Transportorul Piranha V 8×8 de la Mowag GmbH, parte a General Dynamics European Land Systems (GDELS), a câştigat concursul pentru desemnarea noului transportor blindat destinat Forţelor Armate Daneze.
Câştigătorul a fost declarat în urma unui program amplu de analiză şi evaluare a ofertelor furnizorilor, precum şi a testării vehiculelor.
În legătură cu proaspătul rezultat, ministrul Apărării Nicolai Wammen a declarat:
“I am very pleased that we are now with Piranha 5 has been a winner of the tender on new armored vehicles for the defense. Our current Humvee has served the Army well for many years, and will continue some time yet, but with Piranha 5 we have found the armored personnel carrier that can best solve the Defence tasks in the future.”
Achiziţia minimă este de 206 transportoare blindate, dar numărul exact va fi determinat în viitor.
Transportorul Piranha V a fost prezentat prima dată la Paris, în cadrul Eurosatory 2010.
Blindatul poate fi echipat cu o gamă mare de sisteme de arme, cum ar fi mitraliere de 12,7 mm, tunuri de 25 mm, de 30 mm sau chiar 105 mm cu recul redus, incluzând aici staţia de armament Rheinmetall Landsysteme cu 12,7 mm şi turelele Delco Systems 25 mm şi 30 mm.
Sistemul de protecţie cu blindaj modular furnizează protecţie împotriva grenadelor antitanc cu reacţie (RPG), gloanţelor penetrante de 14,5 mm pe 360 grade, precum şi împotriva proiectilelor penetrante de 30 mm într-un arc frontal de 30 de grade.
Vehiculul asigură protecţia la mine antitanc cu o putere de până la opt kilograme.
Sursa: Army Recognition
– Iulian Iamandi –
Cum adică Piranha? De ce n-au luat Saur 2 ca e peste Piranha! :)))))
Deci uite cum fac unii:
“Câştigătorul a fost declarat în urma unui program amplu de analiză şi evaluare a ofertelor furnizorilor, precum şi a testării vehiculelor.”
Altii in loc sa bage bani in proiectarea, producerea si testarea unui TB nou (ca inca au capacitatea asta in tara la ei) au cumparat fara licitatii si testari (din cate stiu) vreo 30 de Piranhii (model mai vechi decat asta luat de danezi).
Din astea unele aveau diverse defecte de fabricatie si ca sa fie treaba oabla le-au montat aiurea si turelele de nu aveau nus ce unghi de tragere sau ceva de genu.
Si asa n-au mai ajuns niciodata in Afganistan dar au reusit sa faca varza realizarea unui produs local (TBT, nu ma refer la Saur-2 care evident ca e destul de depasit deja).
Stai putin, cand s-au luat primele 30 de Piranhii a existat o licitatie.
http://www.evz.ro/romarm-se-strecoara-in-licitatia-pentru-blindate-417312.html
Ca a fost o formalitate, ca a fost pe bune alta discutie
Nu stiai?
Mda, licitatia aia a fost facuta la misto, s-a facut cu dedicatie. Auzi conditie, cifra de afaceri de 150 de milioane de euro anual si 50 de milioane de euro obtinute in ultimii 3 ani din vanzarea de blindate.
E ca faza aia cand vrei sa te legi de cineva si nu gasesti un motiv serios asa ca ii zici ceva de genu “bai da tu de ce porti sapca ba”?
Asa si astia, “bai numa daca ai cifra de afaceri de 150, 25 eurocenti poti participa la licitatie, nu conteaza ce blindat si ce perspective oferi.
Imi amintesc de o discutie anterioara cu cineva aici, cand am zis ca poate pun si ai nostri un blindaj compozit. Cineva zicea ca nu avem noi asa ceva, apoi a reiesit ca sunt unii care fac placi pentru veste. S-a spus ca sunt cu materiale aduse din afara dar apoi a zis altcineva ca materiale din alea se fac si la noi. Atunci s-a spus ca probabil sunt prea scumpe, iar la intrebarea de ce ar fi mai scumpe ca unele de import s-a spus ca oricum TAB-ul ala se va scufunda cu blindaj din ala.
Da, e o conditie ultradecenta – asigura participarea la licitatie a celor care chiar produc produse performante.
La licitatia pentru transportoare din 2007 au participat 2 companii: Mowag si Patria.
Decenta pe dracu, Doamne iarta-ma.
Conditia normala ar fi fost sa vina fiecare cu blindatu lui, sa faca testele necesare, sa vada fiecare ce calitati si perspective are (si pentru dezvoltari si cerinte viitoare) si apoi sa-l ia pe cel mai bun.
