Iranul este următoarea țară ce se conformează curentului recent de a moderniza puștile de asalt din dotarea armatei sale. Dacă vi se pare o temă cunoscută, aveți dreptate, noi am mai scris despre asta în repetate rânduri, ultima dată aici:

Zolfaqar

Zolfaqar

Denumită după un sătuc din provincia Khuzestan, Zolfaqar este noul model de pușcă de asalt al armatei Iraniene.  Produsă în totalitate de Institutul Masaf, va fi disponibilă atât în calibrul 5.56×45 dar mai ales în cunoscutul 7.62×39 mm. Da, vorbim aici de Institutul Iranian de Artă și Cultură Masaf. O organizație de la care nu ne-am aștepta să vedem un asemenea produs.

Dar și mai interesant, în momentul de față, armata Iranului este dotată în principal cu Heckler & Koch G3, ce utilizează calibrul 7.62×51 NATO.

Care sunt diferențele între 7.62×51 și 7.62×39?

Primul este calibrul standard .30 utilizat de majoritatea forțelor armate vestice, iar al doilea, este un proiectil gândit să fie utilizat în cantități masive, la foc automat, iar utilizatorii săi sunt regăsiți în special în Blocul Estic.

Ca precizie nu diferă foarte mult. Mitul despre lipsa de precizie a 7.62 Kalasnikov, a apărut deoarece cartușul este de obicei tras din puști de asalt ce nu sunt neapărat construite pentru a fi extraordinar de precise. În mâinile unui trăgător capabil, tras dintr-o armă construită la standarde mai înalte, glonțul este la fel de precis, ca și omologul său vestic.

Ca balistică însă, diferențele sunt majore. 7.62×51 este MULT mai puternic, deoarece volumul tubului de cartuș permite o cantitate mult mai mare de praf de pușcă, deci explozia acestuia va cauza un volum mai mare de gaze, ceea ce se traduce într-o accelerație sporită, și balistica externă (după ce proiectilul părăsește țeava) va începe la o viteză net superioară.

În concluzie, de ce ar opta Iranul pentru un proiectil ce are aproape jumătate din energia cinetică a muniției folosite în momentul de față? Redactorul acestui articol speculează că probabilele cauze ar fi de natură financiară, precum și ușurința cu care poate fi achiziționată muniția 7.62×39 în acest moment. Dar vom lăsa timpul să ne dea răspunsul final, de această dată.

Zolfaqar

Zolfaqar

Să revenim la Zolfaqar.

La prima vedere, extern este foarte apropiată SCAR, (în special patul), dar și de HK 416.

Încărcătoarele sunt din plastic polimer, și prezintă un sistem ce permite să fie atașate între ele fără a se folosi cleme speciale (sau bandă adezivă). Am mai întălnit acest sistem atât la SIG, cât și la HK G36, dar gurile rele spun că urechile de prindere au tendința de a se agăța în buzunarele port-încărcător, îngreunând astfel operațiunea de schimbare a încărcătoarelor.

Pe toată partea superioară a armei este prezentă o șina Picatinny, iar montată pe aceasta, și parte din dotarea standard este un dispozitiv de ochire cu punct iluminat, fără magnificație, dar și cătări clasice ce au fost montate la 45 de grade, pentru a nu sta în calea dispozitivului de ochire electronic.

Pe ulucul inferior avem de asemenea șină Picatinny, pe care este montat un combo de mâner/bipod dar și un mâner înclinat, ergonomic, ce pare să fie inspirat după Magpul MLOK, sau mai degrabă Cobra AFG. Comfortabil, și permite cel puțin trei modalitați de a fi ținut.

Patul este foarte similar cu cel de la SCAR, ajustabil pe lungime, pliabil pe laterala dreaptă a armei, și dotat cu un obrăzar ajustabil pe înălțime.

Zolfaqar

Zolfaqar

Se mai pot menționa selectorul de foc ambidextru, aflat pe ambele părți ale armei, un sistem de reglare a returului de gaze foarte proeminent, aflat deasupra țevii, posibilitatea de a alege pe care parte a armei să fie evacuate tuburile goale, dar și lipsa unui ascunzător de flăcări, ce sperăm va fi remediată în versiunea finală.

Construită în mare parte din plastic polimer și aluminiu, arma cântărește 3.5 kilograme, și are o rază de acțiune declarată la 400 de metri cu optica originală, sau 800 cu ajutorul unei lunete cu magnificație, cifre ce se apropie de performanțele obișnuite a unei arme de asalt.

Pe scurt, pare a fi un pachet ergonomic, robust, și nu foarte greu, cu posibilități bune de personalizare și accesorizare, utilizând un cartuș ieftin, ușor, de calibru mare. O armă produsă în interiorul țării, dezvoltată cu fonduri private, de o instituție ce nu are ca obiectiv principal armamentul.

Bine ați venit în Iran, domnii mei!

Vlad Costache