Proaspăt ratatul “An al Marinei” este continuat trist în două ramificații. Prima și cea mai importantă, o constituie fuga de răspundere. În cea de-a doua vedem clar care competitor a finanțat campania de presă împotriva concurenței, punând presiune cu ajutorul presei plătibile atât românești cât și de-acolo, de acasă din țara lor, presiune care a apăsat și mai apasă pe politicienii români, pe Armata României, pe imaginea țării noastre în lume.
Din această a doua ramificație putem prognoza lejer viitorul, dacă respectivul competitor nu va fi declarat câștigător.
În buna tradiție a partidului, ministrul Leș II l-a luat pe “nu știu” ca deviză. Aspect care sper să se schimbe după… finalizarea târzie a “Anului Marinei”. După cum sper să se oprească sacrificarea imaginii Armatei Române, singura instituție care mai rămăsese credibilă și cu obrazul nepătat.
Instituție care nu aparține nici președintelui Klaus Iohannis, nici ministrului și nici vreunui partid, Armata fiind a Poporului. Pentru că din popor se constituie, pe umerii noștri se sprijină, iar dintre românii care au jurat pe drapel se face sacrificiul suprem.
Însă mâine, 12 ianuarie, ministrul Leș va ști.
Iulian Iamandi
E hai – ca doar competitorii or fi niste ingerasi si nimeni nu se astepta la asa ceva. De parca se intampla pentru prima data!
Toti se faulteaza intre ei, mai mult sau mai putin, nici unul dintre ei nu e ingeras. Toti sunt pregatiti sa-si vanda produsele, nu sa dezvolte economiile altor tari.
Interesant e de aflat ce va zice ministrul, daca licitatia va fi declarata legala, daca castigatorul va primi contractul, ce fel de contract va fi pana la urma, cat vom plati la finalul programului si ce vom primi de banii aia….
Maine e sambata – sa vedem luni ce si cum….
Licitatia corvetelor suspendata ,este sesizat Parchetul Militar pt. nereguli cu privire la licitatie[suspiciuni de mita de la NAVAL GROUP],santierul naval Constanta cere guvernului anularea ordonantei prin care se realiza asocierea cu NAVAL GROUP.
Am aflat si eu stirea, asteptam cu totul altceva. Pacat. Mare pacat
Se repeta povestea din 2006 cand s-a renuntat la constructia a patru corvete si patru vanatoare de mine ce urmau sa fie lansate la santierul Mangalia militar. Acest contract ar fi salvat santierul.
Acum cred ca s-au terminat banii; deficitul bugetar ar fi ajuns la 5% in loc de maxim 3%. Nu exclud nici mita si sabotajul.
Cand Seful Statului Major al Aparari a anuntat ca Romania o sa achizitioneze Mim 104 PATRIOT ca sistem de rachete AA unele persoane din structurile de conducere a statului au sarit la gatul lui ca nu trebuia el sa anunte lucrul asta ca poate nu achizitionam Patriot poate achizitionam altceva ,tot persoana respectiva a ordonat inchiderea negocierilor directe cu Damen pt productia de corvete si acum avem circ ,sa mai adaugam ca persoana respectiva a incercat si numirea ilegala a unui nou sef de stat major ,facem un tablou cam sumbru ,sincer cu totii speram ca persoana respectiva sa numai aiba prea multa putere in viitor iar Armata Romana sa numai sufere carente majore de inzestrare doar pt ca unele persoane au alte afinitati, decat cele pt siguranta Romaniei
Ce tot o ocolesti! Dragnea a zis ca nu se face daca nu vrea el, atunci nu se face si cu asta basta! Bani nu sunt ca trebuiesc platite pensiile speciale, buget nu avem ca nu se poate face, nici nu castiga cine ar vrea el, poate si ceva ordine de la rasarit! Tradator ordinar!
Nu este vorba de lipsa banilor[contractul se intinde pe durata a 7ani,nu trebuie sa se achite imediat nici o suma de bani,impartiti 12000000000 de euro la 7ani,este egal cu171428571,43euro care se platesc pe an]MARINA ROMANA prefera varianta Damen,care are si propulsie electrica si este mai bine inarmata,decat cea a francezilor.Anul acesta s-a achitat inca 3 baterii de Patriot si un batalion de Himars,adica peste 2miliarde de euro.Informativa inainte de a comenta si, lasati lozincile pt. romaniamilitara.
Ca cititor constant al sputnik.md, nu am putut sa nu observ faptul ca Dragnea si guvernul sau primeste aprecieri favorabile si este sustinut in mod constant de catre postul de propaganda rus sputnik.
De asemenea postul tv Antena 3 a primit premii Sputnik pentru activitatea desfasurata in anul 2018.
Postez link-ul de pe revista 22, dar se poate verifica si pe site-ul oficial
https://revista22.ro/actualitate-interna/sputnik-si-a-premiat-ziaristii-si-organele-de-presa-savaliuc-gadea-andronic-chirieac
https://ro.sputnik.md/