Pantsir-S

Pantsir-S

Zilele trecute, în cadrul vizitei efectuate în Brazilia de către premierul rus Dmitri Medvedev, a fost semnată o înţelegere pentru vânzarea către guvernul brazilian a unor sisteme sol-aer.

Contractul ar putea ajunge la valoarea de aproximativ două miliarde de dolari.

Detaliile negocierilor au fost stabilite într-o întâlnire la care a participat Medvedev şi vicepreşedintele Braziliei, Michel Temer.

Înţelegerea este încă la stadiul de intenţie, ceea ce în termeni diplomatici reprezintă începutul vânzării.

Declaraţia-promisiune de intenţie va accelera începând cu luna Martie a anului 2013 negocierile bilaterale pentru pregătirea viitorului contract care are ca scop achiziţia de baterii sol-aer şi dezvoltarea în comun a unor produse de apărare.

Conform documentului, este garantată participarea companiilor braziliene strategice din domeniul apărării la procesul de producţie şi sustenabilitatea integrării logistice cu transfer tehnologic efectiv fără restricţii.

În cadrul întâlnirii dintre premierul rus şi preşedintele Braziliei, Dilma Rousseff, au fost discutate aspecte legate de colaborări în domeniile cum ar fi energetic, petrolier, hidroenergetic, nuclear şi militar.

În negocierile cu privire la pachetul de investiţii în drumuri, căi ferate, porturi şi aeroporturi, Dilma Rousseff a invitat companiile din Rusia să participe la procesul de licitare pentru infrastructură.

Sursa: Forcas Terrestres

Nu cu foarte mult timp în urmă, am avut o reacţie personală la finalul unui articol şi mi-am amintit-o în dimineaţa asta:

Până aici, toate bune şi frumoase. Chiar am simţit că se poate şi mai ales că se vrea să se poată.

Însă, întrebat dacă s-a stabilit ceva concret în legătură cu investiţiile, Traian Băsescu a dat cu dânşii în fasole:

Mă vedeţi pe mine director la Astra Vagoane? V-am spus ce perspective avem, eu nu mă ocup de contracte. Avem şanse şi în Brazilia, şi în Peru şi în alte ţări ale Americii de Sud.”

Nu, domnule preşedinte. Vă vedem director peste România toată şi pentru asta trebuie să faceţi mai mult, nu să daţi răspunsuri din astea de prăduitor de blugi, de combinator vaporean, care parcă ar spune “mânca-ţi-aş, eu am făcut lipeala, să facă ei manevra”.

În mod sigur ar fi dat mai bine dacă măcar o dată v-aţi fi abandonat caracterul de bişniţar tupeist.

Fragment din articolul Rusia va prioritiza industria militara, iar Traian Basescu o arde ca un praduitor de blugi.

Cam asta e situaţia, pentru noi.

 

– Iulian Iamandi –