Sa fim seriosi, aici e vorba si de influente politice/diplomatice (adica unii care au “spate” vand mai bine chiar daca nu au cel mai tare produs), si de alte interese (spagi, comisioane, etc etc). Mie imi e destul de clar ca a fost o licitatie cu dedicatie, cu conditii puse mai degraba la misto decat la modul serios.
Iar Piranha III e un TB destul de mediocru, e cam la nivelul unui Saur-2 un pic mai lucrat.
In plus niciun Piranha nu a ajuns unde ziceau ca e nevoie, in Afganistan (unde oricum MRAP-ul era/e rege, Piranha nu era cu mult mai bun fata de un TAB daca vorbim de DEI-uri).
In plus destule au avut defecte de fabricatie, turelele montate nu se potriveau, unele unghiuri de tragere erau blocate.
Nici nu stiu daca le-au testat pe Dunare de ex. Oricum noi avem nevoie de TAB-uri, adica TB amfibii, dat fiind Dobrogea care e despartita de Dunare (numai vorbesc de Delta) dar si unele portiuni ale raurilor mai mari de la noi.
Parerea mea e ca achizitia de Piranha III a fost cvasi inutila si ca banii aia ar fi trebuit bagati direct in proiectarea si dezvoltarea TBT-ului care ar fi un produs superior. Mai ales ca avem (aveam) o industrie si o traditie chiar buna in domeniu. Practic ai nostri au echipat armata RDG cu TAB-uri 77/BTR 70 si la urma urmelor aia erau tot nemti si n-ar fi acceptat orice petarda chiar daca venea de la alti comunisti.
Nu-i tarziu nici acum sa dezvolte TBT-ul (chiar si cu anumite colaborari cu firme straine daca e cazul) dar mi se pare o imbecilitate apropiata si de tradare sa nu produci in tara macat TB-uri, pe langa alte cateva categorii de armament de baza. Unii par ca nu au habar de istorie si de lectiile amare din WW 1 si WW 2 si din pacate nu sunt ei aia care ar si plati pe bune in caz ca Doamne fereste ar mai fi vreun razboi de intensitate mai mare
Probleme Radule? Si din ce am zis eu ce nu e adevarat? Face o firma blindaj compozit ( materialul ceramic e produs in Romania? Da-mi un link, ceva ) si matale te gandesti ca imbracam tab-ul in veste antiglont. Alt coleg a venit cu firmele care inca mai produc material ceramic Al2o3/SiC dar s-a ajuns la comun accord ca nu se cunosc capacitate industriale de a le produce in placi cu dimensiuni generoase. Nu am zis ca materialele ceramice produse in tara sunt mai mai scumpe decat cele de import; zic doar ca blindajul compozit produs acum in tara cu siguranta e mai scump decat cel de import, doar din prisma faptului ca nimeni nu face asa ceva la scara mare. Ca daca tab-ul se va scufunda sau nu cu un asemenea blindaz…. nu stiu dar e posibil.
Radule,tocmai mi-ai luat vorba din gura.
Noi luam un pachet de cerinte,foarte generaliste,trimitem la 3 4 firme,ei zic da,si noi conform legislatiei romanesti in domeniul achizitiilor luam pachetul cel mai ieftin.
Ieftin nu inseamna bun.
Si apoi testam,si ne dam seama ca ne mai trebuie ceva,si apoi inca ceva.
Si facem afacerile lui peste prajit.
@Misha
Corect, astia gandesc ca niste contabili care isi fac planu maxim pana la anu si ignora orice alte cerinte.
Cand de fapt prima cerinta ar trebui sa fie caracteristicile masinii, protectia oferita soldatilor nostri, posibilitatile de a lupta cu inamicul (luand in considerare si ce are el, si terenul, clima etc etc), costurile pe termen lung cu logistica si mentenanta, posibilitatile de modernizare viitoare si eventual chiar posibilitatile de export (daca se produce aici, lucru bun si pentru armata si pentru economia tarii in general).
Abia apoi pretul cat mai mic si mai ales “sfantul” (pentru unii) comision.
George, revenim la discutia cu tancurile.
Sa zic una buna:primim donatii de tehnica militara ca orice tara est europeana,si statul roman plateste statului roman taxe de vama aproximativ o treime din valoarea donatiei.
Adica altii ne dau gratis,dar noi platim din banii mapn taxe catre min fin.
E un fel de a ne fura caciula singuri.A ,si nu destul,trebuie sa existe un intermediar,adica o firma agreata cu competente de import tehnica militara,ca statul nu are competente.
IMI VINE SA O IAU RAZNA PE COCLAURI LA CIT DE PROSTI SINTEM.
Bine ca altii ,ca de exemplu Porosenko a zis ca nu se mai plateste nici o taxa de import,si la ei e lege.
