Categories: Geopolitica

Divizia 98 Aeropurtata de Garda si joaca de-a coincidentele

Aeropurtatii vecini si prieteni

Pe lângă tabla de şah pusă peste harta Ucrainei, galeriile joacă la intimidarea adversarului dar şi a spectatorilor care s-ar băga la o mutare-două.

O întreagă divizie aeropurtată rusească a început un exerciţiu la scară mare. Este vorba de 98 Aeropurtată de Gardă – adică oameni serioşi.

A Nouăzeci şi opta de Gardă este vecină cu Moscova şi a fost pusă în alertă de grad înalt, apoi mutată într-o locaţie nespecificată – dar cu siguranţă la îndemână. Toată treaba este evident o coincidenţă, neavând legătură cu criza din Crimeea.

Se doreşte verificarea stării de “gata de” în condiţii care simulează lupta.

Pe socotitoare, sunt vreo patru mii de militari şi treizeci şi sase avioane de transport, plus un număr nespecificat de vehicule de luptă.

Joaca de-a serioaselea se va întinde până pe 14 Martie.

Aşa, ca la paraşutişti: jeap, pe ei şi gata cât se poate de repede.

Altfel, ar fi buni la filatelie.

Sursa: RIA Novosti

 

– Iulian Iamandi –

Resboiu

View Comments

  • nu din divizia asta erau baiatii aia care au intrat in Pristina in timpul "bombardelei" fostei Iugoslavia?

  • din ciclul "v-am spus io'": acum vreo cateva luni sau un an am spus ca intr-un ipotetic scenariu in care rusii ar ataca Ro ar folosi VDV-ul si alti speciali si ar pune mana pe centrele de comanda gen consilii judetene, sedii ISU, si ar ataca unitanile militare in propriile cazarmi intr-un mod care ar face Armata sa fie ea insasi mai mult spectatoare. La vremea respectiva s-au facut ironii "ce bai, crezi ca-l scot rusii pe cutare din pat la ora 12? ce, daca-l iau rusii pe Pinalti prizonier il lasam acolo bucurosi, etc". Lumea visa la dueluri aeriene gen Agarici sau Traian Darjan sau cu Bazu alergand cu bicicleta spre G-u, sau lupte de tancuri in care TR-85 Mxxx cu n-spe blindaje aplicate arunca in aer turela T-urilor. Dar iata ca fix asta e al rusilor "modus operandi". Au luat Crimeea ca din oala in timp ce T-64urile sau Oplotzii dormeau linistite in cazarma sau pe la targuri. Ucrainenii daca aveau pregatire informativa din timp si baietii aia politicosi erau primiti cu foc inca de cand erau catziva si mai erau prezentati si vreo doi pe la TV cu "moveuri" pe la ochi explicand de ce unitati provin credeti nu-i frana putin pe rusi? Doar ca rusii au stiut cu cine au de-a face si au mizat 90% din reusita operatiunii pe factorul surpriza.

      • nu credeam ca-l mai gasesc dar uite ce spuneam in iunie anul trecut la postul despre JF-17 pe care unii il vedeau ca ideal pt. RoAF (https://www.resboiu.ro/fc-1jf-17-ar-putea-fi-fabricat-in-argentina/):
        "In principal NU cred ca la ora asta un conflict cu Rusia e posibil. In nici o varianta imaginabila. Daca totusi prin absurdul absurdului ar avea loc, rusii nu ar ataca pe model NATO adica nopti de atacuri aeriene si eventualele lupte aeriene in care fighterele romanesti sa-si arate valoarea. Nu si-ar pierde timpul sa-si verifice Su-urile in lupta cu RoAF. S-ar miza masiv pe efectul dramatic si de surpriza, chestii pe care rusii le iubesc nespus. Respectiv s-ar veni in mijlocul noptii cu un desant de parasutisti transportati cu 40-50 de Il-76D cu ceva protectie asigurata de vanatoare. La cum ii stiu pe romani ca reactioneaza de rapid (vezi si recentul caz cu autocarul) am fi prinsi cu pijamalele pe noi si in cateva ore ar fi ocupate de parasutistii rusi cel putin 10-15 sedii de consilii judetene/primarii de capitala de judet si culesi din pat prefectii, sefii de politie, comandantii de unitati militare. Unitatile militare semnificative ar fi inconjurate tot de “desantnici” inarmati cu transportoare de-alea usoare si rachete ATGM si MANPAD in caz ca totusi se gaseste cineva cu chef de lupta. Romanii in general nu sunt oameni cu initiativa, populatia nu mai are pregatire militara asa ca odata decapitata conducerea in teritoriu rusii n-ar avea probleme cateva saptamani. Romania e in NATO numai ca ocuparea extrem de rapida a unui teritoriu important ar pune un “challenge” important pt. reocupare. Pe de alta parte nici rusii n-ar fi dispusi sa riste un razb de durata cu NATO asa ca dupa 2-3 luni de negocieri s-ar retrage cum au plecat impunand evident conditii nasoale de tot Romaniei. Asa ca se naste intrebarea: cum si cu ce ar putea fi contracarat un desant masiv?"
        Asta a fost citatul exact, auto-citarea :)
        Sub el gasesti ironiile...:)

        • Stelian,sa blochezi un batalion cu o companie e dovedit ca fiind posibil,dar e ceva valabil pt. Crimea si atat.Militari ucrainieni pasnici,populatie favorabila etc...

