Prin scrisoarea semnată de președinții celor două Camere ale Parlamentului României, transmisă miercuri, 22 decembrie, Ministerul Apărării Naționale a primit aprobarea prealabilă pentru inițierea procedurii de atribuire a contractelor de achiziție pentru pachetul de 32 de avioane F-16, în configurație M6.5.2 și suport logistic de la Guvernul Norvegiei și a bunurilor și serviciilor pentru modernizare de la Guvernul Statelor Unite ale Americii, necesare realizării Capabilității Operaționale Aeriene de Tranziție.
MApN a solicitat aprobarea prealabilă a Parlamentului României pentru demararea procedurilor de achiziție a acestor aeronave operate până în prezent de Forțele Aeriene Regale Norvegiene, având în vedere compatibilitățile tehnice cu aeronavele din prima escadrilă – Escadrila 53 Vânătoare de la Borcea, precum și avantajele economice ale pachetului propus de Norvegia, configurație superioară față de cele aflate în dotarea Forțelor Aeriene Române și posibilitatea modernizării aparatelor de zbor în România.
Avioanele vor fi transferate în deplină stare operațională, resursa disponibilă a acestora asigurând operarea lor pentru o perioadă de tranziție de minim 10 ani, către avioanele de generația a V-a. Astfel, achiziția avioanelor de la Guvernul Norvegiei reprezintă în fapt un transfer de capabilitate între două țări NATO aliate.
Avându-se în vedere complexitatea programului care presupune implicarea a trei părți și modernizare în țară a celor 32 de avioane, după finalizarea modernizării primei escadrile, resursele financiare necesare vor fi stabilite cu exactitate după inițierea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție și începerea discuțiilor cu reprezentanții Guvernului Norvegiei și Guvernului Statelor Unite ale Americii.
Fondurile estimate pentru achiziție sunt de circa 454.000.000 euro, fără TVA, care includ atât pachetul propus de Guvernul Norvegiei, cât și bunurile și serviciile pentru modernizarea aeronavelor care vor fi achiziționate de la Guvernul Statelor Unite ale Americii.
Această soluție asigură implicarea industriei naționale din domeniul aeronautic în executarea lucrărilor de mentenanță şi modernizarea avioanelor F-16, prin operatorul economic Aerostar S.A., desemnat centru de mentenanță de către Guvernul României pentru aeronavele F-16.
Prin Concepția de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forțelor Aeriene”, aprobată prin Hotărâre a CSAȚ, este prevăzută realizarea graduală a Capabilității Operaționale Aeriene de Tranziție, prin continuarea dotării cu avioane F-16 transferate din excedentul altor state si constituirea unei capabilități formate din minimum trei escadrile a câte 16 avioane F-16 fiecare, necesare apărării spațiului aerian pe timp de pace, criză și război, precum și asigurării contribuției naționale la apărarea colectivă.
Biroul de presă
Mai ramane de vazut cine le va zbura. Eu daca as fi pilot as refuza. N au nici o sansa impotriva unor aparate de generatia a 5 a. N au avut nici impotriva unora de aceeasi heneratie a 3 a in anni cand au fost proiectate. Momemente din astea ma fac mandru ca nu am votat la alegerile parlamentare si ca votul ar trebui sa nu mai fie secret .pt ca cei care au votat sa si asume responsabilitatea si sa nu se mai ascunda dupa anonimatul votului la alegeri. Un an nou mai bun. Si sa speram ca nu vom avea nevoie de ele in lupte.
ce avioane de generatia 5 ar infrunta ?
Depinde cu cine va vor lupta. In cazul unui conflict cu Ungaria,Serbia sau Bulgaria cred ca vor face fata.Insa este totusi un avion de 40 de ani, oricate “modernizari” i-ai face. F35 vad ca va ramane un vis frumos multi ani de acum incolo.As vrea sa apuc si eu ziua cand vom cumpara armament la nivelul perioadei respective si nu doar lucruri la care altii renunta.