Uite asa se desfiinteaza coruptia si peschesul si comisioanele babane.
pai si cum e …la o chestie gen “sugestii si reclamatii”
de exemplu dezbatem ..in masura si la nivelul fiecaruia pe aici chestii de tactica ,de tehnica ,etc
de ce nu se face o dezbatere si pe tema asta …a modului achizitiilor ,pe mai toate blogurile dedicate …sa se dezbata tema pana se ia in serios
poate legislativul..nu guvernul se pune pe gandit sa faca si o lege sa reglementeze si chestiile astea ….sau cine are atributii , sa se intruneasca csat-ul sau cine trebuie si sa se elimine “capusarea”
daca solutiile nu vin dinspre sectoarele implicate direct..care stiu si lucreaza in asa ceva …avand detalii care scapa celorlalti ..de ce nu se scot in fata ??
doar asa e posibila miscarea lucrurilor in sensul corect
nu merge pe calea directa oficiala …sa se faca presiune pe cai neoficiale
Pai legislativul e direct implicat in peschesuri de ce ar vota impotriva.
Avem mai multi parlamentari decit cel european,sint mai tot timpul intrun concediu prelungit si cind se intrunesc isi voteaza niste pensii frumoase ca doar au muncit pentru alesii lor.
Sintem mai ceva decit o tara bananiera.
Prin constitutie ,nimeni nu este mai presus de lege si totusi parlamentarii sint,vezi cazul SOVA, si fac gainarii mai mari decit gainarii.
Academia romana a infractorilor e mic copil pe linga parlamentul roman.
UNDE ESTI TU TEPES DOAMNE CA PUNIND MINA PE EI,SA-I IMPARTI IN DOUA CETE,
DE NEBUNI SI DE MISEI.
Misha nu mă înțelege greșit. Eu pun la zi o anumită atitudine stupidă a unora care încearcă să pară că promovează industria de apărare românească.
Produsele sunt pe piață, pot fi comparate ușor, tragi linie și vezi ce merită să faci. Faci un produs prost pe care îl plimbi la paradă cu o cocardă tricoloră, ca pe vremea lui Împușcatu. Sau dacă vezi că nu poți și nu vrei (la noi chestia asta merge uneori mână în mână) iei de afară și îl asamblezi aici sau îl faci sub licență, în funcție de ce e mai practic.
Nu e vorba de produs în sine, e vorba de atitudinea „promotorilor” lui care mai au puțin și or să zică că e mai bun decât un tanc Abrams…
Corect, vad ca intelegi din ce in ce mai bine problema.
Eu o vad de circa 15 ani si nu vad nici o schimbare.
Daca lasam la o parte mistoul ieftin pe seama produselor romanesti, putem observa ca spre deosebire de unii dintre noi – pt care importul este mama dezvoltarii economice – danezii se uita foarte atenti si la offsetul care trebuie sa vina in urma achizitiei transportoarelor blindate, adica la locuri de munca pt banii pe care-i “exporta”:
“Denmark’s Defence Acquisition and Logistics Organisation (DALO) had hoped to have the contractor selected by now, but plans to make a decision earlier this year were blown off course, in part due to drawn out discussions between the Danes and the European Union over what the offset package for the vehicle could look like under tightened regulations.
A spokesman for DALO said new guidelines for defense sector offsets had come into force in July.”
http://www.defensenews.com/article/20141208/DEFREG/312080007/Companies-Submit-Final-Proposals-Denmark-Armored-Vehicles
George GMT, ai fost utilizator de “produse”? Ca sa stim unde te incadram fata de cei de mai sus.
Sau hai sa punem problema altfel. Am aruncat in vant 43 de milioane de euro pe 31 de Pirahna IIIC. Pe langa faptul ca transportoarele au destule probleme nu ne-am ales cu absolut nimic! Si asta pe langa minciuna ordinara a lui Melescanu care ne spunea ca TAB-urile sunt strict necesare pt A-stan, desi Pirahna are exact accelasi grad de protectie impotriva minelor ca si B 33 Zimbru…
31 de masini de lupta pur si simplu nu conteaza in marea de TAB-uri vechi pe care le avem in dotare, dar cei 43 de milioane ar fi contat foarte mult daca ii “aruncam” in programul TBT 8×8, in cooperare cu un partener strain puternic.
Asa am pierdut zeci de milioane si ne-am ales cu ce?! SAUR 2 nu-i bun, Moreniul nu-i buna, atunci puteam sa alegem Aerostarul sau o alta firma privata, puteam sa scoatem contractul pe piata internationala si astazi am fi avut TBTul macar la nivel de prototip si am fi avut si perspectiva catorva mii de locuri de munca.
In alta ordine de idei cand mai ai ocazia sa te intalnesti cu baietii de la BIM intreba-i daca au testat PirahnaIIIC prin Delta 🙂 . Intreaba-i pe militarii cu care te intalnesti ce parare au despre PirhanaIIIC in general.
