Cui i-e frică de primăvara aia? De costrei, sau de ce era. Iaca ce bine le merge unora: portelicoptere, fregate, corvete, submarine, avioane omnirol, elicoptere, numai obiecte de inventar noi nouțe.
Una dintre cele mai de invidiat marine ale lumii, Marina Egipteana, a semnat de primire pentru un submarin teutonic. (Gad, ce expresii de Gazeta Sporturilor am…)
Type 209/1400 ca și tip, S42 ca și nume, submarinul a fost construit de către navaliștii (expresie de Teleenciclopedia, cred) de la Thyssenkrupp Marine Systems și a fost predat în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat la Kiel.
ȘOC TOTAL, vorba celor de la Știripesurse, după ceremonie urmează și plecarea submarinului în călătoria către Egipt. Prin luna Septembrie.
Ceremonia, în spatele căreia sigur se află Soroș… cum ar spune Nationalisti.ro, a avut loc la patru luni după ce S41, întâiul, a fost primit în baza navală din Alexandria.
Este oficial! Vorba tuturor.
Eh, asta rămâne în aer. Poate fi folosită la orice.
S42 a fost lansat în Decembrie 2016 și este cel de-al doilea dintre cele patru submarine pe care TKMS le consturiește pentru Marina Egiptului. Siiigur va ieși ceartă pe moștenire, prin paginile tabloidelor!
Egiptul a comandat inițial două submarine Type-209/1400 în 2011, suplimentând în 2014 comanda cu încă două.
INCREDIBIL, cum ar atrage majoritatea publicațiilor cititorii precum hârtia de prins muște… Egiptul a semnat primul contract, pentru două submarine, la prețul de 900 de milioane de euro.
Iar pentru următoarele două submarine, Egiptul a semnat la un preț de 500 de milioane de Euro.
Nu cumva… undeva… e vreun jmen? E? Câtă presă românească ar fi făcut trafic – că ziarele fizice nu mai sunt luate nici măcar pentru brânza Scânteia.
Egiptul achiziționează noile submarine pentru a înlocui bătrânele submarine din clasa Romeo.
Fer. Știm ce-i și cu ferul. E plin Facebookul de experți.
Iulian Iamandi
Achizitile militate a Egiptului se bazeaza pe doua surse.
– Ajutor militar american anual de 1,3 miliarde prin livrarea de tehnica noua.
– ajutorul nerambursabil acordat de Arabia Saudita in valoare de 8 miliarde de dolari. Kuweit acorda alte 4 miliarde de ajutoare financiare nerambursabile.
Deci Egiptul nu duce lipsa de bani pentru arme tinand cont ca armata comanda si nu societatea civila.
Iuliane tată,nu m-ai băga articole de ăstea,că unii dintre noi m-ai suferim cu inima.
1Egiptul=ajutor pt Arabia Saudită și pt Emirate etc pe acolo pro Unchiu Sam
2Mult discutata Coreea de Nord simplu și la subiect ajutor în obținerea nucleara si multe altele de la 2 tari Rusia și China și cele care îi susțin și care îi fac sa fie așa tari în gura cu Americanii .
3 decât sa latre aiurea Donald dack mai bine pune presiune economica și pe China și pe Rusia și o sa aibă mai mult de câștigat așa dintr-o prostie ne putem trezi cu toți ca nu mai avem planeta vrb aia ca dacă tot începe Armaghedonul sa fie și cu sfârșitul lumi. Părerea mea !
4 America îi aproape un Continent și mai mult ca sigur nu sar izola așa de tare pe cât a fost în timpul vestului sălbatic cât despre Rusia ce poate sa producă ! Iar China dacă ar avea tot ce își dorește nu si-ar mai dori sa se extindă ? Poate Marcela vrea și niște emigranți Chinezi :))și încă o vrb dacă hoțul a ajuns patron ! Oare patronul nu se poate face și el Hot ?am industrie ok produc automatizat de ce nu as vinde aceleași produse pe piața unde vinde și cei care îmi fac rău mie și de ce nu mai ieftin doar îmi permit sa fac ăsta .
Doar o părere personala ! Urmăresc acest site și îi super tare la fel și site-ul România military .
Cine e Marcela?
Punctele tale sunt total eronate…
Merkel și ok doar a mea părere care ar fi al tău argument ! Încă o data super site ! Explicit și super patriot !