          La noi mai sunt servicii de informatii si destui baieti cu initiativa.Pi buni brie,la noi elitele care fac treaba sa mearga o fac impotriva decidentilor.

          Sa faci o chestie ca in 89 se cheama ca trebuie sa intrunesti conditii ca in 89.Iar ca rus de azi sa sustii o revolta in Romania cu turisti e nitel contra intereselor lor.Au incercat in 89 si le-a iesit in buna parte pe dos.

          Nu suntem in pericol imediat,ba cred ca suntem pe cale sa fim singurul obstacol mai serios in cazul in care le bate gandul pana la Bugeac si Moldova.
          Noi e clar ca suntem varza,dar nici rusii nu trebuie supraestimati.

          Si mai e un aspect.Rusnacii or fi lansat ei moda cumpararii de uniforme la colt de strada.BAieti originali.Numai ca si avioane americane pot capata peste noapte cocarde romanesti.

        • @ Stelian - pentru Romania imi mentin parerea ca este "total fail" sa incerci sa arestezi prefectii si presedintii de consilii judetene. Multi nici nu stiu pe ce lume traiesc, si se cred mari destepti, practic structurile de aparare ale tarii lucreaza mai bine daca sunt lasate in pace.
          Majoritatea populatiei nu da doi bani pe politicienii din oricare partide si cam astia sunt in consiliile judetene si prefecturi.
          Problema noastra vine din interior, multi romani isi pun problema - "De ce sa lupt?" si poate pe buna dreptate. O mare parte din forta de munca capabila a Romaniei se gaseste in Spania si Italia cat si in alte parti din Europa - fenomen accentuat chair si in timpul crizei incepute in 2008. In Romania exista foarte multi asistati sociali si o mare parte din populatie imbatranita, mai exiasta si foarte multa incompetenta in structurile nationale de aparare, vezi cazul lipsei de coordonare si lipsa lantului de comanda la accidentul aviatic din Apuseni. Pe langa acestia mai sunt si tineri sau oameni de cariera care ar lupta cu arma in mana pentru Romania, acea clasa medie care incet, incet se cladeste si care ar trebui ajutata sa creasca - de aici ma astept sa iasa la suprafata in caz de conflict conducatorii adevarati!
          VDV-ul poate face aceste lucruri in cazul in care apararea antiaeriana este deficitara si pot strecura desant-ul fara ca sa fie detectati.
          Aviatia Romana ar trebui chiar si in cazul ocuparii a 10 judete sa isi faca treaba si sa asigure superioritatea aeriana limitata pana la vanirea NATO. Tot RoAF ar trebui sa loveasca cu precizie tintele de pe teritoriul national luate de catre adversar si sa taie liniile de aprovizionare ale trupelor de desant sau parasutisti.

          • /am avut neplacerea de a cunoaste tot felul de ''lideri locali''.Baieti buni de smenuri,dar intr-o situatie de criza de acest gen,oamenii ar fi total pierduti in timp si spatiu.
            Cu ei,fara ei,tot acolo e.Capacitatea noastra de riposta ar depinde de initiativa unor baieti de la nivele medii si inferioare.Lege,regulament,proceduri=bla-bla.Fie niste baieti cu testosteron in ei se duc la politruci si le zbiara ceva de genul'' baa,faci cum zic eu sau te biip'' iar aia ar zice umil'' faceti cum stiti mai bine''.Fie omuletii ar fi brusc bolnavi,iar conducerea ar cadea pe aceasi baieti buni.

          • eu spusesem lucrurile alea in ideea ca la vremea respectiva se discuta aproape exclusiv de "multirol" si daca "T-84M2 nu e nimic nu e" din pct meu de vedere daca e sa se faca o prioritizare a lucrurilor ar sta treaba asa:
            prioritate 0: un sistem AEW care sa ne dea un avans cat mai mare, preferabil cateva ore in cazul pregatirii oricarui fel de atac precum si supravegherea cateva sute de km in exteriorul granitelor precum si infrastructura la sol necesara prelucrarii datelor
            prioritate 1: sistem A-A cu raza medie si lunga de actiune, performante, cu capacitati inclusiv contra rachetelro de croaziera, din clasa Patriot de exemplu, care pot fi mult mai usor disimulate in teritoriu si au suficienta performanta incat sa taie multora cheful de actiune, idem sistem de rachete sol-nava
            prioritate 2: fonduri pt antrenamentul suficient al personalului primelor 2 prioritati
            abia prioritate 3: avion multirol, samd, samd
            Cam asta fusese ideea.