Eu zic ca aceasta masina de lupta este una buna (nu lotul trimis la noi) dar ca nu se pliaza foarte bine pe cerintele si relieful nostru.
Prefer Iveco.
George, achizitia de Piranha IIIC a fost o masura urgenta de a ne dota cu ceva mai bun decat dispuneam. Nu am la indemana caracteristcile tehnice ca sa ma pronunt asupra nivelului de protectie B33 si Piranha in pachetul achizitionat. Stii ca nu tin minte, Marius, Victor, Bogdan, au memorii mai bunela date. Insa, haide sa vorbim despre plusurile Piranha III C fata de Zimbru si modelele celelalte din dotatarea noastra: este un produs superior.
Eu zic ca conteaza cele 31. Avem un batalion inzestrat cu transportoare moderne, si nu orice batalion ci unul dintre cele considerate elita in categoria infanterie.
Banii aia erau buni in cercetare-dezvoltare, chiar si mai putini de atat, dar era bine ca statul sa ii aloce separat. Ca d-aia e Stat, sa investeasca si in cercetare-dezvoltare, pe langa achizitiile inevitabile – nici americanii nu isi fac singuri toate produsele, mai si importa si dezvolta pe sistemul importat. Am stat de vorba cu cavaleristii americani despre Strykerele lor. Sunt bune, zic ei. Diferenta, pentru noi, o face lipsa achizitiei unei familii. Chiar si pentru batalionul dotat cu Piranha, unde pana acum se simte nevoia unei familii de vehicule din acest tip. Am vazut Strykerul purtator de mortiere, si pe cel de recunoastere. Ce bine ar fi ca B. 26 sa aiba un pluton de cercetare si unul de mortiere, un Piranha de comandament si ambulante, chiar si vanator de tancuri.
Cu militarii din BIM nu am discutat despre Piranha, am discutat cu cei din 300 si 280 despre MLI-urile lor, cu cei din 812 despre Zimbru, cu Scorpionii Rosii despre Piranha, cu genistii despre Vamtac si Cougar, cu alti militari despre Cougar si M-ATV. Referitor la Piranha, scorpionii le lauda. Ba chiar mai mult, ne-am contrazis in scenarii pe care le-am expus si exemplele date de ei in exploatare. Concluzia mea, dupa dialoguri este ca sunt bune. Desigur, cu rezerva ca se pronunta despre Piranha in comparatie cu experientele precedente, adica TAB-X, nu Guarani sau Rosomak, ori oricare alt tip ales la nimereala.
Pe de alta parte, in urma unei alte discutii, mi s-a spus ca depinde si de cine testeaza. Pentru ca daca nu stii sa folosesti eficient sistemele, exista riscul sa tragi o concluzie gresita. N-am carnet, n-am inteles prea mult, dar era vorba despre folosirea eficienta a tractiunii, suspensiei, nivelului de presiune in roti. Sper ca n-am dat-o in bara cu exprimarea, e rocket science pentru mine functionarea unei masini.
Nu-s nici eu pro Piranha, nici macar nu imi place. M-ar bucura un program cu o familie complexa si completa de masini, pe 4×4, 6×6, 8×8, nu doar un produs. Asta atat pentru nevoi, cat si pentru comonalitate. Daca se va face o sorcova, am dat de dracu.
O singura remarca as avea: dotarea cu Pirahna IIC n-a fost o masura urgenta si o jmecherie tipic damboviteana.
Sunt sigur ca-ti mai aduci aminte conjunctura. Melescanu, care pe atunci era ministrul apararii, a declarat ca avem urgenta nevoie de TAB-uri moderne ca ne mor militarii prin A-stan…
Asadar s-au cumparat Pirahaniile, desi rezistenta la roata la Pirahna si la B 33 Zimbru este exact la fel: 6kg echivalent TNT. Adevarat ca aici nu avem ce reprosa transportoarelor elvetiene, care saracile sunt TABuri nu MRAP-uri.
Bineinteles ca Pirahna nu a fost niciodata folosit in TO ci am luat de la yankei MRAPuri, asadar nu era absolut nici o urgenta ci doar o afacere pe sub mana cu pacalirea natiunii platitoare de taxe si impozite. Bani pierduti…
Avem nevoie de transportoare moderne dar nu aveam nevoie atunci de Pirahna IIIC.
Pe de alta parte 30 de transportoare nu prea fac un batalion, cel putin nu un batalion similar cu ce au americanii, care intr-un batalion de Stryker au nu mai putin de 80 de TAB-uri 8×8 in diverse configuratii, basca inca vreo 20-25 de alte vehciule: camioane si Humvee.
