Ca măsură de protecție a navelor comerciale sub pavilion nipon din regiune, Japonia a decis să trimită în Orientul Mijlociu o navă de război și avioane de patrulare.
Distrugătorul (JMSDF) Takanami (DD-110) și două avioane de patrulare maritimă tip P-3C vor fi dislocate în regiune. Ministrul japonez al Apărării, Taro Kono, a precizat că avioanele de patrulare (aparținând Japanese Deployment Air-Force for Counter-Piracy Enforcement Forces – DAPE) vor începe misiunile luna aceasta, iar distrugătorul la începutul lunii Februarie.
Misiunea japoneză din Orientul Mijlociu va acoperi zone din Golful Oman, nordul Mării Arabiei și Golful Aden, însă vor evita Strâmtoarea Hormuz.
Decizia japonezilor vine ca urmare a escaladării tensiunilor din regiune, după eliminarea de către Statele Unite ale Americii a generalului iranian Qassem Soleimani pe trei Ianuarie anul curent.
În data de 10 Ianuarie, ministrul japonez al Apărării și omologul său iranian au avut o conversație telefonică în care Kono a comunicat că țara sa este gata să facă eforturi pentru de-escaladare, pace și stabilitate în regiune – a informat agenția de presă Mehr News Agency.
Kono a subliniat că Japonia a decis să nu participe într-o coaliție militară organizată în regiune de către S.U.A.
Iulian Iamandi
Leave A Comment