Claymore, cablu si detonator
Doamnelor, don’şoarelor şi domnilor, azi vom face o incursiune în istoria Armureriei şi vom discuta despre unul dintre primele subiecte abordate, anume fursecurile direcţionale. Am prezentat atunci MRUD-ul iugoslav, azi vom vorbi despre scula care a pornit toată nebunia asta, anume americana M18A1 Claymore.
O piesă de echipament ce eu personal o consider de nelipsit din rucsacul oricărui soldat cu minţile la purtător, deci din arsenalul oricărei armate cu scaun la cap, mina de tip Claymore şi copiile sale cu licenţă sau fără, ca modelul sovietic MON-50 sau iugoslava mai sus pomenită, fursecul meu preferat, MRUD, aduc o putere individuală de foc, un nivel de siguranţă şi o versatilitate în utilizare ce surclasează categoric orice dezavantaj legat de greutate (1,5 kg) sau preţ (119$ în 1993).
Născută din necesitatea de a opri atacurile de tip „human wave” ale infanteriei chineze din războiul din Koreea, având la bază cercetările germane din cea de-a doua cotonogeală mondială (efectul pe care se bazează, Misznay-Schardin, fiind numit după numele cercetătorilor ce l-au descoperit, în mod independent, ungurul József Misznay şi germanul Dr. Hubert Schardin), mina Claymore a fost gândită ca un uriaş cartuş cu alice, menită a oferi în sistem în principal defensiv, folositor infanteriei.
Tot Claymore
Având o forma rectangular convexă, dimensiunile de 216x38x124 mm şi greutatea de 1,5 kg, mina Claymore încorporează în carcasa din plastic de culoare verzuie (versiunile inerte de antrenament sunt de culoare albastră) o cantitate de 680 grame de exploziv plastic C4 şi 700 de bile din oţel moale cu diametrul de 3,2 mm. La detonare, acestea sunt propulsate cu o viteză de 1,200 metri pe secundă, oferind o energie cinetică de aproximativ 80 de Jouli la impactul cu ţinta. Bilele din oţel moale sunt deformate în momentul exploziei, căpătând aspectul gloanţelor de calibrul .22 LR (5,6 Geco), fiind astfel stabilizate în zbor, fiind împrăştiate într-un unghi de 60º, acoperind o zonă letală de până la 250 m. Zona efectivă de lovire este la distanţa de 50 metri, unde se acoperă un şablon cu înălţimea de 1,8 metri şi lăţimea de 50 metri, asigurându-se un echilibru optim între letalitatea fragmentelor şi saturaţia zonei, probabilitatea de lovire a unei ţinte de dimensiuni umane în poziţia culcat fiind de 30%.
Matricea Exploziei unei mine Claymore
Mina este transportată într-o bandulieră, alături de sistemul electric de detonare, compus dintr-o capsă pirotehnică electrică, ataşată de 30 metri de cablu şi un declanşator M57. Declanşatorul este de tip inductor, transmiţând un impuls electric de cel puţin 2 V, suficient pentru a detona mina. Ca metode alternative de detonare, sistemul permite ataşarea unor sisteme improvizate electrice şi ne-electrice, dar acestea sunt foarte rar folosite în comparaţie cu detonarea controlată manual.
Componenta pachetului Claymore
Din cauza caracterului discriminatoriu al folosirii, minele de tip Claymore sunt permise de protocolul de la Ottawa, din 1996, fiind considerate arme controlate şi nu mine antipersonal „clasice”. Cu toate că modelele ca MRUD pot folosi orice sistem de declanşare de tip capcană ce foloseşte filetul iugoslav de tip M10x1 (modelele ruseşti MON-50 şi MON-90 fiind capabile de a folosi declanşatoarele de tip MUV sau MVE-72), acestea sunt introduse în categoria mai sus amintită, folosirea lor fiind permisă fără restricţii.
Surse:
FAS.org
Canadian Forces Landmines Database
ORDATA
– Sweeper –
Acestea-s scule excelente in mainile unor profesionisti. FOS, parasutistii, VM ar fi mai mult decat bucurosi sa aiba asa ceva (chiar si clone) prin depozite. Pana la urma se pare ca nu-s de nasul nostru, vorba aia: prea bun pentru noi.
Cat de complicat poate fi sa producem ceva asemanator?
Coane, copii ale asteia sunt produse in toata lumea, pe langa noi fabrica bulgarii, rusii, sarbii, ungurii, austriecii au si ei vreo 7 versiuni… Germania are in dotare MON-50 rusesc mostenit de la NVA sub numele de DM51.
Imi place doctrina americana care zice ca orice pifan tre’ sa stie sa se joace cu una de-asta. De-aia instructziunile sunt bagate in FM 3-21.75, “Warrior Ethos and Soldier Combat Skills”, unde-i la egalitate cu pusu’ unui bandaj sau curatzarea la M4/M16. De ce numai “profesionistii”?
La cat de obtuzi sunt factorii de decizie la noutati (vechi la altii de 50 de ani) poti fi sigur ca nu vom avea NICIODATA in dotare asa ceva. Pur si simplu infanteristu’ roman poate deveni periculos in lupta si acest lucru nu e de dorit. Ca atare se foloseste cat mai putine cu putinta echipamente/tactici moderne:
– veste antiglont insuficiente in tara (nici trupele antitero nu au suficiente)
– armament antitanc portabil ineficient (vezi RPG 7 si 9 vs tancuri cu armura reactiva ? Lovitura tandem nici macar nu exista in armata romana, stiu din sursa directa.
