Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat, marți, în Poligonul Smârdan, din județul Galați, că începând de miercuri o echipă de medici militari va începe trierea răniților din Ucraina, care vor fi tratați în spitalele militare din România.
“În cursul zilei de mâine (miercuri — n.r.) o echipă de medici militari va pleca la Kiev pentru a face trierea militarilor sau a răniților care vor fi tratați la spitalele militare din România. Deocamdată, eu vorbesc despre spitalele militare pentru că noi am primit această misiune de a acorda acest ajutor umanitar Ucrainei și pe măsură ce medicii noștri vor face trierea răniților, vom organiza și transportul lor cu un avion militar”, a precizat ministrul.
Ministrul apărării s-a întâlnit marți, în Poligonul Smârdan, cu militarii români și americani participanți la faza I “Early Entry” a exercițiului multinațional Saber Junction 15.
Preluare de pe Agerpres.
***
Iata un bun prilej de a acorda ajutor umanitar tarii vecine, supusa unei agresiuni externe, cat si o oportunitate pentru ca medicii nostri militari sa acumuleze experienta.
– Marius Constantin –
O decizie excelenta, chiar daca am indoieli in suflet ca ucrainienii ar fi facut asta pentru romani.
Daca te consideri mai bun decat cineva, nu te comporti cum se comporta sau cum s-ar comporta respectivul… Mai ales ca suntem in pozitia de a fi un pic generosi, mai ales umanitar. Ce diferende avem noi cu ei, le vom transa mai tarziu, dar spre deosebire de restul statelor din zona, Romania nu are atitudine de hiena.