Guvernul Australiei va purta discuții pentru închirierea sau cumpărarea de submarine aflate în exploatarea marinelor militare britanice sau americane în următoarele 12-18 luni, a anunțat ministrul australian al Apărării, Peter Dutton.
Informația a fost confirmată într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării.
Săptămâna trecută, guvernul Australiei a anunțat planurile de construire a cel puțin opt submarine cu propulsie nucleară în cadrul noului parteneriat de securitate AUKUS, parteneriat constituit împreună cu Statele Unite ale Americii și Marea Britanie.
Submarinele cu propulsie nucleară dispun de caracteristici superioare față de cele cu propulsie clasică. Astfel, acestea sunt mai greu de detectat, au o viteză maximă superioară, manevrabilitatea mai bună, raza de acțiune mai mare, etc.
Caracteristicile superioare față de submarinele cu propulsie clasică, permit submarinelor cu propulsie nucleară să execute cu riscuri scăzute misiuni în zone contestate.
Prima inițiativă în cadrul AUKUS este ca Australia să achiziționeze tehnologii care au legătură cu submarinele cu propulsie nucleară, concentrate pe identificarea căilor optime pentru livrarea submarinelor.
Premierul Australiei, Scott Morrison, a aprobat extinderea duratei de exploatare a flotei de submarine clasice aparținând clasei Collins începând cu anul 2026.
Opțiunile Australiei
Opțiunile Australiei, din start nu sunt multe. Clar, se limitează la variantele de închiriere/cumpărare de submarine nucleare de atac aflate în exploatearea Royal Navy și US Navy.
Britanicii sunt săraci în inventarul Submarine Service (supranumit Silent Service), Royal Navy dispunând de submarine purtătoare de rachete balistice Vanguard – pe care nu le vor vinde sau închiria, din cauză că și-ar încurca planificările în misiunile de descurajare… iar viitoarele SSBN-uri din clasa Dreadnought vor intra în serviciu începând cu primii ani ai deceniului 2030.
Btw, Australia sigur se va axa pe submarine nucleare de atac (SNA) și nu pe SSBN. Clar, nu va fi nici o derivație de la linia asta pentru o lungă perioadă de timp.
Pe linia SNA, Royal Navy dispune de șapte submarine în tabel: trei din clasa Trafalgar și patru Astute. Alte trei Astute vor înlocui, evident, cele trei Trafalgar.
Clasa Trafalgar
Unul dintre cele trei submarine clasa Trafalgar, HMS Trenchant, a devenit inactiv de anul acesta și este pregătit pentru dezactivare.
Să intre Trenchant în categoria “nu bate, nu troncăne”? Vorbim totuși despre un submarin cu propulsie nucleară, a cărui scoatere din exploatare s-a efectuat în urma unui plan… nu-i MiG-21 să îi fie prelungită durata de viață operațională “din pix”.
Hm. Să zicem… Să zicem că englezii l-ar trece printr-un program de reparații capitale și prelungire a duratei de viață, eventual o modernizare pe ici pe colo. Asta durează ani. Ar fi necesar un studiu, un program, poate reproiectare a unor sisteme. Ani.
Celelalte două submarine active din clasa Trafalgar, HMS Talent și HMS Triumpf, intrate în serviciu operativ la unu, respectiv doi ani după HMS Trenchant mai au câțiva ani de viață operațională. Iar Australia nu are nevoie de submarine pe care să le exploateze doar câțiva ani.
Clasa Astute
Cât despre submarinele nucleare de atac ale clasei Astute, Royal Navy dispune în prezent de patru nave operaționale iar alte trei în diverse faze de construcție și echipare.
Cel mai probabil, dacă se va ajunge la o înțelegere cu Marea Britanie, Australia ar putea închiria pentru început un Astute aflat în exploatare. În combinația asta, Royal Navy ar urma să își modifice programul de înlocuire și exploatare în ceea ce privește submarinele nucleare de atac.
Adică, o exploatare mai lungă submarinelor Trafalgar cu impact asupra navelor Astute. Eh? Cam p-acolo. Dar, asta după intrarea în serviciu a HMS Anson, lansat la apă anul acesta și aflat în faza de echipare.
Adică (2), britanicii l-ar putea da pe HMS Astute (intrat în serviciu în anul 2010) în chirie sau de tot, cam în perioada intrării în serviciu a lui Anson.
Australienii ar putea avea astfel cea mai optimă soluție într-un eventual târg cu englezii. Până la construirea și introducerea în serviciu a primului posibil submarin nuclear de atac clasa Astute, aceștia și-ar putea instrui echipaje pe un submarin din aceeași clasă.
Asta, dacă nu se vor alege treptat cu unul sau poate cu două-trei submarine din calsa Trafalgar trecute prin RK.
De menționat niște chestii…
Clasa Trafalgar are un deplasament de aproximativ 5300 de tone, iar Astute 7400, deplasament în imersiune.