George, pe la noi pe batatura unii fac exces de zel in masuri pentru amendarea mamaitelor cu ditamai pensiile, care vand legaturi de patrunjel si vor sa ii beleasca de vii pe nesimtitii aia de ospatari care sunt platiti cu salariul minim si supravietuiesc din ciubucul pe care li-l lasam cand ne aduc o bere la terasa.
Inteleg ca sunt prea ocupati cu operatiunile de jumulire a unor amarati, prea ocupati pentru a face lumina pe unde sunt suspiciuni la bani grei.
Poate ca intr-o zi ma vor chema si pe mine sa dau cu subsemnatul si sa explic lipsa de logica in achizitia unei placi de retea care costa cat un pachet de tigari si cum de reuseam ca pe langa obect sa iau la pret redus cate o licenta de antivirus – chestie care normal se dadea numai la un calculator sistem complet, rugandu-ma de furnizori sa ne ajute (desi dincolo de exprimare, stiam si eu si ei ca o vor face din mila) pentru ca suntem institutie de stat si nu avem fonduri. Poate ca si pe mine ma vor chema, zic in gluma, dar pe altii… cu siguranta nu.
In baza celor spuse mai sus, este deja normalitate sa ridicam problema ciubucului la semnatura, atat unde cunoastem cat si unde nu cunoastem.
Asa cum vad eu, Piranha asta al nostru avea ergonomie si confort sporit fata de Zimbru in TO. Putem glumi spunand ca poate militarii romani nu mai mureau de cald in ele, ca in TAB-urile romanesti.
Numai ca situatia din TO nu mai corespundea. Cu siguranta au existat planuri, caiete de sarcini, hartii si discutii, inca dinainte de masura brusca. Programele raman multa vreme la noi doar sub forma unor… hartii, pana vine finantarea.
Achizitia unui TAB modern trebuia facuta nu atunci, pe motiv ca ne mor militarii in TAB-urile vechi. Avem o gramada de ani in teatre pe tehnica veche si nu trebuia sa se intample asta. Patruzeci-cincizeci de milioane de dolari sau euro n-ar fi insemnat falimentarea tarii. Achizitia trebuia sa se intample inainte, ca o stare de normalitate, nu bazata pe scuza din declaratiile ministrului de atunci.
Acuma, nefolosirea lor e pe motiv ca au venit prea tarziu. Daca le-am fi achizitionat cu niste ani inainte, isi faceau treaba pana la momentul de neevitat al trecerii pe MRAP-uri. Sa nu uitam insa ca francezii au folosit VAB-ul in Afga, iar americanii Strykerul. Doctrinele s-au ciocnit de situatii si nu s-a mai potrivit nimic. Americanii au dat peste cap un numar de talibani cu o sarja de Strykere, dar conflictul nu se pupa cu doctrina. Ma tem ca nimeni n-a tras concluziile care trebuiau, dupa ce au patit rusii in Afga.
Pe de alta parte, industria romaneasca nu a furnizat produse mai bune decat ale perioadei pre-89. In Irak, ca si paranteza, GROM folosea o evolutie a Aro romanesc. Iar noi am avut inclusiv ragaliile alea de TV-uri. Pentru deplasari in cadrul bazei, romanii foloseau Hummvee, iar bulgarii Mercedes. Cred ca ieseau mai bine la cheltuieli vecinii nostri. Suntem defecti la cap, nu la talpasi.
Despre batalion… Eu consider infanterie mecanizata batalioanele care au MLI, iar pe cele cu TAB le vad ca infanterie moto – n-au putere. Una e sa vii cu o familie de TAB-uri si sa dispui de mortiere in ele, de rachete antitanc si antiaeriene pe ele, etc, si alta e sa o faci pe camionul blindat care debarca grupa si o sprijina cu mitralierele… si sa dai jos Fagotul din camionul DAC, alta e sa ai turele cu tunuri automate, turele cu rachete antitanc, etc.
Noi inca ne bazam pe AG-7.
Si sa mai adaug ceva, ca tot m-am intors la industria de aparare.
Nu o data am criticat IAR-80/81, si mi-am luat ghionturi. Sa ma intorc la acea perioada.
In perioada interbelica avioanele romanesti de vanatoare ale SET si IAR au pierdut in fata unor avioane straine. Polonezii de la PZL ne-au luat fata si privim cu dezamagire ce a iesit si atunci. Pe de alta parte, licenta de PZL-24 ne-a adus progresul si nu am mai facut avioane din bete si carpe. Nu stapaneam metalul. Si asa am ajuns sa avem IAR-80/81, care stim bine ca era facut din bucati reproiectate de la alte tipuri de avioane. Insa, am facut un pas enorm la capabilitatile de prelucrare, proiectare, asamblare, etc.
Asa si cu achizitia asta a hulitelor Piranii. Trebuia sa o facem, dar nu asa. Trebuia sa fie un contract care sa aduca beneficii industriei de aparare si astfel am fi recuperat ceva din distanta care separa industria nationala de ceea ce poate face un producator major de transportoare blindate.
