Ion_Dobran_Bf_109G

Dragi cititori, îmi vine deosebita plăcere de a ura multă sănătate şi putere unei persoane care a înflăcărat mintea şi inima multora dintre noi prin faptele de arme şi bunătatea de care mereu a dat dovadă, la orice întâmplare. Este vorba, după cum puteţi observa şi din titlu, despre Generalul Maior aviator în retragere Ion Dobran, veteran de război.

Nu doresc să reiau articolul anterior apărut tot aici la Resboiu în care să-i redau paşii carierei, pentru a nu repeta informaţii. Tot ce pot însă să spun este că acest ultim as al Aeronauticii Române din cel de-al doilea război mondial îşi merită pe deplin locul în panteonul eroilor ţării noastre.

Am avut deosebita onoare de a-l cunoaşte personal şi a sta, din păcate extrem de puţin, de vorbă cu dumnealui, şi, ca toţi care au avut această ocazie, de altfel, nu pot să nu rămân în mirare şi onor la experienţele relatatea cu uşurinţă de acest modest erou, modest ca majoritatea veteranilor, cât mai sunt ei astăzi printre noi. Prin poveştile domniei sale am avut ocazia parcă să gust puţin din agonia şi extazul prin care a trecut Grupul 9 Vânătoare.

Din aceste motive, nu pot decât să stau în poziţie de drepţi şi să strig, aşa cum am mai avut onoarea pe viu, SĂ TRĂIŢI DOMNULE GENERAL! LA MULŢI ANI!

Aici aveţi link-ul articolului precedent din Resboiu: https://www.resboiu.ro/generalul-dobran-purtatorul-stindardului-aviatiei-de-vanatoare-a-implinit-94-de-ani/#comments

Sursa imaginii: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/6/68/Ion_Dobran_Bf_109G.jpg

– drd. Emil Boboescu –