Sistem tinta pentru trageri sol-aer, aer-aer si nava-aer

Joi dimineaţă, în Poligonul de la Capu Midia, a avut loc un antrenament al membrilor Forţelor Aeriene Române pe cea mai nouă achiziţie denumită oficial „Sistem-ţintă pentru trageri sol-aer, aer-aer şi navă-aer”. Pe scurt, UAV sau dronă.  Militarii sunt în faza finală a preluării UAV-ului de la colegii lor din cadrul Centrului de Cercetare Ştiinţifică pentru Armamente, parte a Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare (ACTTM). Aceştia au lucrat timp de aproape trei ani şi jumătate la acest proiect, timp în care au dezvoltat un sistem ce are ca scop antrenamentul prin trageri reale cu diverse categorii de armament, în condiţii de simulare a unor ameninţări de tip vehicule aeriene fără pilot, rachete de croazieră sau aeronave pilotate de viteză mică. Deşi sceptic în privinţa costului final, care se ridică la aproximativ 3.000 de euro pentru fiecare UAV realizat, colonelul Viorel Bitan, comandantul poligonului Capu Midia, recunoaşte că acesta este de cel puţin zece ori mai scăzut decât ar fi plătit pentru achiziţionarea unor drone similare din Occident, dând ca exemplu Franţa. „Înainte închiriam de la firme private, iar costurile se ridicau la zecii de mii de euro în fiecare an. O altă opţiune ar fi fost să achiziţionăm un produs similar dintr-o ţară ca Franţa de exemplu, dar la un preţ şi de zece ori mai mare”, a declarat acesta, în timpul exerciţiului de antrenament desfăşurat în poligonul de la malul Mării Negre.

Informeaza portalul adevarul.ro, intr-un alt reportaj difuzat de catre Digi24.ro, se face vorbire de livrarea catre MApN a unui numar de 5 avioane in anul 2017, alte 5 urmand sa fie livrate in 2018 , aceasta aeronava putand fi echipata cu camere video si folosita pentru misiuni de cercetare, pe langa rolul de avion tinta.