La povesti cu Simona Supersonica

Locotenent Simona Maierean

Simona Maierean, femeia care a scris istorie în aviaţia românească fiind singura care a zburat cu avionul MIG 21 Lancer, a ales să îşi continue cariera pe avionul de transport Spartan şi asta pentru că MIG 21 Lancer are o viaţă din ce în ce mai scurtă, iar zborurile ar fi fost numărate pe degete.

A plâns când s-a urcat pentru ultima dată în aparatul care i-a marcat cariera de pilot. Chiar ea mărturiseşte că “bătrânul” MIG 21 Lancer i-a lăsat un gol imens.

“Nostalgia după MIG 21 Lancer o am oricum. E altceva. Dar trebuie să te adaptezi la situaţia actuală, nu ai de ales. Pe 13 martie 2009 a fost primul meu zbor cu MIG 21 Lancer, cu instructorul, iar pe 30 iulie 2009 am zburat singură. Pe 7 martie 2012 a fost ultimul zbor cu acest avion. A fost un sentiment ciudat pentru că pot să spun că iubesc acest avion, parcă s-a desprins ceva din mine, am şi plâns. Am cam 50 de ore de zbor cu MIG-21 Lancer. Nu ştiu dacă o să mai am ocazia să zbor pe avion de luptă pentru că am luat decizia să mă mut pe aeronavă de transport. Tocmai am terminat cursul de trecere pe aeronava Spartan. E puţin ciudată trecerea asta, pentru că eşti tot timpul în echipaj şi atunci trebuie să ştii să gestionezi acest lucru. Trebuie să comunici mai mult, să nu lucrezi în contratimp. Îmi doresc să zbor, să învăţ anumite lucruri şi să văd ce poate face avionul Spartan. Deocamdată sunt în simulator”, a declarat, pentru AGERPRES, Simona Maierean.

Primul zbor pe care Simona l-a efectuat cu avionul MIG-21 Lancer a durat aproximativ o oră. Atunci s-a înălţat la peste 10.000 de metri, iar deodată visul său a devenit realitate. Prima şi ultima femeie pilot pe un avion de luptă îşi aminteşte şi acum de instructorul care a învăţat-o să preia comanda, i-a dat forţa de a se ridica la înălţime fără să ţină cont că la manşa avionului se află o femeie.

“Eram foarte fericită. Îmi aduc aminte perfect momentul decolării. Până atunci aveam puţine emoţii pentru că nu ştiam dacă este o meserie care chiar mi se potriveşte, dacă sunt făcută pentru asta. Până nu am zburat, nu ştiam exact ce înseamnă. Poţi să îţi doreşti şi să nu fii bun, dar mi-am dat seama, după primul zbor, că nu are rost să îmi fac griji. Domnul comandor Ion David a fost primul meu instructor pe MIG 21 Lancer. Cu el am zburat pentru prima dată pe MIG 21 Lancer. Eu am fost prima şi ultima femeie pe care a învăţat-o să zboare pe acest tip de avion. Dacă mă năşteam mai devreme poate zburam mai mult pe MIG 21 Lancer, dar dacă mă năşteam mai târziu cu un an nu mai zburam deloc pe avion de luptă, pentru că după promoţia mea nu s-a mai făcut trecerea pe MIG 21 Lancer”, a spus Simona Maierean.

La cei 29 de ani, Simona ştie foarte bine care sunt deciziile pe care trebuie să le ia în viaţă. Nu s-ar fi gând că va veni momentul să se despartă de avionul care “a ridicat-o la cer”. Şi totuşi, chiar dacă nu va mai zbura singură, va fi mereu în echipaj.

Simona & Spartan

“Am ales avionul Spartan pentru că este un avion mai nou. Chiar dacă vom avea alte avioane de luptă, nu ştiu dacă mă mai întorc, pentru că odată ce iei decizia să te muţi la altă categorie deja e mai greu, pentru că mi-am ales un alt drum şi mi-ar trebui alte aprobări”, a completat ea.

Simona este o femeie puternică şi spune că nu şi-a dorit niciodată să fie privilegiată în faţa colegilor bărbaţi care au aceeaşi meserie. Mai mult, ea are o concepţie de la care nu se abate: ca să progresezi nu trebuie să fii ca un glob de cristal şters de praf din când în când.

De multe ori, nici cei din familie nu au înţeles exact de ce a ales cariera de pilot. Au încercat să o protejeze, să o îndrume spre alte meserii, dar ea avea un sigur ţel: să zboare cu avionul, să ia singură deciziile, să simtă că deţine controlul acolo sus, în aer, la zeci de mii de kilometri distanţă de pământ.

“Familia mea a fost destul de reticentă la început, nu au fost de acord, după care s-au obişnuit cu ideea. Ei ar fi vrut să fac ceva mai liniştit, să nu fie aşa greu, chiar bunica mea îmi spunea că o să îmi fie foarte greu printre atâţia băieţi, dar treceau pe lângă mine vorbele. Deşi sunt între atâţia piloţi bărbaţi, nu pot să spun că mă simt protejată şi nici nu aş vrea să mă simt aşa pentru că aş pierde din vedere anumite lucruri, nu aş mai învăţa aşa cum ar trebui, eu vreau să am acelaşi tip de tratament şi din partea instructorului, pentru că, dacă el s-ar fi purtat cu mine altfel decât cu ceilalţi, poate eu nu aş fi învăţat ce trebuia ca să ajung la un anumit nivel. Nu progresezi dacă eşti ca un glob de cristal pus deoparte şi şters de praf din când în când. Am avut norocul să am parte de instructori care au înţeles lucrul acesta şi care nu s-au cramponat de faptul că aud o voce de fată şi să spună: “şi-aşa nu am ce să o învăţ, mai bine lasă!”, a explicat Simona Maierean.

