Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-a întâlnit cu șeful Statului Major General din Republica Serbia, generalul Milan Mojsilović, în cadrul vizitei pe care oficialul sârb a efectuat-o în România, în perioada 26 – 29 septembrie.

Pe timpul întrevederilor, a fost analizată situația de securitate, s-a discutat despre mecanismele de gestionare a crizelor în cadrul inițiativelor regionale Balkan CHODs Forum (Conferința șefilor statelor majore ale apărării din statele din Balcani pe probleme de cooperare militară) și SEDM Ministerial (Reuniunea miniştrilor apărării din Europa de Sud-Est), precum și despre stadiul relațiilor de cooperare între cele două armate. În actualul context geopolitic, marcat de războiul Federației Ruse în Ucraina și de provocările de tip hibrid în Europa, cei doi șefi ai Apărării au subliniat că stabilitatea în Balcanii de Vest reprezintă o prioritate strategică a ambelor armate.

Cele două state se bucură de o cooperare îndelungată în domeniul studiilor de securitate și istoriei militare, ceea ce contribuie la înțelegerea corectă a preocupărilor de securitate actuale. Șeful SMAp a subliniat faptul că obiectivul comun este cooperarea pentru combaterea amenințărilor hibride în Balcani. „Republica Serbia este un actor important, cu expertiză în problematica Balcanilor de Vest. Am transmis omologului sârb că vom sprijini acțiunile care vizează promovarea stabilității în plan regional. Prezența militarilor români în misiunile de stabilitate ale UE și NATO în Balcanii de Vest reprezintă unul dintre instrumentele prin care țara noastră contribuie la menținerea securității în această zonă”, a declarat generalul Daniel Petrescu.

Programul delegației militare conduse de generalul Milan Mojsilović a inclus ceremonia de primire și discuții la sediul Ministerului Apărării Naționale din București, vizite la Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est și Academia Forțelor Terestre din Sibiu, respectiv la sediul Batalionului 26 Infanterie din Craiova.

 

 

Biroul de presă