Dragii moşului, vom vorbi astăzi despre una dintre cele mai cotoioase scule ale îndragitei făbricuţe de ciocolată şi cartofi prăjiţi belgieni FN Herstal, din drăgalaşul oraş belgian Liege, loc unde se bea, binenţeles, şi multa bere Leffe, binenţeles belgiană. Sculiţa cu pricina a apărut pe lume datorită armatelor cangureză, kiwi (ăştia-s nişte păsăroi mari, care nu zboară, niţel sub canguri) şi, binenţeles, ai SOCOM-ului uncheşului Sam, ce au considerat că 5,56×45 Minimi nu face faţă la stilu’ lor de joacă.
Un pic de istorie nu strică, aşa vom preciza că la apariţia modelului Minimi, în 1974, au fost dezvoltate două variante, cel ce s-a impus sub nomenclatura M249/Minimi, şi o versiune în calibrul 7,62x51mm, ce a luat aproape imediat drumul depozitelor de prototiptile. M249 a avut o carieră strălucită ca mitralieră uşoară, fiind adoptată de peste 45 de ţări, dar în 2001, pe fondul invaziei din Afganistan, SOCOM-ul, neobişnuit să stea pe tânjeală, a cerut rapid o versiune a M249/Mk46 ce o aveau în dotare într-un calibru mai mare. Fabricanţii de ciocolată, ferm dedulciţi la verzişori, au scos prototiptilul din arhivă, l-au mai îmbunătăţit pe ici-colo şi l-au lansat în fabricaţie sub numele de Mk48 sau Maximi.
Având aproape 70% piese comune cu modelul mai mic, Maximi a fost extrem de rapid adoptată de armatele australiană şi neozeelandeză, greutatea sa de 8,2 kg fără muniţie (în comparaţie cu 13,2 kg a surorii M240B) făcând-o mult mai portabilă de către patrulele de infanterie ce bat terenuri extrem de accidentate precum munţii HinduKush. Puterea şi raza de acţiune a cartuşului de 7,62 sunt mult mai mari, oferind o capabilitate ofensivă superioară infanteriştilor ce-o folosesc.
– Sweeper –
Nice
Arma adevarata. Opera de arta. Sanatate multa proectantilor acestei arme superbe!!!
E o mitraliera foarte buna din ce se vede, intr-adevar. Parca am vazut undeva (intr-o poza, parca ceva la o expozitie, din pacate nu in realitate) o varianta “scurta” a mitralierei noastre “de companie” (similar PKM rusesc), inclusiv cu pat rabatabil.
Ar fi ceva cel putin la fel de bun, dat fiind greutatea oricum mai mica a PKM-ului fata de M-240 (si chiar fata de varianta de mai sus).
Poate fac si ai nostri o mitraliera in cal 7,62×51, poate chiar si un PSL cu ceva modificari (inclusiv un cracan usor) in acelasi calibru
Oricum belgienii fac si ei arme foarte fiabile si bune, fara discutie.
Ce-ar putea face Cugiru’ si nu face… Numa’ la ce-mi colcaie mie prin cap, pornind de la Mosin Nagant si terminand cu SVU ala de l=am prezentat acu’ ceva timp… Pacat ca stau prost cu imaginatzia.
Ar putea face mai multe, adevarat. Si eu am niste idei, am mai spus de cum as fi vazut eu noua arma de asalt, dar din pacate nu suntem in pozitia de a le pune in practica.
Poate au chiar si ei niste idei pe acolo, dar din lipsa de interes, comenzi, marketing si publicitate etc nu prea le pun in practica.