Su-27

Su-27

În plină criză sino-niponă, ruşii au pus-o de un viol. Cum criza economică nu le mai permite vânătorilor greci să se salte pentru a face o alergata cu cei turci, în vizor ne-a intrat o zonă mai îndepărtată a hărţii şi alţi fraieri de serviciu.

Din spaţiul aerian japonez… curge aerul, aşa e de înţepat şi de penetrat. Harcea-parcea, vorba bancului.

Pofticioşii au folosit două avioane de superioritate aeriană tip Suhoi-27 şi s-au apucat de treabă sus, peste nordul insulei Hokkaido.

N-a durat mult, a fost aşa… de poftă. Un minut. Aproape unul.

Poate ar fi ţinut mai mult, dar spaţiul aerian japonez s-a pus pe ţipat şi cum era ora trei – adică şase GMT, strigătele s-au auzit de departe.

Aşa e noapte pe baltă. Îmi amintesc, când eram prin liceu şi fix pe baltă, într-o noapte aproape albă, unor noutăţi în grupul nostru li s-a părut că a intrat mistreţul în cortul unuia de-i acum la jandarmi şi s-au apropiat cu frică, să-l gonească aşa cum le-am învăţat: lovind cu beţele de lansetă în cort, că iese singur.

A ieşit, ce-i drept, actualul jandarm. Apoi şi o cuminţenie, de la Pedagogic, mută rău ziua însă emoţionant de zgomotoasă în particular, venită cu noutăţile din grup, despre care prietenele ei ştiau că se culcase în alt cort.

Pofta e mare. Mai ales dacă dai la pedale într-un Flanker, fie el şi Su-27.

Ca să scape spaţiul aerian de jumuleală, s-au cocoţat pe cer nişte F-2 băştinaşe, însă golanii ăia ruşi au plecat râzând şi scuturându-şi blugii de aer japonesc.

Articole referitoare la viol: BBC şi Interfax

Versiunile diferă, dar d-aia-s mai interesante de citit amândouă.

 

– Iulian Iamandi –