Armamentul ambelor clase de submarine nucleare de atac britanice este compus din rachete de corazieră Tomahawk Block IV și torpile grele Spearfish de calibrul 533 milimetri.
Clasa Seawolf
În ceea ce privește opțiunile americane, am zis să încep cu cea fără de șanse.
Americanii s-au oprit la trei submarine Seawolf din cauza prețului. Iar tehnologiile de la bord fac Lupii de Mare ne-exportabili și ne-închiriabili.
Oricum s-ar pune problema și gradul de prietenie, americanii nu se vor despărți nici măcar temporar de USS Seawolf, USS Connecticut sau de USS Jimmy Carter. Amin.
Clasa Los Angeles
Hm. US Navy nu se află la nivelul dorit de nave de toate felurile, ca și număr. Despre tehnologie, nu zic nimic. Dar, americanii sunt sub numărul dorit.
Cu toate acestea, opțiunea cea mai probabilă ar fi cea cu închirierea sau achiziția de către australieni a submarinelor nucleare de atac aparținând clasei Los Angeles. Tot americanii, săracii…
Americanii, săracii, exploatează în prezent vreo treizeci de submarine nucleare de atac din clasa Los Angeles, dar dinspre finalul anilor ’90 nu au mai construit nici un 688(i) cum mai sunt numite navele acestei clase.
Și nu le sunt de ajuns nici lor, chiar dacă nu mai sunt de primă linie.
Să se lase cu o nebunie, o nebunie cu dedicație motivată de AUKUS? Să închirieze americanii niște L.A.-uri și să repornească fabricarea de 688(i), sau să construiască o serie pentru Australia cu submarine Los Angeles modificate printr-o aducere la zi cu tehnologiile?
Asta ar fi logica românului sărac. O cârpeală, ceva second-hand, apoi ceva mai puțin capabil decât ce-i nou în piață…
Sau, așa cum am scris la opțiunile cu submarine nucleare de atac britanice, Australia și SUA se vor înțelege pentru ce-i mai nou în apă – adică submarine din clasa Virginia?
Clasa Virginia
Aici e cu bani mulți. Dar, are Pacificul pește.
Cunoscute și ca 774, Virginiile sunt submarinele care au început să înlocuiască submarinele din clasa Los Angeles. Deja, US Navy operează 19 submarine nucleare de atac aparținând clasei Virginia.
Submarinele Virginia vor fi achiziționate în cadrul unui program care se va desfășura până în anul 2043, navele cele mai noi construite urmând să fie exploatate până prin anii 2070.
Submarinele clasei Virginia sunt cuprinse în planurile de înarmare cu un laser de mare putere (300-500 de kilowați).
Evident, dacă îmi las degetele slobode… are să iasă o listă de superbități încorporate în această clasă de submarine, dar…
Dar, vor fi dispuși americanii să le închirieze sau să le vândă australienilor niscai Virginii?
Clar, ca în toate opțiunile, vor fi încurcate niște planificări.
La prima vedere, totul pare simplu. Nu? Cum au făcut francezii cu fregatele FREMM. Apar clienți, vindem din mers. Sau din marș, în cazul navelor. Pare așa, un fel de schimbat drapelul în timpul navigării.
Numai că, submarinele nucleare de atac nu sunt fregate. Nu că francezilor le-ar fi picat bine vânzările – mă refer la marina militară proprie.
Cum o să le vină americanilor închirierile/vânzările de submarine nucleare de atac acum când bălțile sunt cutreierate de submarine rusești, chinezești, chiar și iraniene, ca în filmele cu nemți?
Concluzie
Vă mai amintiți vorbele ministrului român al Apărării care promitea înlocuirea submarinului Delfinul cu un submarin nuclear de atac clasa Sturgeon? 🙂
Cam complicat cu submarinele astea. Practic. Pentru că la vorbe…
Aoleu, nu era cu Forțele Navale Române! Hm. Ce concluzie tragem cu treaba australienilor?
Iulian Iamandi
Daca o sa se intimple ceva, se poate pe termen scurt (saul lung) cu clasa 688. Cele care sunt programate pentru dezactivare pot fi supuse unui Engineered Refueling Overhaul (ERO). Un ERO dureaza cam 24 de luni, dar informatiile actuale indica aproximativ 15 luni. Costul? Probabil undeva pe la $350-$400 milioane. Trebuie inteles ca si aceste “barci” sunt destul de diferite de ce a iesit de pe linia de fabricatie decenii in urma, ele fiind supuse unui Engineered Overhaul (EO) cam o data la 4 ani. Probabil ca ar putea fi achizitionate pentru costul modernizarii, instructaj, EO aditionale, etc. si al unei eventuale dezactivari. Probabil ca le pot inchiria intr-un mod similar luandu-se in calcul factori de depreciere si eventual costul unor EO aditionale.
688 nu mai sunt in prima line? Guess again…
https://www.csp.navy.mil/Go-Guam/About-Go-Guam/