          • eu zic ca fps-urile vad destul de mult ,mai ales peste 3000 metri
            dupa aia nu prea vad il 76 sa parasuteze sub 3000 metri
            dupa aia nu prea vad sa poti aduce nr suficient si material in antonovuri
            dupa aia ,daca nu ai material suficient nu cred sa fie capabili sa treaca la pas peste jendarmi
            dupa aia pe la politia de frontiera au si vehicule si medii sa ii vada si noaptea
            dupa aia nu prea mai pot intra ca turisti in caz de "inchidere" a frontierei
            dupa aia ,daca exista vointa de lupta cu un mli sau omologul sovietic faci ciur un gaz tigr cu tunul de 40 sau ala nou de 25 mm ,prin gardul unitatii
            numai vointa de lupta sa fie , ce nu a fost in crimeea
            dupa aia daca vii la 12 noaptea spre 3 dimineata nu gasesti nici la primarie nici la politie nici macar paznicii ,...saracii dorm de pe la 4 dupa amiaza acasa ,asa ca trebuie sa vii in orar de banca daca vrei sa prinzi autoritatile locale
            sunt multi daca

          • "dupa aia nu prea vad il 76 sa parasuteze sub 3000 metri"

            explica si tu, te rog frumos, afirmatia asta.

          • nu stiu ce vrei sa explic??
            ca inaltimea de parasutare ,e pe acolo
            nu vin trupe de parasutisti in nr mare in mod halo, haho
            nu pot folosi rute comerciale ptr a confunda ,ca ptr asta e politia aeriana
            nu prea au variante de surpriza sa intre cu unitati parasutate in nr mare
            la inaltime mica ptr unitati parasutate mari e problema dispersiei ,apoi reagruparii
            plus ,daca vrei sa duci si ceva echipament
            unul ar duce vreo 200 parasutisti
            cate zboruri ,pe cate traiecte ptr a fi aproape de unitatile pe care le vor neutraliza,fara sa fie vazute ??
            nu credem ca exageram cateodata?
            cum le asiguri protectia ,cum asiguri factorul surpriza??
            pot intra in raza de actiune a ca 95,94 ,nu cred ca trebuie vreo minune ca volhovul sa dea vreunul jos sau un lancer chiar cu rachete ir exclusiv sub aripi sa aiba probleme in a le intercepta
            si asta ,chiar de ar folosi bruiaj

          • niko, înălțimea de parașutare în nici un caz nu e de la peste 3000 m.În primul rînd, se plictisesc ăia în aer , pînă ajung jos. În al doilea rînd, niște bășeți pricepuți care se plictisesc la sol lîngă prietenele lor, puștile automate, îi transformă în eroi cu mult timp înainte să atingă solul.De obicei, altitudinea de desantare e de maxim 1000 m, dar de obicei începe de la 400 m.

          • ce bine cu voi militarii ca stiti detalii ,mai vagi ptr noi ceilalti
            in alta ordine de idei ,ca un il 76 sa vina ptr desantare ,trebuie sa vina intai pe un traiect normal si pe partea finala coboara ,alege un culoar de desantare si "ii lasa sa cada"
            deci ,daca ar alege dobrogea ,ar trebui sa aiba identificate zone posibile ,banuiesc ca acele zone sunt cunoscute si de ai nostri
            un fps ptr tinte din astea mari ,banuiesc ca "le ia" si la 300 km
            mentionam ,mai mult chestia cu 3000 metri ,ptr ca stiam ca asta ar cam fi altitudinea de "control" pe timp de pace , banuiesc ca in "momente dificile", detectia se poate face si mai jos, plus ca daca ar trece la un nivel de alerta superior ar presupune dislocarea unor unitati in pozitii prestabilite ,care banuiesc ca au in componenta si antiaeriene mobile ce au radare si de descoperire si de urmarire ,in afara de gap filere
            si la inaltimea aia e cam dificil sa te joci cu magaoaia de il 76 ,mai ales in raza ca 94
            nu or fi ele cele mai ,dar sa-ti ia 4 motoare mari la tinta ce manevreaza greoi ,mai ales daca ai multi tragatori la sol nu e asa greu
            e mai pretabil sa faci insertarea cu niste antonov-uri cu elice ,in zone asa ,dar nu asiguri cantitate suficienta
            sistemele optice si de termoviziune existente la politia de frontiera ,nu or fi setate sa vada su 34 in zbor ,dar sunt setate ptr a detecta foarte eficient atat oameni cat si aeronave artezanale ,etc ,din astea de mici dimensiuni
            deci ,nu cred ca ar fi foarte dificil sa vada elicoptere de atac ,sau transport
            nu mi se pare asa posibil sa asiguri factorul surpriza in zona la noi
            mai ales daca nu ai oameni "infiltrati" priin structurile astea, dar cum acum structurile astea nu mai apartin unuia singur ,chiar de ii ai se asigura redundanta necesara in structuri
            la fel radarul ala la marea neagra ,fara sa fiu un mare expert ,banuiesc ca are o mare utilitate in a detecta rachete de croaziera ,la fel a le impiedica comunicatiile(e o baniuala de amator)
            deci ,rusii cand incearca sa faca sub-urile sa le duca(de croaziera) ,banuiesc ca e ptr ceva, la fel cum ai nostri fac cu fregatele ,ptr a mentine o distanta de detectie ,combatere ptr a face posibila pregatirea ,riposta
            cand scutul va fi operational ,partea de la deveselu ,vom avea o capacitate de detectie ,in straturi ,parerea mea, cea mai buna din zona
            pe partea de combatere ,vom avea ptr balistice (nu noi ,dar indirect) ,cum spune moourinho ,"top" ,ar fi de dorit un sistem sau doua cu raza lunga de tip patriot(aici ar fi gap-ul)si modernizarea hawk-ului si modernizarea sau achizitionarea de sisteme cu raza scurta
            daca fregatele in sfarsit ,vor beneficia la modernizare ,de implementarea unor sisteme antiaeriene ,eu cred ...ca va fi foarte dificil ptr un posibil agresor sa ne descoase pe partea asta
            si ar implica medii si amploare a operatiilor ,care sigur ar duce spre ceva de nedorit

