Contractul cu China pentru furnizarea de avioane multirol Suhoi Su-35 se apropie de momentul aşternerii unui strat de semnături.
Este însă vorba doar de Su-35 livrabile, nu de licenţiere… Adică, ruşii le vor furniza Su-35 asamblate.
Conform vicepremierului Dmitry Rogozin, vicepremier pe armamente – am putea să-i spunem, în următoarele săptămâni se va decide data semnării contractului.
La finalul anului trecut, Rosoboronexport şi Ministerul chinez al Apărării, au semnat o înţelegere preliminară pentur furnizarea către Beijing a 24 avioane Su-35. Cel mai probabil contractul ferm va fi semnat în următorii doi ani, iar livrările avioanelor vor începe după 2015.
Valoarea contractului este de 1.5 miliarde de dolari.
În primăvara lui 2012 a picat o înţelegere cu China pentru 48 Su-35, pe motiv că Beijingul dorea achiziţia a doar patru avioane – ruşii refuzând, de teama copierii de către China a acestor avioane.
Chiar şi acum, China pare interesată de cumpărarea avioanelor Su-35 echipate cu motoare AL-41FS pentru a avea acces la tehnologia acestor propulsoare, de tehnologia cărora să beneficieze avioane chineze cum ar fi J-20.
Sursa: Lenta
– Iulian Iamandi –
China vroia doar patru Su-35? 😀
Magarie pe fata. Mai bine luau cate unul din fiecare si stiau o treaba si unii si altii. 😀
Resboiule nu e poza de su35 la tine, e strutzocamila aia cu canarduri
Iar?
Am sa o sterg din biblioteca…
E Su-35BM (bort 902), e buna poza, versiunile modernizate nu au canarduri.
“Valoarea contractului este de 1.5 miliarde de dolari pentru 24 de avioane Su-35”. Sper să nu greşesc, dar parcă pe noi cam tot atât ne-ar costa 24 de avioane F-16 sh. În cazul de fata … avantaj are chinezul, 😀 pentru că aşa e în tenis.
sunt si rusii un pic sub presiune acuma, au avut o conjunctura beton cu pretul la gaz, petrol si materii prime
si cu banii astia au reinceput cu pak-da plus restul proiectelor militare
acuma incet incet – azi in zf scrie ca Norvegia de exemplu e principalul furnizor de gaz in europa, nu mai e rusia
si probabil ca orice comanda noua din exterior conteaza pentru sukhoi, sa isi tina fabrica in viata si sa si termine cu su50 la care mai e inca foarte mult de lucru ca sa fie un “match” adevarat pentru f22
Nu cred ca o sa fie rusia capabila sa aiba un avion exclusiv pentru ea, cum au americanii b2 si f22, fara sa fie nevoita sa imparta costurile de dezvoltare cu cine e dispus sa contribuie
si tari ca si china sau india in 2013, nu le poti vinde mig23 fara radar de bord sau alte jucarele de astea sa le amagesti ca au aviatie, si sa il dai “castrat” au destula capacitate sa isi faca singuri varianta “full”
rusii ca rusii dar eu nu-i inteleg pe chinezi cum dupa atatia ani de copiat si atatea miliarde investite nu-s in stare sa iasa cu ceva original. N-as vrea sa sune prea dur dar inginerii lor par a copia efectiv fara discernamant tot ce le pica sub ochi.
Dar J-20 sau J-31?De fapt chinezii isi doresc motorul 117S ptr.J-20 si nu neaparat Su-35.Multi ar face avioane,dar motoarele sunt o bariera.
http://www.wantchinatimes.com/news-subclass-cnt.aspx?id=20121204000020&cid=1101
http://www.china.org.cn/china/2013-02/28/content_28087757.htm
Din cate stiu eu chinezii au nevoie de avionica Suhoiului 35, in primul rand.
adica mai exact radarele alea montate pe Su 35 si pachetul complet de razboi electronic, la asta se adauga motoarele ca bonus si sistemul de control, am citit undeva ca J 11 avea copiate in PCB-uri inclusiv circuitul de intrerupere de la distanta a radarului deoarece nu au reusit ca sa isi dea seama fiecare traseu la ce este bun – acum nu stiu daca sunt speculatii sau adevar.
J-20 e fix un MiG-1.44 tratat “stealth” – chiar daca purtatorul de cuvant al MiG a anuntat oficial ca nu au contribuit la J-20, inclin sa nu-i cred. Prea seamana aparatele, in special in zona fuselajelor central si posterior.
Cat despre J-31, c’mon, e un YF-22 copiat in proportie de 90%.
Albert pot face si chinezii motoare – doar ca nu le pot face “bine”
ce aveau sovieticii la sfarsitul anilor 70, rd33 prima versiune cu turbina care tinea 300 de ore – cred ca pot manufactura fara probleme 100%, si sa aiba aceeasi doctrina ca URSS, ma costa mult mai putin sa fac 1000 de motoare cu 300 de ore de viata, decat 300 de motoare cu 1000 de ore de viata, si in caz de conflict daca pierzi oricum din ele, cu 1000 esti clar in avantaj, plus ca in timpul razboiului rece iesea Ivan tot timpul cu cate o versiune noua, ca si Microsoft si Apple cu gadgeturile lor 🙂 si cele vechi erau “obsolete” cand aparea versiunea urmatoare, trebuia sa o ai pe ultima tot timpul 🙂
americanii au progresat foarte mult in domeniul asta (motoare si materiale) cu programele lor din anii 60 care au fost cu buget fara numar, gen programul apollo si sr71 finantat de cia
acuma oricat s-ar screme chinezii, daca nu le dau rusii sau altii tehnologia mura-n gura, greu sa arzi dintr-o data atatia ani de dezvoltare, copiezi dimensiuni usor cu o masina de masurat 3d, dar aliaje si tratamente termice si micile “tips&tricks” nu le poti copia
Oare cum ar fii dacă ne-ar copia şi pe noi, măcar aşa o leacă… 😀
Si inca ceva,cred ca si lozinca aceasta cu copiatul de catre chinezi sa sufere modificari esentiale:dupa niste ani se recunoaste ca elicopterul chinez WZ-10 este de fapt design Kamov,tot asa s-ar putea ca intr-o zi sa se afle ca J-20 este de fapt proiect MiG:http://www.flightglobal.com/news/articles/heli-expo-chinese-wz-10-attack-helicopter-based-on-kamov-design-383147/