“Când a aflat că aliaţii au fost încercuiţi de insurgenţi a decis că el este cel care trebuie să acţioneze primul, a adunat echipa şi a pornit înspre zonă.” – a declarat unul dintre camarazi despre Petre Tiberius, luptătorul și omul.

Maior (pm) Petre Tiberius Marcel

Maior (pm) Petre Tiberius Marcel

Așa a fost și așa va rămâne pentru cei alături de care a luptat, cei care l-au cunoscut și pentru noi, cei care au avut onoarea să-i audă numele pomenit de către camarazii săi.

“A căzut ca un erou, ca un bărbat, pentru a-i salva pe alţii si făcând ceea ce-i plăcea atât de mult – meseria. A făcut sacrificiul suprem convins fiind că prin aceasta soţia, fetiţa, mama şi familia lui, să trăiască într-o lume mai bună şi mai sigură.” – a spus un alt camarad al eroului Petre Tiberius.

Și pentru noi toți, de acasă și de acolo unde pentru alții înseamnă acasă.

Pentru Pace.

Cimitirul Eroilor - Târgu Mureș

Cimitirul Eroilor – Târgu Mureș

Căpitanul (18A) Petre Tiberius, comandantul Detaşamentului Operaţional Alfa 112 “Phantoms”, a căzut în luptă pe 3 Aprilie 2009.

La zece ani distanță în timp, maiorul (pm) Petre Tiberius își doarme somnul de veci înconjurat de alți eroi care au luptat pentru Pace.

De atunci, Forțele pentru Operații Speciale ale Armatei Române și ale României au luptat și au consiliat, au evoluat, au continuat să lupte și după sacrificiile altor luptători, au continuat să evolueze și să lupte.

Astăzi, Armata Română are Școala de Aplicație a Forțelor pentru Operații Speciale.

Eroul Petre Tiberius ar putea să călăuzească pașii celor care aleg calea puțin știută a luptătorilor din Forțele pentru Operații Speciale ca exemplu de om, luptător, camarad, erou care a ales să facă sacrificiul suprem: SAFOS Maior Petre Tiberius.

În memoria eroului maior (pm) Petre Tiberius

În memoria eroului maior (pm) Petre Tiberius

Eroul maior (pm) Petre Tiberius este mereu alături de camarazi. Strângând mâinile unor oameni deosebiți, am văzut deseori brățara din imagine și..

Iulian Iamandi