          • prima fraza nu e spusa la misto sau la sanchi ,sa nu crezi ca te iau peste picior ,eu chiar ma bucur cand cineva completeaza cu detalii pe care noi cei civilii ,sau care nu am facut armata in vreo ramura nu le stim ,asa ne ajuta sa ne aclaram anumite chestii ,detalii

          • La noi era de 1000 de matrii , asta can aveam trupe de parasutisti cam asa e si pe la rusi . Nemtii experimentau saltul de la 600m . Din cate am inteles se prefera 1000 m pt ca in caz de incident cu principala sa ai timp/altitudine pt cea de siguranta sau eventual timp pt rezolvarea vreunui incident aparut .
            @ Shaky chiar crezi ca se mai repeta Creta ?! Acum intai se duc cei speciali pt pregatirea DZ dropzone zona/campul de desantare care asigura un perimetru destul de sigur .

          • dom'caporal, o vorbă din bătrîni spune ca istoria se repeta, iar greșeli vor exista tot timpul, după cum bine spuneau stămoșii noștri goți care trăiau prin Britannia: "Errare humanum est".S-a întimplat și la case mai mari, ca de paregzamplu băjeți d-ăștia mai amatori așa, de le mai zice lumea SAS, SEAL, etcaetera...Și mai citez un coleg care mai zicea el pe alte site-uri: "niciodată să nu spui niciodată".
            Și băieții ăia de le mai zice Spețnaz e și ei tot oameni, la urma urmei, și oameni antiglonț și perfecți nu am văzut decît prin filme gen "Soldatul Universal", așa că nu m-aș mira să văz și la ei prostii, că și ei e tot lume, pînă la urmă.
            Părerea mea, hîc...

          • ceea ce a fost in crimeea a fost o lectie de pragmatism de la putin
            a profitat de vidul de putere creat
            a securizat ,probabil structurile ,ptr a fi sigur ca la comanda vor fi oameni afini ,care sa permita miscarile ulterioare
            arata ca serviciile rusesti sunt mult maii ermetice ca in trecut
            probabil intuiau ce urma sa se intample (ma refer la miscari in contra lui ianukovici) de cand i-au propus acordul si probabil au jucat la 2 capete
            unul cu ue ,permitand ceva ,celalalt ..l-au jucat pe ianukovici ,atragand-ul in zona rusa ,creand vidul de putere pe lantul decizional
            noroc ,ca noi amm avut oameni in conducerea armatei ,care au gandit pe scara militara ce e necesar ptr tara in 89
            nu cred ca riscau rusii sa deschida un conflict din primele zile
            i-au servit la imagine lui putin intre inconditionali
            si a servit ptr ca unii sa se trezeasca
            puterea unei armate ,structuri de securitate a unei tari ,nu rezida numai in 3 platforme ,ci in omogenitate si complementaritate si in cunoasterea a ceea ce se vrea
            macar la varf

        • Genul asta de invazie este foarte putin probabila.

          Cateva mii de rusi vor trebui sa bata cateva zeci de mii de romani.

          In situatia in care rusii isi vor pune problema sa invadeze Romania o vor face doar daca vor avea asigurata o cale de acces terestra.

          Daca maine NATO ar disparea iar rusii vor dori sa ne ocupe via Ucraina, cred ca am asista la un soi de reeditare a momentelor August 1944 si Decembrie 1989.

          1) Rusii vor lasa sa se inteleaga cat se poate de clar ca au de gand ocupe Romania pana la ultima palma de pamant

          2) Am avea un prim contact cu Armata Rusa care s-ar termina mai prost pentru noi decat pentru ei, o Batalia a Galatiului sa spunem.

          3) Armata Romana va incerca sa se replieze pentru apararea Bucurestiului mai mult sau mai putin haotic, tocata din aer, abandonand echipamente, avand loc poate si dezertari.

          4) Puterea va fi in fierbere, inevitabil vor incepe sa aiba loc negocieri, se va oferi tara pentru conservarea puterii, evident nu or sa fie locuri pentru toti.

          5) Negocierile pe sub masa vor curge, Buzaul va fi cedat fara lupta.

          6) Ne vom pregati pentru o Batalie a Urziceniului, decisiva desigur.

          7) Inevitabilul se va petrece, ala care va juca rolul de tiran ori va pleca cu elicopterul ori il vor baga astialalti in pivnita de la Cotroceni.

