Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-a întâlnit duminică, 6 martie, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, cu omologul din Republica Franceză, generalul Thierry Burkhard.

              Întrevederea a avut loc în contextul vizitei în țara noastră a delegației oficiale conduse de ministrul apărării franceze, Florence Parly, și  a convorbirilor oficiale avute de ministrul francez cu Președintele României, Klaus Iohannis, prim-ministrul  Nicolae Ciucă, și ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu.

General Daniel Petrescu, seful Statului Major al Apararii

General Daniel Petrescu, seful Statului Major al Apararii

              Discuțiile celor doi șefi ai Apărării s-au axat pe procesul de dislocare a forțelor franceze în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, respectiv pe activitățile viitorului detașament aliat în cooperare cu structuri ale Armatei României.

              Generalul Daniel Petrescu a mulțumit generalului Thierry Burkhard pentru disponibilitatea Armatei Franceze de a accelera dislocarea batalionului din cadrul Forței de Răspuns a NATO. „Demersurile militarilor din Hexagon reprezintă măsuri ferme de întărire a posturii de descurajare și apărare în zona de sud a flancului estic al NATO. Solidaritatea strategică a Franței se transpune prin participarea la construcția unui aliniament defensiv credibil”, a declarat șeful de Stat Major al Apărării.

              Batalionul francez, dislocat în România, face parte din elementele NRF, ca urmare a activării, pentru prima dată în istorie, a Planurilor de Apărare Graduală.

Biroul de presă