In vizita la Fincantieri, cautand oferta pentru corvetele romanesti

Știți când a intrat în serviciul Forțelor Navale Române cea mai recentă navă de luptă nou-nouță? Haideți să vă zic: 27 Decembrie 1991. În ziua de 27 Decembrie 1991 intrau în serviciu NPR-urile 189 “Pescărușul” și 190 “Lăstunul”, nave de construcție sovietică aparținând clasei Proiect 1241 (cod NATO: Tarantul).

După unele clasificări, cele trei nave românești ale clasei Tarantul (cu un an înainte, intra în dotarea Forțelor Navale Române “Zborul” cu număr de bordaj 188) erau considerate corvete.

“Corvetele” românești ale clasei Tarantul au un deplasament de 455 tone și un armament compus din patru rachete navă-navă SS-N-2C Styx, un tun de 76 mm tip AK-176 și două turele tip AK-630 cu șase țevi rotative calibrul 30 de milimetri. În Forțele Navale Române, navele 188, 189 și 190 sunt încadrate în Divizionul 150 Rachete Navale, cu baza la Mangalia și sunt clasificate ca Nave Purtătoare de Rachete (NPR).

Prezentul nostru indică vara lui 2018. Dacă anul acesta se va finaliza competiția pentru cele patru corvete românești și se va semna contractul, conform conditiției ca prima navă să fie gata în trei ani… Forțele Navale Române ar putea introduce în serviciu o navă de luptă nou-nouță după douăzeci de ani de nimic.

Paragraful precedent l-am scris cu cerneală optimistă.

Haideți să vă zic cu vizita la Fincantieri.

Am acceptat cu foarte multă curiozitate invitația navaliștilor italieni, bucurânud-ne că ne-au considerat demni de a lua parte la o vizită pe teritoriul lor, alături de reprezentanți ai presei mari.

Intern, la Resboiu, s-a considerat că subsemnatul ar fi cel mai potrivit pentru a merge acolo, în baza experienței celei mai relevante: prin CV-ul meu se regăsesc activități în proiectare, roboți industriali, diverse tipuri de mașini cu comandă numerică inclusiv de debitat sau îndoit tablă din oțel, coordonare a producției… chiar desenarea și programarea pentru debitarea de repere destinate unui șantier naval.

În plus, au contat și experiențele anterioare la bordul majorității navelor militare românești cărora se adaugă vizite pe nave aliate moderne, cum ar fi un distrugător Type 45 și o fregată Horizon.

Debutul celor câtorva zile pline l-a reprezentat întâlnirea la HQ-ul Fincantieri din Genova. celor cateva zile pline a debutat cu intalnirea de la sediul central al Fincanteri

HQ-ul este situat într-o clădire de o sută de ani, impunătoare, cu o arhitectură sobră, care emană putere, dar se integrează în stilul de frumos al Genovei.

Gazdele noastre ne-au vorbit cu multă dedicație despre istoria și realizările Fincantieri, cu o mândrie și un sentiment al tradițiilor și împlinirilor de navaliști pe care aveam să îl întâlnim ori de câte ori urma să cunoaștem fincantieriști.

Am urmărit cu atenție prezentările proiectate, cu atenție și un sentiment de… de român din acea Românie care cândva se situa pe poziții fruntașe în statisticile constructorilor de nave și a flotei comerciale proprii, chiar dacă istoricul de navaliști al românilor nu avea o tradiție la fel de îndelungată precum cea a genovezilor.

Revenind la prezent, am fost informați că Fincantieri este un investitor și partener puternic în România, dând de muncă la aproximativ 5000 de muncitori români angajați în cadrul șantierelor navale Vard Tulcea și Vard Brăila, precum și a altor 3000 de muncitori români din companiile subcontractante românești cu care colaborează concernul italian. Cei cinci mii de muncitori români reprezintă aproximativ un sfert din totalul de 19 500 de angajați din 20 de șantiere navale ale Fincantieri.

