Dragi cititori! Astăzi avem deosebita plăcere de a ura mulţi ani sănătoşi şi fericiţi tuturor purtătoarelor şi purtătorilor numelui Marelui Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruinţă.

Totodată, astăzi, cu această ocazie sărbătorim şi Ziua Forţelor Terestre, al căror protector este Sfântul Gheorghe, cărora, pe această cale, dorim să le urăm La Mulţi Ani şi la cât mai multe misiuni îndeplinite!

Această alegere a patronului nu trebuie să ne mire. Tradiţia, atât românească, cât şi europeană, am putea spune, a folosit numirea sfinţilor ca patroni ai diverselor bresle sau unităţi militare. Rădăcinile acestei tradiţii, de folosire a simbolurilor sacre pe însemnele variilor corpuri, îşi are tradiţia din antichitate, însă, odată cu antichitatea târzie şi evul mediu timpuriu simbolurile creştine intră în utilizarea simbolistică clasică. Primul exemplu de acest gen este chiar utilizarea hrismonului, a monogramei lui Hristos, un X (h) şi un P (r) greceşti încrucişate, pe hampele drapelelor imperiale bizantine, de către împăratul Constantin. Nu trebuie uitaţi nici musulmanii care au practicat punerea de citate din spusele Profetului pe însemnele de reprezentare. Şi cum aceste însemne de reprezentare de cele mai multe ori sunt redate prin steaguri, de diverse tipuri sau mărimi, ne vom apleca puţin asupra acestora.

Cele mai vechi drapele cu caracter militar păstrate până astăzi în România sunt două steaguri din vremea lui Ştefan cel Mare. Aceste steaguri au fost descoperite în Mănăstirea Zogravu de la Muntele Athos şi aduse în România cu destule eforturi de către statul român înapoi în ţară. Uzul acestor drapele a fost unul pus sub semnul întrebării de anumiţi istorici, dacă sunt drapele militare sau prapuri bisericeşti. Concluzia noastră este că, conform legendei aducerii, acestea au fost drapele victorioase pe care domnitorul le-a trimis mănăstirii pentru celebrarea victoriei. Controversa a plecat de la aspectul acestora ce se confundă cu aspectul bisericesc, deşi este un fapt dovedit astăzi că multe din steagurile militare ale epocii aveau acelaş mod de purtare.

Ambele drapele au pânza de fond roşie şi au forme dreptunghiulare. Unul este un dreptunghi perfect iar celălalt este un pătrat din care coboară trei franjuri mari în jos, în formă de unghi ascuţit. Primul are ţesut din fir de aur şi argint o icoană a Sfântului Gheorghe şezând pe un tron, cu sabia scoasă în mâna dreaptă şi mâna stângă pe lamă, iar picioarele sale strivesc balaurul. Deasupra capului, doi îngeri îi coboară coroana, unul având într-o mână o sabie, iar celălalt o cunună. Icoana este înconjurată de inscripţia votivă a domnitorului. Cel de-al doilea steag are reprezentată icoana clasică a Sfântului Gheorghe ucigând balaurul, alături de reprezentarea domnească în poziţie votivă şi o cetate în fundal. Deasupra acestei scene, dintr-un nor este observată voinţa divină, reprezentată printr-o mână binecuvântătoare. Pe cealaltă faţă este reprezentată icoana Botezului Domnului. Flamurile atârnânde au motive florale şi capete de înger, ca şi cele patru colţuri ale pânzei centrale ce separă inscripţia de slavă.

Observăm astfel cum, din cele mai vechi drapele deţinute, îl avem pe Sfântul Gheorghe ca protector al oştirii.

P1250758

P1250755

Mai sus avem două reprezentări ale acestor drapele.