Acuma, exista riscul mare ca Saurii sa ajunga exponate de muzeu al fabricii si pentru romani sa devina doar alte nostalgii.
Inteleg ca Armata Romana are nevoie de ceva mai bun decat un BTR-80 pe steroizi, dar pentru Irak Saur ar fi fost numai bun. Ce s-a intamplat de s-au dus irakienii si au luat transportoare (cu defecte) din Ucraina?
Ce “produse”?! Era vorba macar de un amarat de offset, daca tot ne hotram sa importam, castigam locuri de munca intr-o alta ramura idnustriala.
Danezii au pus problema offestului si la aceasta achizitie si la cea care urmeaza de F 35.
OK, nu ne place SAUR 2 nu ne place, dar macar daca optam pt un TAB strain sa ne alegem si cu ceva din banii cheltuiti, altfel vom ajunge rau de tot…
Inteleg. M-am referit cu replica la mistourile ieftine.
Cu offsetul asa e. Si doar am fost amandoi la o discutie cu directorul de la Saab si am tot discutat despre offset atat cu omul respectiv, cat si prin sustinere pe ambele siteuri. Ar fi bine sa amintim celor care ne citesc dialogurile si articolele ca Saab oferea offset de 100 % nu doar pentru 24 de Gripen ci si pentru eventualele suplimentari de comanda, tot de 100 %. Si a iesit un drac in ceea ce priveste offsetul, in varianta aleasa.
Legat de mistourile ieftine, si intr-o parte si in alta sunt comentarii acide referitoare la situatii, decizii, etc. Diferenta, cred eu, o face faptul ca tu vezi dintr-o directie si eu din cealalta, amandoi privind aceleasi treburi (produsele romanesti).
Produsele romanesti, din discutiile cu militarii, se rezuma la derivatele din AKM care sunt laudate pentru fiabilitate de catre militari. Atat, in rest sunt vai de ele. Depasite moral, prost executate, performante scazute.
Ziceam de utilizare directa, pentru ca eu unul nu doar am ascultat ce spun utilizatorii de termen lung dar am si folosit in diverse ocazii, nu doar m-am urcat prin vehicule, etc. Crede-ma ca a fost crancena vesta si stii ca nu sunt firav. Este incomoda. N-am murit o saptamana, dar ma gandesc la militarii care le-au purtat cate o jumatate de an in conditii de lupta si mai ales de clima… Rucsacul pe care l-am avut, era bun doar ca parea un fel de sac fara fund in care puteam sa indes o gramada de chestii. In schimb, ergonomia… Am testat la curs un rucsac de asalt al unuia dintre instructori – nu se compara, modular!! Evident cumparat din banii proprii, de afara. Castile… Nu mai zic. Noroc ca nu am purtat cine stie ce bocanci standard, ci ITG de desert si picioarele mele au fost fericite. I-ai vazut.
Stii ca port piese din tinute, iti mai amintesti de aberatia aia dalmatian de jandarm pe care o aveam… Nici cele de acum, ale armatei, nu sunt comparabile cu ce au altii. Tot la curs, am avut colegi cu diverse modele de tinuta romaneasca. Am fost unul dintre cei care s-au simtit mai confortabil purtand altceva, eu nemtesc.
Multe produse trebuiesc schimbate, facute mai bine si mai ales dupa feedbackul utilizatorului direct. Asta am eu personal cu industria noastra. Vreau produse mai bune, pentru ca dincolo de pasiunea cu care fac ce fac pe aici, am si folosit si am simtit direct neajunsurile. Si ce-i mai rau, e faptul ca avem situatia aproape de granita si nu mai e vorba doar de batalioane si detasamente trimise in teatre. S-a dus vremea iesitului de la rau si dat atac la baioneta in izmene.
Cu Saurul… sa-ti zica Marius cum il ating de cate ori il vad pe la expozitii. Ca pe o fiinta. Mi-e drag ca-i al nostru, imi place de placut, dar il vreau mai capabil, pentru ca am urcat in MLI in toate posturile, in TAB-uri am reusit sa ma strecor contorsionat, Piranha deja e nava spatiala, la fel si Iveco Super AV, la fel si Cougar. N-am fost in teren decat cu Aro si Hummvee. La fel, mi-e drag Aro ca e al nostru… dar Hummvee-ul mi-a demonstat diferenta, inclusiv capacitatea militara – n-am fost in nici un Aro din care sa traga de deasupra cu un 0.50/12.7 si din spatele meu o mitraliera de 5.56.
Trebuiesc produse mai bune. Uita-te la ucrainieni de cate neajunsuri s-au lovit si cum se zbat in timp de conflict sa scoata produse mai capabile. Ei au timp, ca nu-i rasboi… total, la noi daca incepe nu vom avea timp de Saur, TBT si altele.
