Săptămâna trecută a apărut pe rețelele de social media o filmare cu vehicule blindate VAB franțuzești transportate către Ucraina.

Ministrul francez al Apărării, Sebastien Lecornu, a confirmat ieri că Franța a trimis Kievului blindate din acest tip.

VAB

VAB

“Pentru a se deplasa rapid prin zone unde se duc lupte, infanteria are nevoie de vehicule blindate. Franța va livra, în cantități semnificative, vehicule blindate VAB înarmate pentru transportul infanteriei.”

A declarat Lecornu în cadrul unui interviu pentru cotidianul Le Parisien.

Din filmarea amintită la începutul acestui material se remarcă faptul că VAB-urile trimise Ucrainei nu sunt din cea mai recentă versiune, VAB ULTIMA.

Franța desfășoară în prezent un proces de înlocuire a blindatelor VAB cu altele mai noi, din tipurile Griffon și Serval, în cadrul programului SCORPION.

Lecornu a confirmat și trimiterea către Ucraina a încă șase autotunuri Caesar, suplimentar față de cele doisprezece furnizate deja Kievului.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat recent că Parisul este dispus să furnizeze Ucrainei un număr suplimentar de autotunuri din acest tip.

Iulian Iamandi