Gripen, pe drapel

Urmand exemplul concernului Eurofighter care e decis sa-i faca pe indieni sa se razgandeasca, nici suedezii de la SAAB nu au ramas nepasatori in fata ofensivei Dassault.

Desi este vorba de o alta competitie,  cea din Tara Cantoanelor, francezii par hotarati sa-si dea (intr-un sfarsit) jucaria de-i zic ei “omirol” la export.  Nu mai e un secret ca oamenii Unchiului Sarko au pierdut in noiembrie anul trecut competitia pentru inlocuirea venerabilelor F-5E Tiger II elvetiene. Castigatorii contractului pentru 22 de aeronave multirol au fost suedezii de la SAAB care au oferit 22 de JAS-39 E/F contra sumei de 3.1 miliarde de franci (echivalentul a 2.6 miliarde de euro) oferta lor fiind considerata ca avand cel mai bun raport calitate pret.

Ca raspuns, Dassault a trimis Comisiei de Aparare a Parlamentului Elvetian o scrisoare in care prezenta o contraoferta: 18 Rafale la un pret total de 2.7 miliare de franci.

Pana la sfarsitul acestei luni Parlamentul ar trebui sa aprobe in mod oficial afacerea cu SAAB, urmand ca legiuitorii sa aprobe contractul pana la sfarsitul anului. Ca raspuns la contraoferta Dassault, pentru a putea sa-si asigure vanzarea celor 22 de E/F-uri SAAB a decis sa modifice pretul .

Conform lui Andres Carp, directorul Saab Elvetia, citat de cotidianul Tages-Anzeiger, pretul va fi mai mic de 3.1 miliarde de franci. Unele surse citate de respectivul cotidian sugereaza ca valoare contractului ar putea fi cuprinsa intre 2.5 si 2.8 miliarde de franci. Reprezentatii SAAB subliniaza faptul ca contractul ar fi semnat intre cele doua guverne, Guvernul Suedez urmand sa actioneze ca garant in eventualitatea unor dificultati in livrarea aeronavelor.

Sursa:
expatica