
MLI-84M1
DpA a publicat buletinul contractelor pentru anul anul 2015, document care nu conține (cu câteva excepții), foarte multe elemente de noutate.
Documentul Departamentului pentru Armamente informează în legătură cu câteva achiziții de tehnică auto, camioane Iveco, microbuze Renault, autoutilitare furnizate de Auto Italia, autocisterne, autospeciale pentru dezapezit pista, autospeciale pentru manevrat aeronavele și autospeciale pentru intervenții la incendii aeroportuare.
Cu excepția contractului pentru camioanele Iveco toate celelalte sunt parte a programului Avion Multirol.
Sunt menționate contractele deja cunoscute pentru livrarea de mijloace antitanc, radare mobile cu rază lungă de acțiune AN/TPS-77, alături de alte contracte pentru livrarea de echipamente de comunicații, comandate în general de la firma Harris, muniție de diferite calibre: 5,6 mm(pentru tir sportiv), 7,62×39, 7,62×54, 9×19, 12,7×108, 20×102, proiectile tip săgeată calibru 100 mm, veste și căști antiglonț.
La capitolul noutăți se numără modernizarea puitorului de mine prin instalarea de stații radio navalizate Harris Falcon 7800 și încheierea în anul 2016 a modernizării MLI-84M cu instalație de lansare rachete antitanc dirijate Spike.
In 2015 au fost anulate mai multe contracte printre care și o licitația pentru livrarea unor vehicule subacvatice utilizate la acțiuni MCM.
La momentul actual programele majore de dotare aflate în derulare sunt:
- Avion multirol al Forţelor Aeriene (program strategic);
- Avion de transport scurt/mediu curier, C27J Spartan;
- Echipamente de război electronic (EW) pentru aeronave C-130 Hercules;
- Sistem de rachete sol – aer cu bătaie medie – HAWK XXI;
- Elicopter navalizat, ambarcat la bordul fregatelor tip 22 – Modernizare elicopter faza 2B;
- Transportor blindat pentru trupe 8×8 PIRANHA IIIC;
- Autospecială de teren blindată (tip uşor), ATBTU – PANHARD PVP 4×4;
- Modernizarea sistemului lansator muniţie APRA-40, LAROM;
- Sistemul integrat de securitate pentru obiectivele militare – SISOM;
- Reţeaua privată de date a M.Ap.N. de nivel strict secret – INTRASS.
sursa: Departamentul pentru Armamente
– David Victor –
Este un articol care lamureste niste directii.Inteleg ca mobilitatea se va face cu Iveco Defence.
Ce inseamna finalizarea modernizarii MLI84M, le-au terminat pe toate sau doar alea 99?
De la IVECO s-au cumparat (se vor cumpara) cateva camioane (cap tractor) si cateva VRE-uri (vehicul pentru recuperare/evacuare) cu macara si troliu. semiremorcile/trailer pentru transporturi agabaritice vor fi furnizate de CTE Trailers S.R.L.
Referitor la finalizarea modernizarii MLI, procedura se refera la echiparea masinilor de lupta cu instalatii de lansare a rachetelor Spike. Procedura a fost anulata pe data de 4 Ianuarie 2016 pe motiv de “oferta neconforma”.