          Elementul definitoriu care ar caracteriza un razboi romano-rus care prin absurd s-ar petrece maine ar fi groaza si sentimentul de neputinta ce ar cuprinde intregul lant de comanda de la varful puterii pana la ultimul soldat.

          Lucru care de altfel a caracterizat si razboiul dintre Georgia si Rusia sau Criza din Crimea.

          • 10% ar lupta indiferent de ce si cum.De voie la inceput unii,de nevoie dupa altii.E suficient sa le provocam suficiente pierderi cat sa le piara orice chef.
            Nu suntem in 1944.Deja in 1989 ei au venit la ciordeala,nu la razboi.In 68 cand erau pe val,nu au venit la razboi.

          • Cred ca Romania va fi parte intr-un conflict in care va fi implicata si Rusia (impotriva noastra) mai devreme decat se asteapta multi, pana la sfarsitul anului. Oricum cat timp Basescu e inca presedinte. Sper sa fie o profetie gresita, altfel va fi urat.

  • Din ciclul ce mai mestereste tzolii prin ardeal. Vazuta-ti" pe ala cu petitia lui? Plus marsul de sambata de la Cluj. Minunat, tocmai de asta aveam nevoie acum.
    Oricum eu consider ca e doar o petarda.

  • Parerea mea. Rusii nu vin cu VDV-ul decat unde au interes de acaparare. Ca vb aia - e scump sa repair ceva ce va fii al tau. Ce nu e - gen Georgia - dam cu bombardeaua ca de undeva o sa cumpere...

    • Salut. Esti sigur ca VDV ul nu a "ratat"vreun conlict militar post ww2 >! Ca nu au fost si prin Georgia ?! Pai au fost iar di asta 98 a fost regimentul ei de artilerie 1065 cu 18 2s9 nona ; 12 d-30 3 btr- zd ; 15 btr - rd 2 bmd-1kshs ; 7 1 v19 ; si vreo 598 trupetzi .

    • Sa nu debarcheze din greseala pe la Kiev sau prin alte parti din cauza unor coordinate "gresite"

  • Stelian scenariul tau nu cred ca este posibil prin factorul surpriza. Daca la capitolul aviatie si AA raza lunga nu ne putem mandri, la capitolul radare suntem destui de buni, chiar foarte buni! Am stii din timp, de la multe sute de Km ca se apropie "ceva". La antiaeriana "scurta" stam ceva mai bine (viforul, ghepard, oerklion etc....). Daca am stii cu 60 de minute inainte baietii nostri ar fi gata sa ii faca praf direct in aer pe rusnaci. Si la frontiera sa stii ca baietii nu dorm, la cate miliarde sau bagat si in aparatura (ca deh suntem granita UE), am stii ca se intampla ceva! Ca sa nu iti mai zic ca prin dobrogra este exclus sa intre ceva fara sa fie monitorizat, avem radarul acela minune acolo, plus sistemul de supraveghere al marii negre, plus navele noi ale politiei de frontiera care ( gen stefan cel mare) care au cele mai performante radare navale din Ue la ora actuala! Si uitasem de americanii de la MK....

    • Care radar minune? te referi la P-37 de la Costinesti? Sau radar minune - adica doar printr-o minune mai functioneaza. Sistemul de supraveghere al marii negre nu este aerian ci doar maritime. In cel mai bun caz sa detecteze ceva cu senzorii optici. Navele alea noi - de fapt una - nu are radar aerian - iar ce stiam eu e ca e prin mediterana si ajuta cu refugiatii....
      " navele noi ale politiei de frontiera care ( gen stefan cel mare) care au cele mai performante radare navale din Ue" - pe asta de unde ai prins-o?
      Americanii de la MK au adus ei radar? vre-un link ceva?

        • Pai prietene ce treaba are radaru` ala minune cum ii zici tu cu descoperirea aeriana? N-auzi ca rusii nu vin cu navele sa debarce pe la corbu si vama veche?

          Ca zice cineva despre Nea Fane Babanu` ca e cea mai cea din UE pe ce baza nu se stie, dar vad ca trebuie sa o luam de buna pt ca e "adevarata"

          Documente nu inseamna ceea ce gandeste cineva pe blog...

          • Pai prietene pe baza dotarilor care le are, pe asta se bazeaza, tu stii ca nava politiei de frontiere a detectat peste 50% din navele din marea mediterana cu refugiati din Africa care se indreptau spre Italia? si aici vorbesc de toate navele puse la dispozitie de UE pentru misiunea asta... inclusiv cele militare. Cu un simplu google gasesti si aceasta stire... Tu stii ca s a pus probleme ca Romania foloseste fonduri UE pentru a dota nava cu capacitati militare pe banii UE? Gasesti si asta pe google. Daca ai fi citit tot, ai stii ca are si capacitati, cea mai importanta fiind detectare la joasa altitudine si prajalea sistemelor.

          • Pai si daca vin baietii cu vodka in buzunar cand ai nostii umbla pe coclauri sa prinda refugiati cu ce te incalzeste? Conform tratatelor semnate - romanica trebuie sa participe cu o nava - s-apoi in afara de Fane pe cine vrei sa trimeata? Shaldagu` nu prea e sta bine pe valuri mari.