Iulian,ca jurnalist militar, abandonati chestiile formale gen “cupa presei la tir”si atacati pe cei responsabili de cercetare-dezvoltare cu intrebari incisive asupra realizarilor concrete.
Plusez, propun sa nu mai iesim in larg la Ziua Marinei, sa nu mai mergem nici la zilele portilor deschise, nici in poligoane, in avioane, ori in larg, la exercitii. Stam la google si opinam pareri dupa parerile altora care fac teren.
Dincolo de gluma, urmeaza partea trista cu multe nespuse. Am sa iti dau doua exemple si o explicatie.
De ani de zile in care incercam dialogul la standul Cugir, doar o data la un Expomil a mers. Si atunci, pentru ca era Mozambic cu noi si a laudat fiabilitatea produselor vechi pe care alaturi de camarazii sai le-a utilizat pe apa si pe uscat. Intrebarile pertinente legate de produsele prototip au iscat de fiecare data reactii horror – si crede-ma ca suntem cu bun simt si diplomati. Acelasi gen de reactii, am mai povestit in trecut, le-au avut cei de la Cugir si cu militarii care incercau sa le vorbeasca.
“Hai, pleaca de aici ca tu stii cam multe!” Reactie la standul Sadu, fata de un prieten militar care a incercat sa exprime cu exemple reale nemultumirea sa fata de munitie.
Asta este nemultumirea mea. Vreau ca atunci cand strang cu respect mana unui militar roman care asigura protectia mea, a familiei mele, a prietenilor mei si a tuturor si a tarii noastre, sa stiu nu doar ca el este capabil sa lupte, dar sa fie foarte bine pregatit, echipat si inarmat. Ca sa poata face diferenta pe campul de lupta.
Cat despre Cupa presei la tir, suntem alaturi de militarii romani atat in poligoane cat si la momente de sarbatoare si in fiecare ocazie cunoastem oameni si intelegem mai bine. Chiar si la Cupa presei, unde ne reintalnim cu prieteni in uniforma dar si ne continuam activitatea de observatori – editia aceasta am cunoscut oameni deosebiti din Batalionul 265 Politie Militara, care ne-au povestit despre exercitiile externe la care au participat si nivelul de dificultate care le-a prins foarte bine.
Pe de alta parte, cum as putea eu si colegii mei sa vorbim despre ceva despre care nu stim decat din poze si internet? Trebuie sa cunoastem oamenii in uniforma, sa cunoastem tehnica, echipamentul, si in mod direct armamentul tragand atunci cand se iveste ocazia. Altfel, de exemplu, cum as putea sa imi exprim opinia despre pistolul Cugir sau despre PA 86? Despre Glock si M4, sau M249 (sper ca nu era un alt M24x, ca imi scapa acum). Nu este suficient sa imi formez o opinie citind pe net ce scriu altii, atata timp cat exista cateodata ocazia sa fiu utilizator.
Mai mult decat atat, am facut tot posibilul ca fiecare dintre colegii mei sa fie activi si la activitati care nu tin strict de specificul pasiunii lor. Cel mai bun exemplu este Adina, care lucreaza in aviatie si este pasionata de aviatie, dar participand si la alte evenimente decat cele cu zbor, si-a sporit nivelul de cunoastere si intelegere, de la nave la blindate, la forte speciale, si la a trage cu mana ei cu pistolul si pusca automata intr-o competitie. Apropos, cum ar fi fost ca un membru al echipei Resboiu sa nu stie sa bage glont pe teava… doar pentru ca este fata? 🙂
Mai ales o fata care a fost pe mare in Fulgere cu scafandri din fortele speciale ale marinei.
Albert in primul rind gresesti enorm.
resboiu nu e jurnalist/jurnalism militar.e blogger sau globber dupa unii.
si diferenta e mare.in ziua de azi a fi jurnalist inseamna sa preie ceva din zbor si daca ai norocul sa fii primul care enunta esti cel mai tare.nu exista jurnalism de investigatie si daca este ,este omorit in fasa de vreun sef care considera ca nu e un subiect destul de fierbinte pentru a se vinde.
RESBOIU e printre putinii oameni/grup care pot spune adevarul fara ca cine va sa le spuna nu si la fel pina a enunta ceva se documenteaza,iar daca mai dau cite o gherla isi fac mea culpa ceea ce e lucru mare.iar daca googlitul nu e una din activitatile lor de baza bravo lor.
Daca jurnalistii reali ,cei din mass media ar face acelasi lucru ca resboiu cred ca ar urma si intrebarile incisive nu numai pe domeniul militar ci pe toate domeniile,si fiind a patra putere in stat ar putea schimba ceva.dar daca pentru presa e mai important ce face mama lu buzuca si daca antonia se desparte si citi copii o sa aiba atunci ai dat in cine nu trebuie.