Următorul steag istoric ce poartă icoana Sfântului Gheorghe alături de icoana Sfintei Treimi şi icoana Sfântului Teodor este steagul lui Tudor Vladimirescu. Drapelul păstrează tipicul steagurilor militare de ev mediu şi epocă modernă timpurie având pe faţa sa reprezentate atât icoanele descrise mai sus, cât şi stema Principatului Valahiei, acvila cruciată şi conturnată înconjurată de o cunună de lauri, lângă care, de-a dreapta şi de-a stânga, se află inscripţia votivă. De această dată inscripţia este scrisă în limba română, însă tot cu litere chirilice. Pânza drapelului este aurie, dispunerea fiind ca cea a steagurilor de astăzi, iar hampa avea în vârf un cap de suliţă de asemenea auriu, ca mai toate drapelele militare ale epocii, în special ale vecinilor, Imperiul Austriac şi cel Rus. Un alt aspect interesant al acestui drapel este utilizarea a trei ciucuri lungi, prinşi precum cravatele de steag, atârnând de la vârful de lance în jos. Unul este împletit din mătase roşie şi galbenă, al doilea, din mătase galbenă şi albastră, iar al treilea, din mătase albastră şi roşie.

P1250784

 

Coborând pe axa timpului mai aproape de noi, vom ajunge la perioada regulamentelor organice şi, mai exact, la înfiinţarea primelor unităţi militare moderne în principatele dunărene. Astfel ne vom duce în Moldova din nou unde, la 1834 se distribuie drapele noilor unităţi formate. Aceste drapele, deşi aveau aspectul modern cunoscut, purtau în continuare variaţiuni între feţele acestuia. Drapelele distribuite de Mihail Sturdza, din care se păstrează doar două, unul de dimensiuni mai mari şi altul de dimensiuni mai mici, sunt identice ca şi compoziţie. Acestea au pânza roşie pe care este cusută o mare cruce albastră, astfel formându-se un drapel albastru cu patru cantoane, pătrate în colţuri roşii. Pe o faţă se află stema principatului moldovean, capul de bour, înconjurat de o cunună de laur, cu o coroană princiară şi o stea în opt colţuri deasupra, iar în fiecare canton se găseşte câte o stea în opt colţuri. Pe cealaltă faţă, locul stemei este luat de icoana Sfântului Gheorge ucigând balaurul, iar în colţuri apar câte un M rond, monograma principelui Mihail Sturdza.

P1250800

P1250797

 

Aceeaşi situaţie o întâlnim în aceeaşi epocă şi în Ţara Românească unde, deşi apar steaguri tricolore pentru oştire, se păstrează şi un drapel monocrom, roşu, datat a fi acordat la 1842, la venirea domnitorului Gheorghe Bibescu. Acest steag are pe o faţă stema principatului, acvila munteană, încadrată într-un scut. Scutul are ca tenanţi doi lei rampanţi, o coroană princiară ca timbru, adică deasupra iar în spate şi la picioarele leilor, elemente militare, drapele, tunuri, ghiulele, stindarde, lănci şi săbii. Pe cealaltă faţă apare iarăşi, icoana Sfântului Gheorghe ucigând balaurul.

P1250801

drap t rom 1842

 

Această tradiţie ulterior dispare odată cu apariţia drapelelor tricolore cu feţe identice, sau aproape identice, odată cu distribuirea noilor drapele ale Armatei Principatelor Unite, unde variaţiunile de feţe dispar aproape de tot.

Însă tradiţia este recuperată odată cu apariţia steagurilor de identificare în cadrul Armatei Române contemporane. Aici icoana Sfântului Gheorghe apare pe steagul Statului Major al Forţelor Terestre, pe una dintre feţe, pe cealaltă fiind prezentă stema acestuia, şi pe steagul de identificare al Statului Major General, care combină cele trei însemne heraldice, ale celor trei state majore de categorii de forţe.

1_2_SMFT_steag

 

Observăm astfel cum protectoratul Sfântului Gheorghe asupra unităţilor militare ale armatei de uscat se întinde pe o lungă linie de timp iar readoptarea acestuia în timpuri contemporane nu ne apare decât a o revenire la principiile tradiţilor de luptă româneşti. Nu trebuie să uităm faptul că, până în 1948, fiecare unitate militară avea câte un patron în a cărui zi îşi putea serba ziua unităţii. Multe dintre unităţile de infanterie şi Şcoala de Cavalerie a epocilor respective îl aveau ca patron pe Sfântul Gheorghe.

În încheiere, dorim să urăm din nou La Mulţi Ani Forţelor Terestre Române!

 

Surse: gl. Petre Năsturel, Steagul, Stema României, Bucureşti, Stabilimentul “Universala” de arte grafice, 1903

http://www.mapn.ro/fotodb/albums/060406_steaguri/1_2_SMFT_steag.jpg

 

– drd. Emil Boboescu –