            Te mai intreb o data - ce treaba are detectia pe mare cu detectia aeriana? Fie si cum zici tu ca Fane are capacitati de descoperire aeriana. Cam cat ar vedea cu camerele alea? 30 km? Sa zicem ca se intampla sa fie si in apele teritoriale - cam care e sansa sa treaca cardu` de Il-uri pe langa nava?

            Sa-ti mai dau o veste - navele de la politia de frontiera nu prea ies in larg ca nu au bani de motorina. Pt alea romanesti (din care urmeaza sa se repare la braila si la o luna sa le taie) sigur nu se gaseste motorina, pt alea nemtesti vara cand vin turcii la calcani, iar shaldagu` primeste pt ca e nou si prinde viteza in caz de ceva.

          • Mihai iti asigur ca chiar la politia de frontiera banii nu lipsesc... :)! Si asta din mai multe motive! Iti repet, citeste, radarul acela detecteaza tot la 360 de km departare, tot ce e prin apa sau in aer, neoficial ajunge la peste 400 de km... poate tu nu ai inteles ca camerele sunt camerele (sistemul SCOMAR), si radarul care "prajeste" este ceva separat! Mai citeste odata te rog.

          • Poate nu lipsesc banii la politia de frontiera dar la grupul de nave motorina nu e, banii de uniforme vin dupa 3 luni samd. Reparatiile la navele romanesti si nemtesti se fac la cheu cu echipajul, iar daca este planificat se face de "toti banii"

            cat despre radarul ala minune nu vede decat pe apa "Raytheon Next Generation High Frequency Surface Wave Radar (HFSWR) provides persistent, active surveillance of SHIP TRAFFIC in the 200 nautical mile Exclusive Economic Zone (EEZ). " nu te mai lua dupa ce scriu unii pe bloguri.

            " Tu stii ca s a pus probleme ca Romania foloseste fonduri UE pentru a dota nava cu capacitati militare pe banii UE? Gasesti si asta pe google. Daca ai fi citit tot, ai stii ca are si capacitati, cea mai importanta fiind detectare la joasa altitudine si prajalea sistemelor." - daca de aici nu reiese ca nava are capacitate de detective la joasa inaltime si aici nu ma refer la radar (care posibil sa vada un elicopter la 15 m) ci la flir instalat pe nava nu la camerele scomarului.

            si n-am mentionat nimica de cuprorul cu microunde care prajeste ce o fii de prajit - asta e probabil din aceeasi serie cu laserul lui coanda

          • Mihai iti asigur ca acel radar chiar "prajeste"... Hai ca m am straduit putin si am sa te ajut sa gasesti si alte informatii despre "prajitor"...

            http://pubs.rddc-drdc.gc.ca/BASIS/pcandid/www/engpub/DDW?W%3DAUTHOR+inc+phrase+like+%22Chan%2C+H.C.%22+sort+by+repdate+descend%26M%3D4%26K%3D510096%26U%3D1 Asta ca sa nu zici ca sunt baiat rau :D! E o carticita interesanta... poate si Iulian poate lua informatii... si gandeste te ca e scrisa in 1998, iar noi am montat aceste sisteme dupa 2010... :)

          • @RI - o tii una si buna cu prajitorul tau. Radarul achizitionat este pentru descoperirea pe mare NU aeriana.
            Tu confunzi lucrurile - HFSWR este un acronym precum PESA si NU un produs. Teoretic un radar de acest tip poate detecta tinte aerian, poate bruia aparatura electronica si in anumite cazuri poate "praji".
            Eu iti recomand altceva - ia un magnetron dintr-un cuptor cu mucrounde si indreapta-l catre orice obiect electronic de acasa sa vezi daca prajeste tot. O sa vezi ca nu prajeste tot, dar cu siguranta bruiaza. Ca sa-ti dau un indiciu magnetronul lucreaza cu 2.45 GHz nu MHz ca radarul asta minune si are o putere de dub kW. Ca sa bruiezi la distante mari iti trebuie putere nu glume, iar ca sa ai sanse sa prajesti ai nevoie de cel putin zeci de MW. Avand in vedere ca radarul este omnidirectional inseamna ca toata puterea este distribuita pe o arie extrem de mare - deci eficacitate scazuta. Ca sa nu mai vb ca lungimea de unda e asa de mare incat nu prea are sanse sa prajeasca ceva. Pt asta ai nevoie de GHz. Si ca sa nu fii bruiat sau sa ti se prajeasca ceva cel mai simplu tric este sa faci o cusca faraday. Tehnologia e cunoscuta din `60 ca sa nu zicem de pe timpul lui Tesla (dar pe vremea aia numai el intelegea ce si cum).
            Ca sa bruiezi trebuie sa sti frecventa emitatorului. Ca sa prajesti trebuie sa ai putere extrem de mare mare pulsuri scurte.

          • Mihai, ai citit ce ti am trimis? e o mica carticita, de la canadezi... Vorbeste clar despre capabilitatile sigure de a detecta si avione la inaltimi mici medii si mari! Citeste te rog, nu pot da copy paste la tot raportul!