Respect pentru RESBOIU.
Gresesc enorm?Atunci imi cer scuze echipei RESBOIU,dar replica mea a venit pe fondul unor opinii legate de (non)calitatea produselor romanesti.Mi-am amintit ca s-a facut un curs de jurnalism probabil incheiat cu vreun atestat,din aceasta postura probabil sunt posibile unele intrebari acolo unde un civil nu poate ajunge niciodata.
De fapt eu trebuie sa imi cer scuze fata de tine Albert si fata de echipa RESBOIU Deoarece nu am fost mai explicit prin ceea ce am incercat sa se inteleaga .
Jurnalismul de calitate se face prin ceea ce expui si felul in care expui.
Nu printr -o diploma .
Faptul ca esti vertical intr-un spatiu public e extraordinar.
Faptul ca blogul nu e considerat mass-media e o rusine.
Pt mine Resboiu reprezinta presa libera,cu adevarat libera si IULIAN o stie ,iar daca tu consideri ca diploma e cea care l-a facut sa deschida acest blog si nu pasiunea insemna ca jignesti amarnic .
Faptul ca ai terminat o Fac. de Jurnalism sau ai facut un curs, pt mine nu te califica ca fiind un jurnalist, poti sa fii si sofer de taxi.
Dar faptul ca nu ai facut asa ceva si reusesti sa fii mai apreciat de cititorii tai decit ai altora face mult.
Iar daca as citi din placere pe cineva si as afla prin absurd ca nu are Fac de Jurnalism sau vreun atestat ai impresia ca as face 180 de grade.Gresesti .
L-as admira si mai mult pt ca s-a ridicat deaspra conditiilor impuse de societate.
Punct.
Scuze Iulian si Echipa RESBOIU.
Cred ca Albert se referea la alta diploma, cea de la feseu.
@all: Citind in ultima vreme dialogurile mai mult sau mai putin incrancenate, in care inclusiv eu ma avant uneori, am tras o concluzie: n-am mai facut de mult, cred ca de cand eram pe wordpress, o intalnire la bere cu cititorii. Altfel decurg treburile dupa ce oamenii isi strang mainile. Poate in pauza de la pranz a BIAS-ului, cand vin pasionati din toata tara. Poate la Clinceni pe 1 Iunie. Poate ne vedem chiar Sambata la Muzeul Militar, la eveniment.
Subscriu pentru bere si in primul rind pentru intilnire.
Altfel se evalueaza si autoevalueaza oamenii privindu-se in ochi.
MISHA May 4, 2015 at 8:26 pm
Scuze pt offtopic dar nu ma pot abtine:
Asa cum ne vedem noi si vedem si pe altii, si aici vorbesc de tehnica si investitii.
http://ciumburlia.blogspot.ro/2013/01/camioane-romanesti-la-dakar-2013.html
Asa cum se vad altii dupa testari asiduee si punere in practica.
http://vitalykuzmin.net/?q=node/602
Alti est europeni sau fostul bloc sovietic.
http://www.tehnovalcar.ro/Maz%20Dakar.html
Asa cum am inceput noirepede si la fel de repede terminat.
http://www.dtrn.ro/?section=showarticle&article=330
Si ce stiu sa faca ai nostri si noi nu facem cerinte.
http://www.roman.ro/stiri/evenimente
AB nu cred ca mai este intreprindere de stat.Joint venture face oricine si nu strica nimanui.
Dar e mai greu sa dam de munca alor nostri decit altora.
A, vorbind despre offset:
Pistolul M9 una dintre armele de baza a militarului american-platforma Beretta 92.
http://en.wikipedia.org/wiki/Beretta_M9 . Va rog cititi asta.
Apoi ginditi-va ca o firma italiana a cistigat o competitie pe piata americana.
Conditia pusa de statul american-constructia fabricii pe teritoriul american/cu forta de munca americana.
Si e o conditie pt tot ce e non-US.
eu nu prea stiu sa compar produsele plus nu sunt prea mare spectialist sa ifac diferentele dar totusi e ceva diferenta de la stanag 2la zimbru stanag 3 la piranha 3 si stanag 4-5 la piranha 5 in rest pe aici probabil m-am bagat ca musca in lapte dar totusi pt afganistan sa dovedit in timp transportoarele care se folosesc in raboiul clasic nu sunt prea eficiente in materie de protectie cuma depinde de ce iti doresti transportor pt zone unde te confrunti cu atacuri asimetrice in numar majoritar sau transportor pt a fi folosit la un razboi clasic si atunci iti faci cumparaturile in functie de cerinte nu daca e ieftin pt ca nu intotdeauna ce este ieftin si mult este si bun