nu mai au avioane. Pe cand pilotii nostri zboara un numar decent de ore. “Marea” armata ucraineana s-a vazut cat de tare e. Din miile de tancuri si zecile de Su-27 si MiG-29 majoritatea sunt nefunctionale.
Pana si aia bogati au dat cu bata-n balta. Cred ca peste jumatate din flota de Eurofighter a nemtilor sta la sol. Si exemplele pot continua.
Asa ca noi sa ne tinem de treaba cu programele de achizitii si vom fi net superiori vecinilor nostri. Doar sa le demareze odata.
Si apoi de cate ori citesc de afacerea Skoda ma trec fiorii
Presupui ca o sa ne atace astia enumerati de tine? De ce sa ne ascundem dupa deget? Daca se va intampla stim bine cine o va face. Si cu siguranta nu vor fi angajate divizii de tancuri , sute de aviaoane, cu siguranta nu la inceputul conflictului. Parerea mea e ca trb lucrat la factorul uman, stiti bine ca nici un razboi nu a fost pierdut cata vreme elementul moral nu a fost compromis . Noi nu vom angaja lupte pe teritoriu strain de unii singuri dar e real necesar sa invatam sa ne aparam. Comunistii au dezv doctrina razboiului de aparare dus de intregul popor, dupa rev sau ce o fi fost at aceasta doctrina a fost abandonata atat la nivel strategic cat si tactic si a fost inlocuita cu cea mai proasta varianta. Adica cu nimic
De ce miroase urat contractul de corvete,cu Damen.1.Compania Damen este anchetata pt.dare de mita ,in strainatate pt. obtinerea de contracte.2.Hotararea de guvern in care se stabileste contractul cu Damen,este data pe 22dec.,lucru interzis de lege.Odata ce noul parlament s-a constituit[pe21 dec.] ,guvernul provizoriu nu poate da nici un act ,ci doar sa administreze treburile curente ale tarii.Acum intelegeti de ce s-a intarziat formarea noului guvern.3.Indonezia cumpara fregate de 3650 de tone ,mai bine inarmate si dotate cu 410 milioane de dolari de la Daewo,iar noi cumparam corvete de 2350 tone cu 400 milioane de euro,mai slab dotate si inarmate decat fregatele cumparate de indonezieni.
Trolul e trol.Singurul lucru ce pute is aia 50 de bani pe comentariu.
Nu stiu care sunt subrefugiile contractului ca nu am de unde. Dar , daca e sa ne mocirlim cu politica, deciziile politice care au stat la baza achizitiilor sunt discutabile si clar neprofesioniste. Nu asa se procedeaza in acest domeniu. Dezlanat, si ici si colo, pe sisteme de armament care nu ai in ce sa le integrezi, te faci dependent de munitii pe care nu le produci etc. Dar trb sa acceptam ca acesta e unul din preturile democratiei. Sa nu facem politica pt ca avem o pregatire care ne face incopatibili cu sistemul politic
Ai numai contradictii in idee.In primul rand foarte putini produc sisteme de armament naval,iar aia care le produc nu le produc cap-coada.In al doilea rand nu e nici o dependenta,pt ca razboiul naval e foarte scurt,deci nu e nevoie sa produci nus’ ce mare lucru.Ce munitii ai pe nava,alea le tragi si gata-pa.
Tinand cont de faptul ca nu stapanesti notiuni elementare,as zice ca nu esti in masura sa cataloghezi pe nimeni ca neprofesionist.Pt asa o catalogare ar trebui totusi o minima cultura a razboiului maritim.
Dat fiind ca e un jeniu care manca kk cu costul navei,e simplu de ce costa atat.Pt ca in banii astia e si modernizarea fregatelor existente.