          • ceea ce au testat ei sunt statii experimentale (foste Loran)
            iti mai zic o data - HFSWR e acronim chiar daca sistemul fusese cumparat de RCL
            capacitatele nu sunt sigure max 100 km din cauza clutterului si depinde in principal de vreme
            sistemul prezinta multe interferente din cauza comunicatiilor HF iar radarele la ei sunt montate undeva in "middle of nowhere" apoi daca tu crezi ca la noi corbu e ceva similar cand petromidia e putin mai jos, mamaia vara e plina si nave asteapta sa intre in port te inseli amarnic
            avionul zbura la 60 de metrii !!!
            se pare ca au detectat si avioane de linie dar nimic concluziv
            uitate-n descrierea celor de la Raytheon sa vezi ca NU se pomeneste nimic de descoperire aeriana

      • Mihai, deși de obicei lui R.I. îi dau la glezne pe unde îl prind, pentru aberațiile sale, la faza asta chiar ARE dreptate. La capitoul radare și avertizare timpurie stăm chiar foarte bine.
        Hint: nu trebuie să te agiți prea mult, doar trebuie să dai o căutare pe goagăl referitoare la radarele românești, și o să rămîi surprins de cîte vei afla. Doar trebuie să știi ce vrei să cauți. ;)

        • @sharky - ideea e ca noi vorbeam de desant aerian, dupa care el zice ca avem radare tari, dar el vb de descoperire pe mare... ploua apa-n lift
          cel mai bun radar in dobrogea e la ovidiu, un 117, in rest niste antichitati la costinesti (daca nu au pus un gap filler)

          • poi cam are legătură...indiferent din ce parte ar veni, desantul ăla aerian ar fi mirosit de departe, și am avea minutele alea necesare pentru reacție. Și reacție SIGUR va fi.Părerea mea e că va fi mai mult de cei 10% prognozați de mihais. ;)

        • La descoperire aeriana avem o gaura in est. Intre Suceava si Ovidiu (unde sunt 117) nu e nimic. Ar fi bun un radar pe la Galati/Braila.

          • Pai eu zic sa consideram 117 si Gapfillerele ca radare (pe langa moderne si functionale) ca p18/37 sunt vai de mama lor - klystrone cu cateva ore de viata in ele, mentenanta cu duiumul.
            Despre gapfillere - nu stiu unde sunt amplasate dar 117 avem la:
            ovidiu, suceava, muntele mare, Timisoara si Craiova.

          • ok. întrebare: ce distanță de detecție are fps-ul, și care e distanța dintre constanța și suceava, sau celelalte? Nu trebuie să îmi raspunzi. eu știu deja.

          • nu m-as baza numai pe numere din datele tehnice - chiar daca terenul nu prezinta forme majore de relief pot fii probleme

          • tatal ca martin nu prea e nume de mama :))

            pai in felul urmator - raza maxima 470 km
            la un Pd 80% pt rcs 1m2 e 330 km

            vezi ca nu prea e doar numere - tragi un cerc si gata
            Pd-ul ala nu e pus degeaba, acolo e chichita
            de acord - ilu` e cat camionu` si se vede de la multi km, dar eu nu m-as baza pe numai pe asta
            un gapfiller nu ar strica in zona sau toate 21 au fost cumparate sa umple golurile (conform datelor tehnice ale 117 nu sunt goluri) din munti?

          • intrebare 1: ce avion au vecinii cu rcs de 1m2 ?
            }ntrebare 2: la ce goluri din munți te referi? ce zonă, mai exact?

          • pai eu ce zic - ilu` e cat camionu`

            zonele descoperite (datorita reliefului) mai ales la inaltimi mici si medii ar putea fii: baia mare, borsa, vaslui, covasna, hunedoara, orsova.

            Si daca nu au fost cumparate pt a acoperi niste spatii moarte - de ce au fost cumparate gap-fillerele?

          • @ Victor - nu lua de bune chair toate brosurile de prezentare nici L.M. nici SAAB. RCS-ul de 0.1 m2 este doar in sectiune frontla a avionului Gripen si nu stiu daca este masurata cu acrosaje sau fara, de asemenea RCS-ul sare sensibil spre 1 m2 si doar cu 2 rachete aer - aer.

          • @ victor...
            intrebarea mea referitoare la RCS era legată de vecinii de la răsărit, și despre ce au acum, nu despre chestii ipotetice, de speste doăj de ani... ;)
            @ Mihai... io nu m-aș stressa așa tare referitor la golurile alea de care zici tu. referitor la gap fillere, caută și vei afla...tot așa, dă-i cu goagălu.referitor la desantul ăla, lasă-i să vină. o să îi așteptăm și noi ca niște buni creștini ce suntem cu pâine, sare, o lumînare de pus la cap, că na, suntem frați întru ortodoxie și oameni primitori...pămînt avem să îi primim pe toți. ;)

          • Candva parca am postat ceva cu un radar pe acolo. Nu imi mai amintesc exact. Trebuie sa il intrebam pe Marius Constantin.

