pb-121211-sham-syria-da-02.photoblog900

Ca un boss!

Doamnelor, don’şoarelor şi domnilor, stând deunăzi la o bârfă pe teme specifice cu unul dintre cei mai importanţi membri de pe Resboiu, şi anume preaonorabilu’ Julianos Resboinicu, am descoperit una dintre cele mai mişto chestii din lumea modernă şi contemporană, treabă ce ne-a pus cu botu’ pe labe, sub lozinca “de ce ăstia pot şi ai noştri nu?”. Aşa că s-au dus dracu’ filmele porno cu “Doctrina Armatei Române”, “Armata 2025” şi alte asemenea sefeuri.

homemade_tank_from_siria_640_04

Mad Max mai lipseşte din poza asta… Şi câte o drujbă în fiecare flanc! :)))

Stimaţi cititori, am prezentat în Armurerie diverse scule low-tech, bazate pe ce şi cum gasit prin curtea omului.

În acest spirit, vă prezentăm primul tanc home-made, “el cheapo”, produs în atelierele “Mahmoud Abud & Co.” din bazaru’ din Alep, partea de nord-est a Siriei.

Arătând ca o cutie de metal ruginită cu dimensiunile de 4 m lungime şi 2 m lăţime, creaţia domnului Mahmoud este realizată din plăci de oţel de 2,5 cm grosime, înclinate după modelul T34, fapt ce duce, susţin gurile rele, la oprirea proiectilelor de calibru până la 23 mm.

Nu are porturi de vizare, sistemul de observare bazându-se pe 5 camere video şi 2 ecrane video LCD, camerele fiind dispuse 3 în faţă, una în spate şi una pe mitraliera de calibru 7,62 mm din dotare.

Mitraliera menţionată este acţionată printr-un sistem remote control, în rând cu sistemele sofisticate de pe tancurile vestice, fabricat din motoraşe electrice şi condus de la un controller de tip Sony PlayStation.

Motorul şi şasiul provin de la un camion, spune acelaşi domn Mahmoud, fiind foarte mândru de tigaia rezultată.

pb-121211-sham-syria-da-03.photoblog900

Două mîini dibace

pb-121211-sham-syria-da-01.photoblog900

Mai rău ca în Jules Verne, omul conduce un cazan de ţuică digital, mitralierizat

Prezentăm această… chestie mai marilor factori de decizie ai Armatei Române, în speranţa că se vor găsi mijloace pentru introducerea sa în înzestrare. Poate la anu’, la parada de 1 Decembrie, vom avea ocazia să vedem ceva mai interesant decât anul acesta.

Vă las acum sa va spălaţi ochii:

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=fB1BDrFzFY0]