Cu doua zile inainte de a implini 96 de ani, generalul in rezerva Ioan Dicezare a decolat, azi-dimineata, catre “Escadrila din Ceruri”. Inca o legenda a aripilor romanesti care ne paraseste ….
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!
Aceste cuvinte îi aparţin prietenului nostru Mihai Atanasie Petrescu.
Mi-a apărut subiectul mailului într-un colţ de ecran şi brusc mi-am amintit cu regret de momentul în care pe peronul unei staţii de metrou, împreună cu Victor, îi spuneam istoricului Sorin Turturică despre planurile noastre pe acea zi şi că, altă dată… vom merge şi noi să îl vizităm pe generalul Dicezare. Uite că n-am mai apucat.
A decolat, ridicându-se pentru ultima dată către cer, de data asta fără limită în plafon, crescând cu unul numărul de piloţi ai Escadrilei din Ceruri.
S-a îndepărtat de noi, discret, cum şi noi i-am fost, discret, departe.
– Resboiu –
———————————————————
Link-uri utile:
Revista Resboiu; Forumul Resboiu; Pagina de gardă a portalului; Ramura dedicată Armatei Române; Ramura dedicată spaţiului; Ramura dedicată dronelor.
Dumnezeu sa-l ierte. Una din ultimele marturii vii ale epopeii aviatiei romanesti din al doilea razboi mondial ne-a parasit. Avea o varsta intr-adevar dar asta nu ma impiedica sa regret disparitia sa.
“altadata” e posibil sa nu mai vina niciodata!
Dumnezeu sa-i insenineze cerul!
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. A fost una din legendele aviatiei romane si cu siguranta are un loc de cinste in “Escadrila din Ceruri”
Dumnezeu să-l ierte!
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.
D-zeu sa-l odihneasca !
Dumnezeu sa-l odihneasca! A fost unul dintre eroii Aviatiei Romane din al 2-lea razboi mondial…Acum are aripi de inger….aripile de dural le-a pus deoparte in povesti si vise……
dumnezeu sa-l ierte
Dumnezeu sa-l ierte si sa-i fie tarana usoara!