De câteva minute a început conferinţa de presă a ARCA Space, la sediul central al BRD, în cadrul căreia vor fi prezentate informaţii despre încheierea unui contract între ARCA şi o importantă Agenţie Spaţială.
Contractul priveşte participarea ARCA cu tehnologie şi expertiză la unul dintre cele mai ambiţioase programe de explorare spaţială.
În cadrul conferinţei vor fi prezentate detalii ale contractului, care reprezintă cea mai importantă contribuţie din istoria României la un program de explorare a spaţiului cosmic.
De asemenea, prietenii noştri ARCAşii vor spune ce vor face în mod concret în următorul an pentru a sprijini acest program şi ce activităţi vor desfăşura pe teritoriul României.
Din partea redacţiei Resboiu, la faţa locului se află Nemotoujours şi Griffon236.
Vom reveni cu detalii, dar mai ales vă vom pune la dispoziţie imagini foto şi video de la această conferinţă de presă.
Participarea la evenimentul organizat de către ARCA reprezintă totodată şi încheierea sezonului 2012 pentru portalul Resboiu, nemaiurmând un alt eveniment programat în calendarul nostru de acţiuni.
– Resboiu –
Am inteles ca romanii de la ARCA au fost alesi de ESA sa testeze in 2013 parasutele de la sonda ExoMars , si asta se va intampla deasupra Marii Negre la 30 km altitudine…
🙂 Acum scrie Griffon la articol, iar Nemo proceseaza filmul.
Buna seara
Deci, ne puneti la curent in seara asta cu ce s-a discutat la conferinta?
Desigur, Panther. Acum se lucreaza la articol. Ramai pe aproape. 🙂
Au fost numiți, nu aleși. „Bă arciștilor, luați voi niște mărunțiș și testați parașutele astea cu baloanele alea ale voastre, că și-așa tocați la bani degeaba cu machetele voastre ridicole…Măcar așa să aveți și voi ceva succesuri…”
Ai putintica rabdare, stimabile. Mai avem de infipt pozele.