Mai multe surse din mediul online anunță că cea mai nouă fregată rusească aparținând clasei Admiral Grigorovich/Krivak IV, nava Admiral Makarov, ar fi fost avariată de către ucraineni cu rachete anti-navă Neptun.
Conform acelor surse, Admiral Makarov arde în apropiere de Insula Șerpilor. Și tot sursele respective mai informează că Rusia desfășoară o acțiune de salvare în care sunt implicate nave, avioane și elicoptere.
Și, cică pe acolo se dau americanii cu o dronă tip RQ-4 Global Hawk.
Fregata Admiral Makarov are deplasamentul de patru mii de tone, iar arsenalul acestei nave este compus din două lansatoare cvadruple cu celule verticale (VLS) pentru rachete anti-navă și de croazieră din tipurile Kalibr, Oniks și Zirkon, două lansatoare cu câte 12 celule verticale pentru rachete navă-aer 3S90M, un tun principal automat calibrul 100 de milimetri, două sisteme CIWS tip AK-630, două lansatoare duble pentru torpile calibrul 533 de milimetri, un lansator de bombe reactive anti-submarin tip RBU-6000, 8 MANPADS tip Igla-S sau Verba.
Fregata dispune de un elicopter tip Kamov Ka-27.
Păcat de navă, pentru că era frumoasă.
Asta, dacă informațiile se confirmă.
Iulian Iamandi
Leave A Comment