Locul faptei

Ceea ce trebuia să fie o întâlnire-şedinţă cu uşile închise, s-a transformat brusc în… ceea ce a urmat.

Planul era să ne vedem într-o formaţie restrânsă pentru discutarea planurilor pe anul 2012, numai că din păcate Alin de la Aripi Argintii nu a mai putut ajunge. Pilotul invitat ca martor, a ales la rândul lui să nu apară… preferând să fugă în lume cu o artistă. Nu întrebaţi, nu deconspirăm nimic. Despre pilot.

Doi mai puţin. Şi atunci ce facem? Alex Neagu şi Griffon erau deja în recunoaştere şi deja apusese soarele, iar pe străzile Centrului Vechi începea invazia. Toată lumea vâna mese disponibile pe care să-şi odihnească halbele. Riscam să nu mai găsim nimic disponibil.

Brusc, ideile au început să se lege: Nemo lăsase un comment despre un mail şi un proiect pe care dorea să ni-l prezante, în plus tot amânasem un răspuns afirmativ faţă de invitaţiile sale. Am găsit mailul pe care ni-l trimisese şi am zis s-o facem. Tot era în program o seară serioasă.

Până sub pământ, s-au lipit în formaţie cu mine, Florin-cel-care-ne-a-făcut-sigla-nouă şi îndrăgitul personaj negativ.. Lucian, zis Karay Kan. Hai, da’ repede, că lumea invadează orice masă liberă din oraş! Am şi uitat să îl chiţăi pe Karay Kan cu glumele preferate: “dacă vorbeşti neîntrebat, te pocnesc!”, “când auzi că se vorbeşte despre Armata Română, să îţi bagi degetele în urechi!”, “apa din glastră nu se bea!”, etc.

Ajungem. Băieţii fac mişto de şapca mea, primită zilele trecute de la Saab şi pe care, evident nu scria Rafale…

Îmi este prezentat Ovidiu.

Coboară Nemo şi ne captează interesul cu planurile sale şi ce urma să ni se întâmple. Stai bre, că trebuie să o salt pe 005, staţi niţel, nu începeţi încă!

O culeg pe 005, ne întoarcem şi… intrăm în Hanul lui Manuc! Cam pe atunci, dă Giuseppe sms că nu mai poate veni.

Hai pe aici, hai pe dincolo, urcă scări, Alex Neagu şi Griffon fac mişto de ProEminenţa Sa de câte ori trebuie să trec prin spaţii înguste. Iar scări, “să nu se rupă”… Întuneric, dar ce se vede e mişto de ne uităm ca prin muzeu.

Nici nu vă trece prin cap: Nemo ne face turul de onoare prin Hanul lui Manuc!!

Cuminţi, îl urmăm şi-l ascultăm. Privim tăcuţi în timp ce Nemo ne povesteşte istoricul uneia dintre cele mai vechi clădiri ale Bucureştiului şi cu mare drag ne explică despre renovarea cu pasiune, istoric, evenimente, Manuc Bey, mobilier, grinda pe care scrie despre meşterii tâmplari, 005 apasă câteva clape ale unui pian, mă întorc de câteva ori ca să n-o pierd de pe radar, e cuminte, nu cunoaşte pe nimeni, haide.

Vizităm salon după salon, începem să participăm la discuţie, glumim, vorbim serios, istorie, spionaj medieval, structura de rezistenţă, proiectare, instalaţii de climatizare, alte scări, alte saloane. Nemo e super-ghid şi foarte pasionat de ceea ce a făcut şi face în continuare, modernizând discret instalaţiile hanului. Glumim. Nu, n-a zidit pe nimeni. Ne explică o frântură din planurile pentru care ne-a chemat să le expună.

Sună bine totul şi ne arată în continuare pe unde ne putem strânge de acum înainte, condiţiile sunt excelente, uite aici merge de proiector că nu sunt coloane, aflăm că Resboiu este cunoscut şi citit, dăm din coadă fericiţi, ni se spune că la întâlnirile mari va participa popor numeros cu pasiuni identice sau conexe. Chiar dăm fericiţi din codiţe.

Da, Nemo are dreptate. Nu conştientizăm ce am făcut şi nici ce reprezintă Resboiu.

Eh, nu suntem modeşti dar ne place la nebunie ce facem şi n-am luat seama la impactul şi efectele proiectului nostru. O facem din pasiune şi nu scoatem nici un ban. Da, ne bucurăm să aflăm că oamenilor le place. Ne bucurăm să avem prieteni din ce în ce mai mulţi.

Turul de onoare continuă, la fel şi poveştile ghidului nostru. Într-un final, ajungem la masa. Ni se propune o avanpremieră, pe care culmea, nu se nimereşte ca vreunul dintre noi să o accepte, dar sună super: ciorba haiducească, acrită cu zeamă de varză, o ciorbă haiducească.. cu costiţă afumată, gătită după o reţetă străveche.

Astăzi se lansează în mod oficial. Noi, ca invitaţi speciali am avut ocazia să o gustăm în premieră, dar n-a fost să fie. Jenaţi, refuzăm: eu nu sunt cu ciorba, iar ceilalţi mâncaseră deja înainte de a ieşi la bere. Naşpa treabă, dar promitem că data viitoare… Până şi eu sunt interesat şi pariez că e bună-de-bună. Data viitoare.

Apare berea. Primul rând, îl dă Nemo. Discuţiile se dezlănţuie, Nemo ne prezintă pe larg planurile şi face o descriere a unor oameni pe care îi vom întălni şi a unor teme de dezbătut. Club. Mai multe nu dezvălui.

Expunem o parte din planurile Resboiu. Ah, la dracu’, cu timpul ăsta liber… De s-ar concretiza mai repede!

Apare berea. Trecem pe military şi pentru prima dată auzim live poveşti despre R.O.T.-uri. Ascultăm serioşi şi râdem când aflăm nişte drăcii.

Apare berea. 005 este cuminte. Discuţiile despre Armata Română. Discuţiile despre geopolitică.

Apare berea. Râdem. Unii de Rafale, eu de Typhoon. Karay Kan spune bancuri cu unguri, noi zicem bancuri cu români. Râdem de însurătoare, unii mai discret, alţii nu râd.

Cortina se trage, încet-încet. Începe retragerea. Retragerea continuă, tiptil-tiptil, dar discuţiile continuă. Ne împuţinăm, ne strângem, spunem bancuri, mai bem bere şi fumegăm de parcă am avea propulsie cu abur. Rămânem şi mai puţini. Ne retragem în cafenea, reaprovizionare cu ţigări, discuţii şi bere.

Se trage cortina, de-a binelea. Taxiuri, haltă la turci, mi-e foame şi îmi iau o tochitură, apoi acasă. E vreo două. Tochitura e super, rememorez seara.

A fost super. Mulţumim, Nemo.