Generalul Mihail Popescu s-a retras in Walhalla

Generalul Mihail Popescu

Sursa foto: Exclusive News

Aseara, tarziu, camaradul Victor m-a anuntat ca s-a stins din viata generalul Mihai Popescu. Pe moment, n-am facut legatura. Memoria mea are hibe la nume, dar retine ce ii transmit ochii. Am dat o cautare pe net si mi-am amintit de acest om, privindu-l in diverse fotografii.

S-a zbatut pentru cei pe care i-a considerat ai sai si nu doar niste subalterni. A luptat pe fronturile inalte unde s-au dat altfel de lupte, pentru Patrie si pentru militari.

Despre generalul Mihail Popescu, cele mai impresionante vorbe le-am gasit scrise de catre Ion Petrescu, in Adevarul:

“Împotriva acestei indiferenţe programate s-a ridicat vocea unui general care, din 20 iunie, a devenit o simplă efigie, pe holul de onoare al Statului Major General. ”

Dupa asemenea cuvinte, am fost tentat sa adaug doar un “Dumnezeu sa il odihneasca in pace”, insa tot acolo – in ziarul Adevarul – am gasit o continuare pe care v-o infatisam:

• * NU se ştie că la momentul numirii sale, în fruntea Statului Major General, nu mai erau bani pentru salariile şi pensiile achitate de Ministerul Apărării Naţionale. S-a dus la Palatul Cotroceni şi a primit sprijinul adecvat, ca să îi fie alocate fondurile necesare.
• * NU se cunoaşte că în ziua când a poposit în biroul SACEUR, comandantul suprem al forţelor aliate din Europa, generalul respectiv l-a primit cu răceală, având prejudecata că are în faţă un simplu… militar din Est. Asta l-a enervat pe generalul Popescu, care după ce i-a explicat gazdei sale ce are de gând să facă pentru modernizarea Forţelor Armate Române, a încheiat cu cuvintele:”Dacă nu reuşesc asta îmi dau demisia!” Uluirea s-a putut vedea pe chipul SACEUR! Imediat i-a chemat la el pe principalii colaboratori, alţi generali aliaţi, cărora le-a spus că aşa ceva nu a mai întâlnit în cariera sa militară. A urmat un dejun de lucru, amical, pe timpul căruia generalii de la Mons i-au arătat un respect real, oaspetelui venit din România. Un general mai hotărât decât citiseră în dosarul de pregătire a vizitei…
• * NU se mai menţionează faptul că, atunci când a venit preşedintele Ion Iliescu, dintr-o vizită efectuată în Asia, la aeroport a fost aşteptat de ministrul apărării, Ioan Mircea Paşcu, şi de şeful Statului Major General, generalul Mihail Popescu. Ministrul l-a informat pe preşedinte că trimiterea unui batalion operativ, în Afganistan, ar însemna îndeplinirea ultimei exigenţe privind invitarea în NATO. Iliescu l-a întrebat pe generalul Popescu dacă armata poate face asta. Acesta a răspuns afirmativ. Atunci, preşedintele Ion Iliescu a dispus:”Dacă acesta este preţul intrării în NATO luaţi măsurile necesare.”
• * NU se mai ţine minte că atunci când guvernul condus de Adrian Năstase uitase… de fondurile necesare armatei, generalul Mihail Popescu a avut curajul să afirme, la o conferinţă de presă, că în asemenea condiţii, unele misiuni nu mai pot fi îndeplinite. A fost chemat de urgenţă la Palatul Victoria. Statul Major General fierbea deoarece generalul Popescu nu a făcut decât să dezvăluie o tristă realitate. Bine informat asupra consecinţelor imediate ale unei probabile destituiri, în condiţiile în care şeful SMG devenise – şi a rămas şi acum! – CEL MAI POPULAR GENERAL POSTDECEMBRIST, abil, Adrian Năstase s-a limitat la o discuţie tensionată, fără alte urmări.
• * NU au uitat militarii, cu grade mici, tururile de forţă ale ministrului Ioan Mircea Paşcu şi generalului Mihail Popescu, în teatrele de operaţiuni militare, unde existau subunităţi ale Forţei Expediţionare Româneşti, adică spaţiul ex-iugoslav, Irak şi Afganistan. Pe timpul acestor desanturi ale liderului civil şi ale celui militar, generalul Popescu avea obiceiul să profite de scurtele pauze pentru a fi printre camarazi, soldaţi, gradaţi, subofiţeri, pe care îi asculta cu atenţie, sub pretextul unei ţigări fumate cu… talpa oştirii. Multe ordine ulterioare le-a dat ţinând cont de opiniile celor care îi apreciau francheţea. Şi căldura umană, marcată de un râs inconfundabil. Sănătos.
• * NU au uitat cei care au acţionat în apropierea sa, cum proceda pe timpul momentelor de răgaz, când se afla în Statul Major General. Poposea, neanunţat, în câte un birou. Ca simplu camarad. Atunci vroia să afle ce mai fac familiile interlocutorilor săi. Ce greutăţi au. Cu ce îi poate ajuta. De altfel, muncea de dimineaţa până la ore târzii, în noapte. Primea pe toţi cei veniţi la uşa sa. Ştia să asculte semenii…
• * NU i-au plăcut aroganţii. Dar a ţinut la aceia care-i spuneau corect lucrurile. Şi mai avea o calitate extraordinară. Uneori, sub presiunea evenimentelor şi a unor informaţii unilaterale, mai reproşa, câte ceva, unui ofiţer. Când a doua zi constata că lucrurile stăteau altfel decât fusese iniţial informat, chema pe cel vizat şi avea tăria să îşi recunoască eroarea umană. Câţi ca el?…