          • Un update ceva? :D Adica ar fi interesant un articol cu capitolele la care stam bine (astea cunoscute ;) ), nu doar la capitolele unde stam prost! Acesta este chiar un punct unde stam bine (avertizare timpurie, radare...)...

    • Tu esti din armata ?!!!
      Unde ai mai auzit tu de operatiuni de orice natura ca ar fi lansate fara un minim de pregatire a terenului ?!! Ai auzit de Pathfinder ?!
      Radarele alea nu pot fi scoase din uz prin diverse metode ?!
      Ia vezi poate aflii cam cu ce se ocupau ai nostrii de prin batalioanele de misiuni speciale 9 un fel de spetsznaz autohton) ?!
      Si ce rusii nu au si ei alte arme de a distruge radare ?!!
      Da ma rog noi suntem destepti si tari iar rusii is prsti rau de tot din experientele prin care au trecut .

  • Poate Iulian face un articol separat pe tema radare militare romanesti? De menzionat ca in wikipedia nu spine nimic nici de sistemul Azur aflat in dotare si nici despre radarele "prajitoare" aflate in dotare...

    • Nici nu ai să găsești nimic despre sistemul ăla albăstrui. Din fericire pentru noi, despre sistemul ăla știu doar băieții care se joacă cu el. Și ei nu vorbesc despre el nici picați cu ceară. crede-mă! ;)

      • Sharky ceea ce se stie cu siguranta este ca sistemul "prajeste" circuite! Si cred ca este suficient... vrei sa iti mai spun si cate obiective simultan? Ca dupa deja iar ma "bachetezi" daca iti spun ca poata praji x obiective simultan! Inclusiv rachete antiradar... ;)

  • Poate singurul lucru unde stam bine in Armata Romana este capitolul radare, in rest daca toate restul ramurilor ar fi la fel de bine dotate am avea o armata la nivel de Suedia macar.

    • Marius in caz de razboi (doamne fereste) o sa fiti surprinsi de cate surprize placute nedeclarate avem :)! Nu ne comparam cu Suedia inca, dar avem destule jucarele pentru baietii rai, mai ales pe partea detectare, avertizare, prajire... Noi multumita radarului acela care plajeste avem sub control cum se misca ivanii pe acolo...

      • Nu am dubii ca Ivanii incearca sa fie pe faza,dar de ce steaua ta de militist de frontiera te chinui sa le dai o mana de ajutor?

        • Nu am spus nimic din ce ei nu stiu :))... stai linistit! Ia uite daca citesti vocea rusiei de azi... gasesti stirea ca "cica" avione awacs Nato care au iesit din patrulare din spatiul aerian roman au bruiat radarele din Crimea ca sa faca loc dronelor militare... TZEAPAAAAAAAAAAAA.... :))))!!!!!

      • @ Robert Ionut- nu cred ca radarul ala prajeste chestii militare, in al doilea rand daca ai doar ochi si nema creier si muschi esti degeaba. Sa iti dau un exemplu - degeaba il vezi pe unu prin binoclu de la 1000 de metri si ala te mierleste cu o pusca cu luneta iar tu nu ai cu ce sa ripostezi ca ai doar un pistol la tine.

  • vai de fundul ucrainienilor
    urss i-a lasat cu ss19 ss24 tu160 tot felul de scule de astea
    nu poti totusi sa te dai asa deoparte fara sa tragi un cartush macar

    • Paul ucraina stie foarte bine ca ajutor va primi limitat de la occidentali in caz de bubuiala mai mare, iar nici ei nu stiu pe cate efective reale se pot baza, perche ca iti amintesc ca mai toti comandantii au facut armata in URSS, si o groaza sunt filo rusi, ca exemplu "boss-ul" marinei ucrainiene, numit de nouo condurece, iar dupa cateva zile de la numire a jurat credinta Crimea (Rusia). Crezi ca ei nu stiu treaba asta? O incearca acum cu garda nationala nou infintata...

  • Sa dea Iliescu un telefon la Moscova,sa le spuna ca nu prea stim cine suntem si habar n-avem ce vrem.

Recent Posts

Hanwha Aerospace caută să obțină un sprijin mai extins în industria de apărare pentru modernizarea securității României

Hanwha Aerospace intenționează să înființeze în România un hub industrial pentru Europa, cu scopul de…

1 week ago

Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat marți, 23 aprilie, împreună cu omologul său coreean,…

1 week ago

Bulgaria ar putea aloca 2,5 procente din PIB către Ministerul Apărării

Parlamentul Bulgariei dezvate ambițiosul plan de creștere a bugetului Apărării la 2.5% din PIB. Ministrul…

2 weeks ago

Rostec lucrează la un nou sistem mobil aruncător de proiectile incendiare

În viitorul apropiar, promit cei de la Rostec, miltiarii ruși vor fi dotați cu un…

3 weeks ago

Posibilă dronă maritimă recuperată din apele teritoriale ale României

În cursul serii de joi, 4 aprilie, nava de căutare-salvare Artemis a Agenției Române de…

4 weeks ago

China va dezvolta avionul J-15 într-o versiune pentru război electronic

Televiziunea de stat chineză a anunțat recent că se lucrează la dezvoltarea avionului multirol de…

4 weeks ago