Atentie! Atentie! O aeronava vrasmasa a trecut Dunarea

Dragi cititori! Mesajul complet din titlu este următorul: “Atenţie! Atenţie! O aeronavă vrăşmaşă a trecut Dunărea la noi dinspre Bulgaria şi se îndreaptă spre nord!”

Revin astfel în atenţia domniilor voastre, asta aşa ca să folosesc o expresie consacrată, cu o urare pentru o armă ce astăzi îşi sărbătoreşte ziua. După cum probabil v-aţi dat deja seama, vorbim astăzi puţin de artileria şi rachetele antiaeriene. Scriu acest articol cu gândul la bunul meu camarad colonel de rachete antiaeriene în rezervă sau, cum îi place dumnealui să spună, “în stoc”, pe care îl redau, din raţiuni de eleganţă, numai cu iniţialele BE.

Iar ziua nu este marcată de înfiinţarea vreunei şcoli sau a primei structuri de acest gen în Armata Română, nu, este marcată de o victorie! Prima victorie deplină a artileriei antiaeriene s-a petrecut în această zi, în data de 19 septembrie 1916, când un “aeroplan vrăjmaş” a îndrăznit a se apropia de zona de operaţii Flămânda unde, la momentul respectiv se aflau trupe din subordinea Armatei a 3-a române.

În acea zonă era dispusă o baterie de tunuri antiaeriene înarmată cu piese Deport de 75 mm de fabricaţie italiană. La transmiterea mesajului de observare a bateriei inamice, locotenentul Constantin Constantin, comandantul bateriei, a dat ordinul de alarmare al bateriei. Tunarii aleargă spre piese luându-şi locurile în mare viteză. Se aud comenzi scurte: “Aeronavă inamică! Direcţie…! Încărcaţi! Lucraţi cu corectorul!” Mâinile ostaşilor încep să alerge cu viteză ameţitoare. Obuzul e înghiţit de culata lacomă. “Ţintă prinsă! Este! FOC!” Tunul elevului plutonier Limburg Dumitru bubuie trimiţând lovitura spre crucile negre de pe cer. O bubuitură seacă este auzită iar crucile negre se împreunează într-un nor de foc picând spre sol într-un ultim tangaj.

Şi ca această ispravă să nu rămână singulară, la câteva zile, tunul comandat de sergentul Ion Vintilescu doboară deasupra Olteniţei un alt avion inamic doar din două lovituri trase în plin.

Astfel s-a marcat prima victorie a antiaerienei româneşti, victorie deplină ce a rezultat în distrugerea completă a aparatului de zbor.

Spun victorie completă deoarece prima lovitură dată aeronavelor inamice a fost în noaptea de 13 spre 14 septembrie 1916 când Zeppelinul nr. 181 a survolat capitala intrând chiar pe un traiect central, Dorobanţi, Atheneu, Cişmigiu, Cheiul Dâmboviţei. Probabil echipajul considera că cele trei raiduri anterioare, din care unul de aeroplan, care s-au soldat doar cu împrăştierea inamicului la ameninţarea antiaerienei, neexistând pagube sau pierderi de vieţi omeneşti de niciuna dintre părţi, erau un indicator bun al siguranţei. Însă nu a fost aşa. După cum descrie şi jurnalul de bord al aeronavei, publicat ulterior: “La dreapta şi la stânga navei aeriene apar reflectoare care nu ne mai slăbesc nicio clipă. Ca la o comandă intră artileria antiaeriană în acţiune… Nu încape nicio îndoială, am fost loviţi. Nici nu e de mirare, la canonada nebunească a românilor”. Isprava avarierii zeppelinului a aparţinut echipei de tunari comandată de sergentul în rezervă Scipione Şerbănescu. Zeppelinul avariat a aruncat tot ce se putea arunca de la bord pentru a-şi păstra portanţa şi a se putea retrage la sudul Dunării. Acesta a fost de altfel şi ultimul atac al acestui tip de aeronavă asupra capitalei. După aceea au fost folosite numai avioane.

Astfel a fost marcată prima pagină din cartea de onoare a artileriei şi rachetelor antiaeriene române, confruntările începând chiar odată cu intrarea României în Războiul de Reîntregire.

LA MULŢI ANI ARTILERIEI ŞI RACHETELOR ANTIAERIENE!

Să arătăm şi câteva piese din epocă.

Tunul Deport de 75 mm md. 1911