Dragii moşului, fără voie de la împărăţie, azi vom vorbi despre o chestie extrem de comună, cu care orice mascul român care nu s-a tras pe fesă la o anumită vârstă s-a întalnit la un moment dat, şi anume supăratul cartuş de mitralieră de companie, pre numele său 7,62x54R.
Decanul de vârstă al cartuşelor militare, introdus în serviciul armatei ţariste în 1891, este folosit astăzi în principal ca muniţie pentru mitralerele universale de tip PKM şi pentru puştile cu lunetă de tip Dragunov.
Considerat echivalentul estic al celebrului .308 Winchester/7,62×51 mm NATO, având o performanţă uşor mai ridicată decât acesta, din cauza volumului mai mare, este foarte folosit ca muniţie de luptă, dar şi de vânătoare, fiind utilizat cu succes la vânarea animalelor mari, precum urşii siberieni.
Apărut inţial cu un glonţ cu cap rotund de 13,2 grame (210 grain), a fost modificat în 1908, după experienţele triste din războiul ruso-japonez, cu un glonţ ascuţit de tip spitzer de 9,5 grame (147 gr), aceasta rămânând configuraţia standard de atunci.
Iniţiala R vine de la Rimmed, adică cartuş cu guler.
În 1968 apare versiunea cu precizie îmbunătăţită, pentru armele de tip Dragunov, numită 7N1, având un glonţ de tip FMJBT (camaşă metalică integrală şi coafă rabatată) cu greutatea de 9,8 grame (151,2 gr) şi pulbere extrudată, în locul celei de tip sferic, cu calităţi slabe de ardere.
Proliferarea vestelor antiglonţ a dus la încă o modificare, apărând muniţia cod 7N14, glonţul acesteia având un penetrator de oţel întărit, ce cauzează un efect maxim când este tras cu o viteză de 830 m/s.
Reîncărcarea cartuşului de 7,62x54R a fost pusă la îndoială până acum de către diametrul mai rar întâlnit al glonţului (.311 inch, singurul calibru ce-l mai foloseşte fiind celebrul .303 British) şi de către materialul tubului, acesta fiind fabricat predominant din tablă de oţel.
De asemenea, muniţia est-europeană foloseşte capse de iniţiere de tip Berdan, foarte greu de eliminat comparativ cu mulniţia vestică, ce foloseşte capse de tip Boxer.
Dar, conform principalilor producători comerciali din Europa, finlandezii de la Lapua Oy şi cehii de la Sellier & Bellot, folosirea gloanţelor standard cu diamentrul de .308 inci nu va afecta cu nimic performanţa, aceştia oferind tuburi din bronz cu capse de iniţiere de tip Boxer, acestea putând fi reîncărcate de aproximativ 10 ori.
Cu un glonţ modern de 174 gr de tip Hornady A-Max sau Sierra MatchKing, o armă de tip Mosin Nagant 91/30 va lovi cu precizie ţinte aflate la 800 metri fără probleme. Armele de tip SVD/PSL au pasul ghinturilor prea mic pentru a stabiliza giroscopic gloanţele grele de peste 165 grains (măsura americană din domeniu), o ţeavă cu pasul ghinturilor de 1 la 25,4 mm fiind necesară pentru acestea.
Ţevile armelor semiautomate estice sunt optimizate pentru gloanţe uşoare de până la 155 grains, folosirea celor mai grele nefiind recomandată.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=R7KryjHnRrc]
– Sweeper –
Deci…ce insinuezi de fapt?
Ca cugirul ar trebui sa se apuce de tzevi de precizie? sau cum?
😐
Eu nu insinuez nimic, Cugiru’ tre’ sa faca ce vor. Nu sint eu specialist in marketing sa le zic ce sa faca. Oricum, lipsa lor de viziune ma sperie…
Cugirul nu poate face tevi de precizie in 7,62×54 pt. ca nu exista munitie de precizie.Daca ar face in .308 ar fi o chestie,dar pana cand tu si cu mine nu vom cumpara fabrica aia,nici o sansa.
Nici rusii nu fac arme de precizie in calibrul asta.S-au orientat spre calibrele vestice.
Daca ar fi Romanica o tzara sanatoasa la cap (da’ nu e), aveam deja o presa de reincarcare cu tot ce-i treb’e (http://www.sinclairintl.com/reloading-equipment/reloading-presses/reloading-press-kits-amp-accessories/reloading-kits/lee-50th-anniversary-kit-prod54293.aspx) si indopam deja capse Federal BR2 in tuburi de la Lapua, cu ceva pulbere Vithavuori N550si capacit cu un Sierra MatchKing de 185, sau, daca vreau musai sa respect Conventzia de la Geneva, cu un Lapua D46.
Si apoi da-mi o scula care sa merite efortu’, de preferintza un MN cu pat de fibra de sticla si-o luneta IOR 10×42, facut de cineva care se pricepe, unu’ de-ala de moda veche, nu cei care=au invatzat ce-i armureria pe iPad. Cred ca oricine s-ar duce la vanat scalpuri cu asa ceva.
Mihai scuze, ce e aia “munitie de precizie” ? In afara ca e constanta cantitatea si calitatea pulberii si stie racanu’ dupa ce se obisnuieste cu arma, ca fiecare glontz e “la fel”, nu “aproximativ la fel”
teava inteleg, ca e un proces industrial, e forjata si se deformeaza, semifabricatul ala nu e perfect drept, e de dat gaura “lunga” si se incalzeste oricat ai raci, de retezat la capete iarasi, finisata cu pasta la sfarsit, e un Dorel nu o masina automata ca la lepuit bilele de rulment
dar restul chestiilor, mai degraba cum zice sweeper mai jos – iti alegi un glontz, functie de aia cam stii care e pasul la ghinturi (tevile “adevarate”, cum era cea facuta de rheinmetall pentru flakul german de 37 mm de 57 de calibre, care s-a facut si la noi la Astra Brasov si a plecat prin Siberia cu totul dupa 1945, erau si cu pasul si cu unghiurile ghinturilor variabile, abia spre sfarsit erau constante, varful proiectilului in interiorul tzevii se misca virtual pe o spirala infasurata pe un con si abia pe ultima sectiune din teava se invartea doar in jurul axei proprii – din cauza asta era mai precis si lovitura mai eficienta decat la 37-le rusesc, sau la distante comparabile, cu s60 – ma rog asa ceva nici vorba sa se poate fabrica prin forjare ca o teava de arma)
Apoi asa teoretic functie de glont ai tubul cartus, si in el stii cata pulbere poti pune si de ce calitate, si apoi in functie de aia iti alegi lungimea optima de la tzeava, nici prea lunga sa fie franat glontul spre sfarsit, nici prea scurta sa iti sara arma si sa nu aiba glontul destula viteza
si manufacturezi cu manutza ta cum explica plastic sweeper mai jos, si apoi te duci la vanatoare
da asta cu munitie de precizie pentru un calibru dat – nu pricep cum e scuze
sunt si eu de ala cu armureria de pe ipad 🙂
PSL la 1000 m
http://www.youtube.com/watch?v=-PQpxkjG7TY