Cândva, în mandatul președintelui Lula da Silva, scriam despre dorința Braziliei de a avea un cuvânt de spus deasupra hărții planetei noastre. Tot în acea vreme, scriam entuziasmat despre rolul pe care Brazilia îl joacă în MERCOSUR/MERCOSUD, în BRICS, despre locul opt în topul celor mai puternice economii, despre zăcămintele de petrol descoperite, etc.
Cândva, Brazilia părea să poată.
Recesiunea.
Dilma Rousseff n-a putut.
Va reuși Michel Temer să transforme Brazilia într-o putere cu amprentă peste mapamond?
Revenind la submarin, S 40 Riachuelo a fost lansat la apă în Complexul Naval din Itaguai, Rio de Janeiro.
Programul dotării cu submarine moderne a pornit de-adevăratele în anul 2009, când Naval Group a fost selectat pentru proiectare și transfer de tehnologie în vederea construirii a patru submarine convenționale Scorpene cu propulsie diesel-electrică, precum și pentru proiectarea și asistență în fabricarea părților ne-nucleare ale primului submarin brazilian cu propulsie nucleară.
Contractul include și sprijinul pentru construcția unei baze navale și a unui șantier naval în Brazilia.
Cu o lungime de 72 de metri și un deplasament de 1870 de tone, noul submarin are un echipaj format din 35 de marinari. Submarinul are o disponibilitate de 240 de zile pe an petrecute pe mare.
Numele submarinului face referire la lupta de la Riachuelo din 1865 când Marina Braziliei a învins navele paraguayene.
Submarinul Riachuelo va începe probele de mare în anul 2019 și va fi livrat definitiv Marinei Braziliene în 2020.
Iulian Iamandi



Abonează-te la Resboiu TV
Leave A Comment