Vecinii și mai ales aliații noștri bulgari își vor moderniza herghelia de tancuri sovietice T-72.

Presa bulgară a anunțat că a fost aprobat proiectul pentru modernizarea tancurilor T-72, despre care Military Balance pe anul 2021 aproximează că ar fi în total nouăzeci de bucăți.

Tanc T-72 bulgăresc

Tanc T-72 bulgăresc

Cele nouăzeci de tancuri T-72 includ și versiunile T-72M1 și T-72M2.

Tancul T-72M1 este o versiune pentru export a tancului T-72A cu ceva îmbunătățiri, cum ar fi blindaj suplimentar pe alocuri și ceva compozit pe la turelă.

T-72M2 este o versiune îmbunătățită realizată de către bulgari, cu un sistem nou de control al tragerii și calculator balistic, comunicații noi interne și externe, tun modernizat 2A46M2, motor modernizat și transmisie modificată.

Bulgaria dorește să modernizeze patruzeci și patru de tancuri T-72 cu un sistem de control al tragerii modern, comunicații moderne și chestia aia… situational awareness, modernă, evident. De asemenea, modernizarea va include integrarea de comunicații radio HF/VHF cu modul de criptare.

Iulian Iamandi