Amprenta principală a Fincantieri în România este reprezentată de către compania Vard Holding SRL, înființată în România, companie plătitoare de taxe în țara noastră, companie care deține șantierele navale Vard Tulcea și Vard Brăila.

Ni s-a precizat că numai în șantierul naval Vard Tulcea, Fincantieri a învestit de la preluarea acestuia 150 de milioane de euro, șantierul Vard Tulcea fiind de importanță vitală în cadrul Fincantieri.

Managerul general al Fincantieri, Alberto Maestrini, a evidențiat acest aspect declarându-ne în cadrul vizitei la șantierul naval Muggiano: “Dacă închizi șantierul naval din Tulcea, închizi Fincantieri. Fără Tulcea nu am mai putea livra nave de croazieră.”

După ce ne-a fost prezentată compania, am avut parte de dialoguri pe subiectul programului României de achiziție a patru corvete și modernizare a două fregate.

Întrebând în scenariul în care Fincantieri câștigă contractul, în care dintre șantierele navale ar urma să fie construite corvetele mi s-a răspuns că Vard Brăila este cel mai potrivit.

Cât despre oferta făcută României, oficialii italieni ne-au reamintit că Fincantieri construiește trei clase de corvete: Comandanti, Abu Dhabi și Multirole Corvette. Însă, pentru competiția cu privire la achiziția de corvete destinate Forțelor Navale Române, din discuțiile avute am concluzionat că cel mai probabil navaliștii italieni au ofertat cu o customizare pentru România a clasei Abu Dhabi, aproape mai exact corvetele vor fi Abu Dhabi Enhanced. Undeva, între 2000 și 3000 de tone ca și deplasament.

Programul pentru delegația formată din reprezentanți ai presei românești a continuat cu vizitarea șantierului naval Riva Trigoso, unde am avut surpriza enormă de a vedea nu una ci chiar două fregate din clasa FREMM. Ambele nave erau în faza de construcție și pot spune că erau impresionante chiar și în acest stadiu… mai ales că am avut ocazia de a trecere pe sub pupa uneia dintre nave, moment în care am analizat impresionat sistemul dublu de cârme care au rol dublu – pot acționa și pentru stabilizarea navei.

Surpriza nu s-a limitat la prezentarea celor două FREMM-uri destinate Marinei Militare Italiene. Undeva, alături, ne-a fost prezentată și prima PPA – capul de serie a unei clase noi de fregate, navă aflată de asemenea în faza de construcție și destinată tot Italiei.

PPA, adică Pattugliatori Polivalenti d’Altura, va înlocui în serviciul Marinei Militare Italiene un număr mare de nave de luptă, între care două fregate din clasa Soldati și opt corvete ale clasei Minerva, cărora li se adaugă nave din clasele Comandanti, Sirio, Cassiopea.

Foarte interesant conceptul italienilor. Așa cum au făcut deseori pe concepte, doctrine, arhitectură navală. FREMM și PPA? Îi invidiez.

Să fiu sincer, plecasem în această delegație invidiindu-i pe Qatarezi – văzând în programul lor de înzestrare navală o renaștere modernă a conceptului June Ecole, de la finalul secolului XIX adaptată la prezent – și pe italieni pentru mai multe, dar mai ales pentru cum au ales să fie FREMM-urile lor comparativ cu cele ale Franței.

Apreciam FREMM. Mai mult, chiar mai mult decât atât, consideram și încă văd FREMM ca vârf al marinelor militare europene. Îmi plac navele militare mari, puternice, care pot îndeplini misiuni complexe, multirol, de la acea politică a canonierelor și până la angajarea și susținerea luptei cu unități navale adverse de primă importanță.

Însă, o doctrină modernă și adaptată la prezentul geostrategic al Mării Negre ar putea transforma chiar și – să recunoaștem – modesta achiziție a patru corvete, alături de modernizarea celor două fregate Type 22  pentru Forțele Navale Române – într-o soluție optimă și impunătoare, raportat la bugetul de care țara noastră dispune pentru reprezentarea și descurajarea pe fruntariile Pontului Euxin.

