
remorcher Damen
Ministerul Apărării prin Compania Națională Romtehnica a publicat pe portalul e-licitație.ro, câștigătorul contractului Remorcher Maritim de Port și Radă, contract atribuit în data de 24.11.2015 companiei Damen Shipyards Gorinchem .
Valoarea contractului este de 5,69 milioane euro fără TVA, iar Damen a fost singura companie care a depus o ofertă pentru licitația privind remorcherele, nefiind însă menționat numărul de vase ce urmează să fie achiziționate.
In vara lui 2015, Mircea Dușa, fostul Ministru al Apărării, declara cu ocazia unei vizite la Constanța, că pentru îmbunătățirea dotării Forțelor Navale se are în vedere achiziționarea unui număr de 2 remorchere, cea ce ar fi scutit armata de la închirierea de remorchere civile pentru manevrarea navelor militare în port, cu aceiași ocazie au fost reiterate mai vechile obiective de dotare a marinei cu corvete multifuncționale și de modernizare a fregatelor T22R.
Numărul de 2 remorchere constituie un regres față de planurile mai vechi de dotare a Marinei Militare, care în perioada 2006-2010 prevedeau echiparea acesteia cu un număr de 4 nave remorcher, câte o navă pentru fiecare port.
– David Victor –

Unu` la Constanta si unu` la Mangalia. Tulcea si Braila mai asteapta….
Doar unul la Constanta nu ajunge.
Ne-am luat remorchere ! Russia watch out !
Sper ca le construiesc la Galati macar…
Nu cred. La Galati se construiesc remorchere mai mari.
Poate mai achizitioneaza 2 mai incolo…
[…] flotei militare, precum și a concentrării de forțe navale ruse în Crimeea, dar e un început. Contractul pentru cele două remorchere este în valoare de 5,69 milioane de euro și a fost atribuit prin licitație Damen Shipyards […]