Serviciul de presă al Kremlinului a anunțat că în scurt timp, predintele Rusiei, Vladimir Putin, va face un… apel.

Președintele Putin a primit informații operaționale legate de declarațiile și acțiunile lui Yevgeny Prigozhin, patronul grupului de contractori civili Wagner.

Cu ceva timp în urmă a fost inițiat un dosar penal în temeiul articolului privind revolta militară în Rusia.

Generali ruși din cele mai înalte funcții, inclusiv generalul de armată Sergei Surovikin, unul dintre comandanții invaziei rusești asupra Ucrainei, au făcut apeluri la contractorii din grupul Wagner pentru a preveni acțiunile ilegale și a urma ordinele Comandantului Suprem.

Prigozhin a fost în această dimineață la comandamentul trupelor Districtului Militar Sud unde a vorbit pe un ton acuzativ la adresa adjuncților ministrului Apărării și a șefului statului major general.

Între timp, Statele Unite ale Americii au comunicat că președintele Biden a fost informat cu privire la situația declanșată de grupul Wagner în Rusia dar Biden încă nu a făcut declarații pe această temă.

Iulian Iamandi