TAIS FSV

Compania de stat indiană Hindustand Shipyard Limited și TAIS, un consorțiu format din cinci constructori de nave din Turcia, au semnat un contract pentru proiectarea și construirea a cinci nave logistice.

Consorțiul turcesc TAIS a câștigat contractul valorând 2.1 miliarde de dolari încă din luna Mai a anului trecut.

Semnarea însă, a avut loc de abia luna trecută în cadrul vizitei oficiale la Islamabad a președintelui Turciei.

Turcii de la TAIS se vor ocupa de modernizarea unui șantier naval local, de proiectarea navelor, de planificarea și coordonarea producției, precum și de pregătirea materialelor necesare.

Navele de suport logistic au un deplasament de 45 000 tone și sunt capabile să îndeplinească misiuni de aprovizionare în larg sau în vecinătatea țărmului atunci când instalațiile porturare nu sunt disponibile sau suficient de sigure.

În acest rol, pot aproviziona alte nave cu combustibil, alimente, muniții și piese de schimb.

Astfel, navele proprii sau amice își pot continua activitățile operaționale.

Separat, navele logistice pot sprijini grupările navale cu facilități speciale pentru reparații și vor putea fi utilizate în misiuni umanitare, acestea dispunând de spitale la bord.

De asemenea, vor îndeplini rolul de platforme de comandă pentru diverse tipuri de grupări navale și vor furniza marinei un avantaj tactic.

Construcția primei nave a fost inițial programată să înceapă la finalul anului 2020, iar prima navă ar fi urmat să fie livrată Marinei Indiene în 2024.

Iulian Iamandi