– echipele de lunetisti (lunetist + observator model american) care si-au dovedit eficienta de atatea ori si care pot face ravagii nu sunt agreeate la noi.
– sistemele AA portabile nu au fost modernizate la 2M
– ratii alimentare ? de ex MRE sau RCIR vs..catering. Ratiile se pot depozita, sunt la indemana in caz de calamitati, se pot obtine disconturi la cantitati mari. Cateringul in schimb cotizeaza la partid. oare care e mai buna pentru armata?
– celelalte forte de pe campul de lupta tind spre neant: Tancurile vechi neintretinute si cele modernizate fara piese de schimb, aviatia militara cum o stim cu totii, rachetele AA minunate intr-un muzeu, submarinul esuat forever, fregatele in fundul gol.
Eu tot sper ca gresesc, ca ma insel. Din pacate sper degeaba
Bre, matale ai dreptate. Numa’ ca eu personal am avut surprize placute cu astia mici, factorii de ne-decizie. Da, poate colonelu’ sau generalu’ de carton, facut la Controceni nu stie ce-i aia, da’ itzi garantez ca un sergent fost la Nisipurile de Aur sau in alte statziuni de-astea de odihna si tratament stie ce sa faca si cu o mina de-asta, s-ar putea sa aibe prin buzunare un declansator de-ala uitat dupa exercitzii (mi-ar prinde si mie bine unu’, e tocmai bun de declansat racheto-modele, nu glumesc deloc), stie si ce sa faca c-o baioneta, in afara de a o fixa la tzeava AK-ului, stiu multe, ca majoritatea sunt destupatzi la minte.
Ma certam odata cu colegu’ Grifonu’ in legatura cu educatzia militara a romanilor, si-am ajuns la concluzia ca treaba celor ce tre’ s-o faca o facem noi, astia de scriem aici si aiurea. Deci nu ne ramane decat sa sa verificam de 15 ori ce scriem, ca sa fim corectzi si obiectivi.
este corect ca nu prea se fac eforturi de modernizare, dar lucrurile astea au o anumita logica.
in primul rand, suntem in nato, probabilitatea sa intre nu stiu, ucraina, rusia peste noi e redusa. iar ungurii n-au avut niciodata sange in instalatie sa faca asta, pt ca stiu ca si-o iau urgent. ei lucreaza altfel…
in al doilea rand, lectia pe care am invatat-o in al doilea razbel mondial este ca e mai avantajos (si e un paradox) sa ai o armata proasta cand esti intr-o alianta. pt ca stiti cum e, aluia bun i se dau sarcinile cele mai grele. tot in boul care trage dai cu biciu, nu in ala care nu trage.in al dolea razboi mondial, ungurii au fost destepti si noi prosti. culmea, tot noi suntem considerati curve, desi pt ei ar trebui inventat un nume nou, curva curvelor, ceva de genul asta.
deci, daca scopul nostru e sa moara cat mai putini de-ai nostri pe pamant strain, adica sa nu fim bagati la inaintare, e ok cand n-avem ce trimite in libia pt ca fregatele (pe care ni le-a bagat pe gat mr blair) sunt impotente. sau pt ca nu mai avem aviatie (cat i-ar costa pe americani sa ne dea un discount la f16?nesemnificativ. n-o fac, mai trimit in schimb pe unu si pe altu sa scrie despre visele lor umede cu f35)
in al treilea rand, razboiul modern se poarta altfel in ziua de azi (vedeti cazul siria unde e un razboi pe bune), partea cyber devine din ce in ce mai importanta si la capitolul asta suntem no 2 din nato.
pe de alta parte inertia factorilor de decizie e mare, se exagereaza, ar trebui investiti mult mai multi bani in protejarea vietilor militarilor din teatre.
Fain articol si subiect in general.
Citisem undeva mai demult ca vietnamezii (pionierii vietnamezi au fost si probabil mai sunt extraordinari) se apropiau uneori pe nevazute de pozitiile americane (de, jungla, noaptea) si intorceau minele cu fata spre aparatori, astfel ca atunci cand le detonau bilele veneau spre ei.
Americanii au contracarat asta tragand o dunga cu vopsea galbena pe spatele minei, ca sa vada de la distanta cum e asezata. Vietnamezii insa au venit si ei si au tras o dunga similara pe partea cealalta si iarasi au intors mina invers.
Pana la urma au aparut cele cu scris pe ambele parti parca
Atat razboiul din Vietnam cat si WW 2 au fost pline de astfel de inovatii si improvizatii de mine si capcane de tot felul, explozive si neexplozive. Si acum cica e o padure in Germania unde accesul e restrictionat pentru ca mai sunt acolo niste mine speciale, din sticla si avand pana si capsa din sticla cu niste substante speciale care atunci cand se amesteca tin loc de capsa detonanta si care nu au fost descoperite toate nici azi
Iar cum Europa si mai ales Vietnamul aveau/au mult mai multe posibilitati de mascare, pericolul era mult mai mare fata de IED-urile de azi din Irak si Afganistan unde terenul e mai arid.
Daca adresa aia de mail cu care te semnezi aici e corecta, nu-mi ramane sa-tzi urez decat lectura placuta :p