Vorbeam de FREMM, de clasa mea preferată de fregate? A doua zi am vizitat Arsenale Militare Marittimo della Spezia. Despre cât de impresionat am fost privind în jur navele militare ale Italiei aș putea vorbi lung.

Am să vă spun doar că am urcat la bordul unei fregate FREMM. Turul navei ni l-a făcut însuși căpitanul, un comandant tânăr și la fel de mândru de nava sa pe cât mi-a fost mie de drag să o descopăr, să o explorez în limitele oferite.

Iar în careul ofițerilor, gazdelor noastre le-a fost pe plac momentul în care am recunoscut numele de erou italian al FREMM-ului. Luigi Rizzo, acel comandant viteaz care a făcut istorie prin atacurile sale cu vedete torpiloare în primul război mondial. Nu am pierdut ocazia de a aminti că și istoria navală a României cuprinde un atac de succes cu torpila de școndru – eh, aici mă supraestimați dacă vă imaginați că m-am descurcat să traduc “școndru” în engleză…

La Muggiano, în cel de-al doilea șantier naval Fincantieri vizitat, am avut parte de două momente impresionante.

Chiar la intrare, trona mândria navaliștilor de la Muggiano: o secțiune printr-un submarin. Nu, e prea puțin spus.  Dar, să lăsăm prima mea impresie…

Ghidul nostru ne-a spus povestea acelui monument. Cândva, uite că am uitat anul, Italia a achiziționat licența germană pentru o clasă de submarine moderne și pentru a împlini condițiile specificate de către nemți au trebuit să construiască această structură și să arate că se pot încadra într-o toleranță de doi milimetri, structură care apoi a fost supusă testelor specifice submarinelor.

În urma reușitei, au decis să transforme în monument acea secvență de test din corpul unui submarin modern.

Apropos, nu este exclus ca în recent pronunțatul program de achiziție a unor submarine pentru Forțele Navale Române să participe și Fincantieri în postura de ofertant cu CD sau… altceva.

Finalul vizitei la Fincantieri a însemnat ceremonia de lansare la apă a navei de sprijin logistic Vulcano. Una dintre navele mari, destinate unor flote mari, o navă modernă și de invidiat. Prea mult pentru noi, prea mult pentru Marea Neagră. Enormă și foarte capabilă, Vulcano se detașază clar chiar și de visurile noastre: este o navă care poate fi exploatată eficient numai de către marile puteri navale ale planetei.

Ei… și iar au apărut frustrările. Dar, să le stingem scurt: italienii ar putea, n-ar fi imposibil, să găsească o soluție și în a oferta România cu o navă logistică. Pe dimensiunile noastre. Am înțeles ce și cum, dar… să ajungem (și) acolo.

Ca în fiecare poveste, autorul trebuie să tragă linie și să scoată din scenă povestea, personajele, chiar și scena.

Vorbeam cu secundul meu. Cu Marius Constantin. Aproape că i-am desenat și colorat toate detaliile vizitei la Fincantieri. Ar mai fi fost mult de vorbit…

Decizia noastră a fost să încheiem acest material cu o corvetă românească.

Dintre imaginile de care dispunem, am ales momentul nostru de suflet. 264. Momentul în care nu doar admiram trăsăturile pseudo-stealth gândite de către proiectanții români, dar cu respect strângeam în gând mâinile fiecăruia dintre marinarii care pe corveta Contraamiral Eustațiu Sebastian făceau față capriciilor Mării Negre.

Este anul Marinei. Anul unei decizii extrem de importante cu privire la dotarea pentru viitor, pentru alianță și pentru securitatea fruntariilor noastre de la Mare.

De abia așteptăm să ne mândrim cu noile corvete românești.

Iulian Iamandi