După ce pe vremea bunicilor unora dintre noi diviziile s-au dovedit grase și frumoase, s-a trecut la ceva mai suplu.

Brigada.

Ucraina versus Rusia

Ucraina versus Rusia

La soare-apune, brigada a devenit standard. Dincoace de cortină, am continuat să continuăm pe divizii ca în filmele cu ruși (și nemți).

După care, nici brigăzile n-au mai fost mișto. Voluptoasele și puternicile brigăzi s-au dovedit la rândul lor insuficient de plăcute la dans.

Așa a apărut grupul de luptă batalion (BTG – Battalion Battlegroup), sau pe la noi batalionul de manevră. Ori ceva pe acolo… că pe la noi, ca pe la noi.

BTG-ul părea succesul și atât. Adică se forma o grupare mixtă cu una maxim două companii de infanterie, una maxim două companii de tancuri, una maxim două baterii de artilerie și ce mai rămânea era constituit pentru sprijin. Nici batalionul nu mai era chiar batalion, nu?

Din ce am văzut pe la exerciții, s-a lucrat și la nivel de companie ca grup de luptă. Sau pe acolo.

Privind peste gard, o vreme am văzut încercări de manevră și reușite. Am văzut BTG-urile rusești în care tancurile aveau rol de tunuri de asalt ca pe vremurile Kampfgruppe-lor.

Și am mai văzut că nu merge nici așa.

Este de vină structurarea?

Sau particularitățile războiului ruso-ucrainean au făcut ca nici BTG-ul să nu fie ce trebuia?

Înapoi la groapa cu nisip

Forțele rusești implicate în invazia Ucrainei au de acoperit segmente mari de front și în principal au la dispoziție mecanizatele și au probleme mari cu rezervele.

Operațiile rușilor sunt rareori de succes pentru că în loc să fie utilizată infanteria cu sprijin de artilerie, atacurile sunt executate cu mecanizate grele și puțini infanteriști, cel mai des aceștia fiind doar desanturile din BMP/BTR-uri, mecanizatele nedispunând de acoperirea pedestrașilor… astfel căzând pradă sistemelor moderne de rachete destinate luptei împotriva blindatelor.

Așa au pățit și turcii în Siria, undea au pierdut inclusiv tancuri Leopard 2.

Războiul de uzură la care s-a ajuns, toacă mecanizatele ronțăindu-le cu poftă blindajele.

Și acum să privim mobilierul de pe nisipul pe care încercăm să înțelegem ce dracu’ se întâmplă pe acolo.

Ucraina a reușit ceea ce era greu de crezut că în zilele noastre s-ar mai putea face. Kievul a mobilizat suficienți oameni pe front, iar aceștia s-au îngropat pe poziții și nu pot fi dați peste cap de către forța invadatoare care și-a dispersat puterea masivă pe un front prea mare.

Ce ar trebui să facă Moskova pentru a obține rezultate mai bune?

Ar risca rușii să slăbească linia frontului printr-o retragere a unor unități și realizarea unei concentrări pe o singură direcție? Sau vor lungi războiul de poziții până vor putea concentra undeva rezerve aduse din alte zone?

Le lipsește acel schwerpunkt.

Deocamdată.

Ce ar trebui să facă ucrainenii?

Să reziste cât mai mult timp, până ce armata ucraineană va dispune de un număr mult mai mare de sisteme moderne și puternice de armament furnizate în acest proxy war de către țările care le-au sărit în ajutor.

Iar când rușii vor încerca să spargă deciziv frontul și să exploateze pe flancuri, ucrainenii să-i toace provocându-le pierderi mari. Evident, cu prețul unor pierderi mari în rândurile proprii.

Se vede vreun final în groapa cu nisip, sau în real?

Nu. Fizic, nu se vede nimic. Doar eroziunea metalului și a cărnii. Va mai curge sânge. Mult.

Acum, ce am înțeles noi din treaba asta?

Nu suntem pregătiți pentru războaie de durată și mai ales de poziții.

Și remarcăm de puțin timp că se întâmplă altceva: explozii ale depozitelor, eliminări ale comandanților, salve de contrabaterie foarte precise.

Hai, să mai avem răbdare. Războiul ăsta e oricum atipic și încă nu am înțeles tot ce ne-a fost limitat să vedem.

P.S.: BTG-ul e bun, sigur e bună și Brigada Stryker. Sunt însă situații cum nu ne-am mai imaginat măcar că vor mai fi.

Iulian Iamandi