F-16, Boboc 2015

F-16, Boboc 2015

Comisia pentru achiziţia unui nou avion de vânătoare din cadrul Ministerului bulgar al Apărării efectueată vizite în Portugalia şi SUA pentru identificarea oportunităţilor de achiziţie a avioanelor tip F-16 aflate în uz.

Vizita în Portugalia a unei delegaţii formată din ofiţeri de aviaţie bulgari a fost condusă de însuşi ministrul Apărării, Nikolai Nenchev.

Delegaţia s-a interesat nu doar de posibilitatea livrării de avioane F-16, dar şi de capabilităţile industriei portugheze de a repara acest tip de avion.

Între timp, Dimitar Kumurdijev, adjunctul ministrului bulgar al Apărării, a vizitat Statele Unite ale Americii.

Anunţată de Ministerul Apărării ca având drept scop discuţii despre modernizarea forţelor armate bulgare, vizita a servit ca oportunitate pentru identificarea posibilităţii de livrare a avioanelor F-16 din stocurile americane.

Aparent, comisia încearcă să descopere dacă este posibilă o schemă mixtă de achiziţie pentru avioane F-16 din Portugalia şi SUA, inclusiv posibilitatea reparării şi modernizării acestor avioane la fabrica portugheză OGMA.

Cu numai două săptămâni înainte de acţiunile comisiei, Bulgaria a fost vizitată de către Victoria Nuland, Assistant US Secretary of State for European and Eurasian Affairs. În cadrul acelei vizite, Victoria Nuland a discutat cu Nenchev despre modernizarea Forţelor Aeriene Bulgare.

Conform informaţiilor publicate de către Ministerul bulgar al Apărării, comisia subordonată va prezenta la finalul lunii Martie a anului curent Consiliului de Miniştri un raport cu privire la achiziţia noului avion de vânătoare.

Raportul ar putea cuprinde de la o banală listă de posibile noi avioane de vânătoare pentru Bulgaria, până la referiri exacte la model şi furnizor, care vor duce la negocieri directe.

Conform publicaţiei bulgare AERO, în ultima perioadă s-au activat cercuri care fac lobby puternic pentru achiziţia de avioane F-16 aflate în uz.

Sursa: AERO

Avioane de vânătoare F-16 din Portugalia şi/sau SUA

Era inevitabil, nu? Cu cercuri, cu lobby, cu OGMA.

Două ţări sărace, aflate din nou la mâna… istoriei.

 

Iulian Iamandi