Arme si grade uitate 8. Cavaleria (partea a IV-a)

Dragi cititori! Astăzi, la rubricuţa de poveşti frumoase, reluăm serialul nostru despre istoria cavaleriei în armata română. Data trecută v-am povestit despre cum se prezenta cavaleria română înainte şi în timpul războiului de independenţă. Astăzi vom vorbi despre evoluţia acestei arme până la primul război mondial.

După câştigarea independenţei, armata română a prins un adevărat reviriment în ceea ce priveşte organizarea internă. Or, din acest nou suflu, nu putea să lipsească şi cavaleria.

Evoluţia apare în primul rând la organizarea armatei şi deci, a armei cavaleriei în sine. Principiul armatei teritoriale este păstrat în continuare, dar acum raţiunea financiară este cea care primează, motivul fiind în continuare păstrarea cât mai multor unităţi sub arme cu cheltuieli minime.

Războiul de independenţă ne-a lăsat cu 2 regimente de roşiori, 9 regimente de călăraşi şi două escadroane de jandarmi călări, pentru componenţa cavaleriei. Evoluţia ulterioară însă este una interesantă şi care merită amintită în rândurile de mai jos. Regimentul 9 călăraşi, de exemplu, fiind din miliţii, se desfiinţează iar personalul se întoarce înapoi în escadroanele de miliţii.

Jandarmii de Basarabia, rămaşi fără teritoriul de exerciţiu după schimbările teritoriale operate la sfârşitul războiului, la 21 august 1878, sunt vărsaţi prin înfiinţarea unui regiment de călăraşi permanenţi.

Doi ani mai târziu printr-un decret dat la 5 aprilie 1880, se înfiinţează 4 noi regimente de călăraşi şi se reorganizează teritorial pe numărul celor 12 regimente de călăraşi rezultate. Regimentul 12 călăraşi este introdus în Divizia 5 teritorială, adică Divizia Activă Dobrogea, regimentul fiind format din cele trei escadroane permanente ale fostului regiment de călăraşi permanent, ce acum se desfiinţează ca şi corp aparte, rămânând însă cu caracterul de permanenţă până îşi face recrutarea din teritoriu, momentan recrutând la nivel naţional, în plus acceptând voluntari dintre localnici.

Situaţia însă se schimbă în anul următor când, prin decretul din 7 aprilie 1881, Regimentul 12 călăraşi, acum denumit şi permanent, va lua numirea de Regimentul de Jandarmi.

Totodată apare şi preocuparea pentru şcolarizarea nucleului de cadre ce se regăsesc în regimentele de călăraşi. Prin decretul din 11 martie 1881 se înfiinţează un escadron de cadre pentru pregătirea trupei cu schimbul pe lângă Divizia 2, la Bucureşti, pe lângă Regimentul 3 călăraşi, acesta primind cadre cu schimbul din caporali şi sergenţi şi ofiţeri din fiecare regiment din ţară.

Doi ani mai târziu, Regimentul 12 călăraşi se reînfiinţează la 14 mai 1883, cu reşedinţa la Buzău, însă acesta este creat ca distinct de regimentul de jandarmi.

Regimentul de jandarmi apare din nou pe tabloul general efectuat pentru bugetul pe 1883-4 ca regiment de călăraşi permanent. Cavaleria astfel este formată din două regimente de roşiori, 1 regiment de călăraşi permanent, 12 regimente de călăraşi şi două escadroane în Dobrogea, 2 escadroane de jandarmi. Aceste escadroane din Dobrogea de înfiinţează ca escadroane distincte prin decret, la 20 martie 1884.

Situaţia cel puţin ciudată redată în rândurile de mai sus, prin care se tot reformează această unitate a călăraşilor permanenţi se va rezolva prin decretul dat la 27 iulie 1884 care stipula că în 1878 cele trei escadroane de jandarmi din Basarabia, s-au constituit într-un regiment sub denumirea de călăraşi permanenţi. În 1881, acest regiment primeşte denumirea de regiment de jandarmi. Prin legea bugetară din 1883 acest regiment se redenumeşte regiment de călăraşi permanenţi. Pentru a păstra sistemul roşiorilor şi călăraşilor, acest regiment ia acum denumirea de al 3-lea regiment de roşiori, având culoarea distinctivă verde.