Sti care e dotarea actuala a marinei ? Romane. Unde dracu se mai duce razboi naval …. ? Si daca aia insiata? De fapt asa e nu mai or avea cu cine. Ma refeream la faptul ca avem chiar aceeasi nava cu dotari care nu pot functiona integrat. Tehnica ruseasca , autohtona “modernizata” cu tot felul decechipamente occidentale mai ales electronica…..las o balta oricum actiunile militare care se profileaza vor folosi tehnica grea doar ca acoperire sau sprijin pt adevaratele operatii care vor viza centre de comanda , obiective civile, obiective psihologice. Nu sunt specialist in marina dar a mai vazut cum stau treburile si banii aia puteau mm eficient fi cheltuiti pe alt tip de tehnica
indonezia este prima tara care a contractat si cumparat fix acelasi model de nava ce l vom avea si noi !!! Asta dupa ce mai cumparase un model tot de la Damen !!!
Dar da maxim 250milioane pe corvetele de la Damen,nu 400milioane de euro ca si Romania.
Marius, tu esti prost sau esti prost ? Pai de ce ce nu zici ma ca de 200 milioane au luat copaia fara pocnitori si electrocasnice ? Deci, esti prost sau esti prost ?
Dintre noi doi sigur tu esti prost.EU iti spun ca dam cu 150 milioane mai mult decat Indonezia ,si tu imi spui ca am cumparat acum multi ani fregate vechi de la englezi.INDONEZIA cumpara de la Daewo ,fregate de 3650 de tone mai bine inarmate si dotate cu 400milioane de dolari [nu euro],si noi cumparam corvete de 2350 tone mai slab dotate si inarmate cu 400milioane de euro[INDONEZIA da 250 milioane],asa ca sigur esti un prost.Si daca iti place sa jignesti,nu te ascunde sub porecle.
Eu nu te-am jignit, doar te-am intrebat, insa acum chiar iti dovedesti valoarea si lipsa de inteligenta. Nu vorbeam de fregate ci de corvete si mai cauta cand arunci cu linkuri aiurea, vezi si tu ce fac Daewo si Damen in marina militara, compara rolurile navelor si cu ce vin dotate. Dar asa este cand iei salariul in ruble, vorbesti mult si aiurea. Raspunsul corect se pare ca era DA, la ce limbaj de “inteligent” folosesti, dar na asa e cand nu ai argumente si se infurie neuronul.
Ce ma obosesc sa ii raspund unui postac de pe Romania MILITARA,care se ascunde sub porecle.Damen este anchetata pt. dare de mita in strainatate,pt. obtinerea de contracte navale.Indonezia cumpara corvete de la Damen cu 250 milioane ,iar noi acelasi corvete cu 400 milioane de euro,acum intelegi.
Fac eu cinste sau ai ruble de o vodca ? Daca esti asa curios poate te scot in oras sa afli cine sunt, sunt initiale (acronim) nu porecla, dar unde nu e nici Dumnezeu nu cere…Chiar speram ca e ceva de tine, dar esti doar o coada de topor.
Cand nu ai argumente incepi cu insulte,specific celor de pe RomaniaMILITARA,unde ,daca,nu esti de acord cu cei care comenteaza acolo,si ai o alta opinie,si vrei o dezbatere cu argumente,esti catalogat ca si rusofon.Tatal meu a luptat pe frontul de est,iar fratele mamei mele a murit in luptele cu rusii.Eu nu consum alcool,am facut sport de perfomanta si nu cred ca ai avea curajul sa ma intalnesti in persoana,de aceea te sfatuiesc sa consumi mai putina vodca si sa nu fi de acord cu mine, cu argumente si nu cu insulte.
Care argumente mujicule ? Nu discutam de mosii tai xi de monumentala ta ignoranta, ca sa fiu gentil si sa folosesc un eufemism. Cand minti, cad te lauzi ca esti un feroce ex sportiv sau cand zici de ta-tu?racket ametit ! Esti penibil, dar ma bucur ca esti si fudul.
bojane, nush ce jocuri faci tu p-aici si de unde ai tu informatia aia, de fapt e vorba de 2 fregate similare, acelasi tonaj, 2350, si asta pentru mult mai multi bani, aproape dublu, uite-le :
http://www.damen.com/en/news/2016/09/first_sigma_10514_pkr_frigate_for_indonesian_navy_completes_sea_trials
mai usor cu pianu ala bojane cialavecule.
o precizare : scriu chiar acum de pe USNS TRENTON. Deci cunosc domeniul maritim.