M40 al armatei Kurdistaneze.

Dragii moşului, băgându-mi nasul pe Iutub deunăzi, am remarcat în clipurile care vin din frumoasa bătătură a unchiului Bashar o ţeavă lungă, montată în spatele unui jeep sau vreunei camionete de teren, ce nu prea semăna cu ce ştiam eu de la orele de ştiinţe naturale, anume modelul sovietic SPG-9, cunoscut la noi drept AG9. Săpând mai mult, am descoperit o sculişoară ce ar fi meritat mai multă atenţie la vremea ei, anume scuipătoarea americană M40.

M40 cu muniţie.

M40 cu muniţie.

Armata americană a declarat M40 ca “obsolete” şi a scos-o din dotare în 1970, dar armate ca a Danemarcei şi cea cangureză le folosesc cu foarte mult succes pentru distrugerea buncărelor, a lucrărilor de fortificaţii, a cuiburilor de mitralieră sau a ascunzătorilor folosite de lunetişti, pe lângă faptul că puterea proiectilelor austriece de tip RAT 700 este suficientă pentru a distruge un T55, cel mai răspândit tanc în arsenalele din lumea a 3-a, având capacitatea de-a penetra 700 mm oţel omogen.

US Army M151 cu M40.

US Army M151 cu M40.

Apărut la mijlocul anilor ’50, tunul fără recul M40 a reprezentat suma concluziilor trase de armata americană în urma războiului din Koreea, fiind foarte răspândit în rândul aliaţilor Americii, fiind în înzestrarea a peste 20 de armate, începând cu Republica Dominicană şi Pakistan şi terminând cu Italia sau Cangurezia. O armă extrem de simplă, nesofisticată, ce de multe ori a dat rezultate superioare rachetelor sau aruncătoarelor ce au înlocuit-o, capabilă să opereze în condiţii extreme, unde o rachetă ca TOW are probleme, extrem de potrivită în lupta urbană, greutatea sa redusă asigurându-i locul în spatele maşinilor de tip Land Rover (Australia, Angola), Toyota LandCruiser şi Hilux (Libia, Siria), Mercedes G-Wagen (Grecia şi Austria), AIL Storm (Israel), în timp ce armata americană l-a montat pe jeep-urile de tip M151.

Instalaţie siriană.

Instalaţie siriană.

Folosită în dublu rol, antitanc si antipersonal, M40 are o ofertă de muniţie foarte mare, începând cu proiectilele antitanc produse în Austria, Franţa, Suedia şi USA, şi terminând cu proiectile antipersonal de tip High Explosive (Italia, USA) sau cele de tip “canistră”, umplute cu mici săgeţi metalice (Franţa, USA). Având o rază de acţiune de maxim 7 km (deşi o lovitură precisă se obţine la o distanţă maximă de 1,4 km), M40 este considerată o armă extrem de fiabilă, puternică, iar montată pe o maşină de teren este extrem de mobilă, greutatea sa de numai 209 kg fiind un impediment absolut minor.

Revenind în curtea unchiului Bashar, gurile rele ale reporterilor occidentali spun că majoritatea flintelor M40 găsite sunt de fapt fabricate sub licenţă în Iran, sub numele de ANTI-TANK GUN 106.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=L3e0Y44Bysk]