Femeia care a pilotat un avion de luptă este convinsă că, dacă primul său instructor nu avea încredere să o lase să zboare singură, acum ar fi fost un simplu salariat civil în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Un om i-a marcat viaţa şi cariera în doar câteva minute. “Dacă primul meu instructor nu avea încredere în mine şi nu mă lăsa să zbor în simplă comandă, mă opream acolo şi acum eram un salariat civil. Dacă tu nu te încadrezi să ieşi la simplă comandă nu zbori. Oricum, am mai fost evaluată şi de un al doilea instructor, tocmai pentru a vedea şi o altă părere, pentru a evita subiectivismul. Ai un anumit număr de ore şi exerciţii pe care trebuie să le faci”, a mai spus Simona.

Simona Supersonica 🙂

Drumul până la zborul cu avionul MIG 21 Lancer a fost unul destul de lung, cu luni de zile de muncă asiduă, zboruri şi exerciţii pe care Simona Maierean le-a făcut încă din timpul studenţiei în cadrul Academiei Forţelor Aeriene “Henri Coandă” Braşov, iar apoi la Şcoala de Aplicaţie de la Bobocu, unde vacanţele de vară le petrecea pe aerodrom. Acolo a învăţat să zboare prima dată cu un avion uşor, de tip IAK-52.

“În anul 2003, în toamnă, am dat examenul scris şi în primăvară am dat probele sportive, iar apoi testările psihologice, medicale, giroscaunul, barocamera şi altele, pentru a intra la Academia Forţelor Aeriene “Henri Coandă”. După ce am terminat, în 2007, am brevetat în Şcoala de Aplicaţie de la Bobocu pe un IAR-99 Standard, iar în 2008, la Bacău, am făcut un curs teoretic de trecere şi de cunoaştere a aeronavei, iar în 2009 am început zborul pe MIG 21 Lancer şi de acolo a început totul. Primul instructor pe care l-am avut, la Bobocu, a fost pentru avionul IAK-52 – Ionel Vârgolici -, a ieşit la pensie, dar este un om deosebit, care m-a făcut să am încredere în mine pentru că eu, venind din Academie, unde eram în primul an, fiind a doua promoţie de fete, încă se punea problema că eşti fată, că nu prea ai ce să cauţi acolo, mentalităţi ce acest gen. Eu nu am fost obişnuită aşa. Acasă, ai mei nu mi-au zis să nu fac un anumit lucru pentru că sunt fată, să mă menajeze. Eu şi fratele meu făceam aceleaşi lucruri, eram trataţi egal”, a afirmat femeia-pilot.

Ea a decis încă din liceu că vrea să devină pilot pe un avion militar. Astfel de gânduri i-au mai trecut prin cap şi în copilărie, dar nu era nimic creionat. Îi plăceau avioanele la care visează orice copil şi pe care le vedea adesea la televizor. “Când eram mică, m-am gândit la acest lucru, dar aşa în treacăt, nu m-am concentrat asupra acestui fapt şi cred că în mintea oricărui copil “trece un avion” la un moment dat. În liceu am hotărât să mă fac pilot. Iniţial, nici nu m-am gândit că voi trece testele, a fost mai mult un pariu cu mine. Când am avut primul zbor am fost întrebată de oamenii de la Forţele Aeriene dacă de la mine din familie vine cineva şi le-am spus că nici nu i-am anunţat că urmează să zbor cu MIG 21 Lancer. Atunci m-am gândit să îl sun pe tata, care mi-a zis că l-am luat cam din scurt, trebuia să vină de la Suceava la Bacău, era distanţa destul de mare şi mai avea doar o zi la dispoziţie. A venit împreună cu fratele meu. Din păcate, mama mea a murit când eu aveam patru ani”, povesteşte Simona.

Fratele ei este medic veterinar şi recunoaşte că meseria pe care o practică sora sa este plină de provocări şi cu reguli stricte, fiind destul de greu de suportat chiar şi pentru un bărbat.

Peste câţiva ani, Simona nu se vede nici obosită, nici plictisită de meseria pe care a ales-o, mai ales că o aşteaptă un drum nou şi multe zboruri cu aeronava Spartan. Cât despre bani, nici nu se pune problema. Pasiunea este singura care contează. “Dacă voiam să muncesc pentru bani eram plecată demult. Nu se câştigă deloc la modul la care se crede. Toată lumea crede că piloţii militari câştigă foarte bine, dar nu este aşa. Dacă îmi doream să am un anumit statut financiar, sigur nu mai eram acum aici”, a precizat Simona.

Prima femeie-pilot pe MIG 21 Lancer se gândeşte deja că trebuie să îmbine meseria cu viaţa de familie, aşa că ia în calcul posibilitatea de a deveni mamă. Are deja un iubit, cu care vrea să se căsătorească şi să se aşeze la casa ei.

Sursa: AGREPRES, via AviatiaMagazin

Salutări, Simona. Toată stima