Prin decret regal la 17 februarie 1887 se înfiinţează un regiment de călăraşi pentru Dobrogea, pe baza celor două escadroane ce cu un an înainte fuseseră transformate în escadroane de călăraşi permanenţi. La 1 iulie se înfiinţează opt escadroane de cavalerie permanentă, care sunt ataşate la regimentele 6, 7, 8 şi 11 călăraşi, două câte două.

La 9 mai 1889, călăraşii primesc un nou regulament. În acest regulament este stipulat faptul că aceştia sunt formaţi din escadroane permanente şi escadroane cu schimbul. Fiecare regiment este împărţit în patru escadroane. Din punct de vedere al organizării se împart în două categorii: cele de mai sus, cu două escadroane permanente şi două escadroane cu schimbul şi restul de unităţi care au doar un escadron permanent şi trei cu schimbul.

Însă nici această structură nu va fi păstrată prea mult. La 28 iulie 1891 se decide ca regimentele 6, 7, 8 şi 11 călăraşi vor primi o nouă structură a cinci escadroane fiecare. Din aceste cinci escadroane, patru erau permanente şi numai un singur escadron rămânea a avea serviciul cu schimbul.

Această imagine va rezista însă mai mult. Dacă tragem linie, vom observa că acum cavaleria română este compusă din 15 regimente: 3 sunt de roşiori, deci permanente, şi 12 sunt de călăraşi, dintre care 4 au patru escadroane permanente iar 8 au doar un escadron permanent.

Următoarea legiuire importantă ce va afecta cavaleria română va fi Legea puterii armate de la 1908. Aici vom observa că această armă primeşte o nouă organizare şi structură. Decretul de bază al noii organizări a cavaleriei va fi cel emis la 31 martie 1908, în care se stipula exact componenţa cavaleriei, dat în timpul ministeriatului generalului de brigadă de cavalerie Alexandru Averescu, viitorul mareşal de mai târziu. Aceasta era următoarea:

– Regimentele 2, 3, 4 şi 5 roşiori şi 7 şi 9 călăraşi, transformate în roşiori, aveau câte patru escadroane permanente şi un pluton “afară din rânduri”. Cum spuneam şi cu alte ocazii, plutonul a.r. grupa meseriaşii unităţii şi soldaţii afectaţi asigurării acestor necesităţi.

– Regimentele 1 şi 6 roşiori şi 10 călăraşi, transformat în roşiori, aveau câte şase escadroane permanente şi un pluton a.r.

– Regimentul 8 călăraşi, transformat în roşiori, avea 5 escadroane permanente, un escadron cu schimbul şi un pluton a.r.

– Regimentele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 11 şi 12 călăraşi, 12 cu reşedinţa acum la Constanţa, aveau câte patru escadroane cu schimbul şi un pluton a.r.

– Un divizion de călăraşi, nou creat la Tulcea, care era compus din trei escadroane cu schimbul şi un pluton a.r.

– Un regiment de escortă, creat din escadroanele de jandarmi călări existente, cu reşedinţa la Bucureşti.

Ce concluzii putem trage de aici?

Prima ar fi aceea a dispariţiei jandarmilor călări şi transformarea acestora într-o unitate cu o denumire mult mai apropiată de atribuţiile lor, şi anume cele de gardă a regelui, fiind prima unitate ce are o denumire legată strict de acest rol.

A doua concluzie ar fi observarea tendinţei de permanentizare şi regularizare a armei cavaleriei. Dacă infanteria a trecut prin acest ciclu de reforme cu 10 ani înainte, când au fost şterse diferenţele între regimentele de infanterie de linie, cu serviciu permanent, şi cele de dorobanţi, adică teritoriale şi cu serviciul cu schimbul, putem vedea faptul că, acum, această reformă este pusă în funcţie şi pentru cavalerie. Însă necesităţile şi vicisitudinile epocii fac ca această reformă să meargă până la jumătate, observând totuşi că acum, paritatea unităţilor de cavalerie permanente, recte roşiorii, faţă de cele cu schimbul, respectiv călăraşii, ajunge să fie aproape de 1 la 1, comptând şi asupra faptului că Divizionul de Călăraşi Tulcea, prin completare de escadron, este ridicat la rang de regiment.

Din punct de vedere al organizării, se păstrează principiul organizării în brigăzi de cavalerie, compuse din regimente de roşiori şi călăraşi, puse în organica diviziilor zonale sau a corpurilor de armată. Astfel, la nivelul anului 1913, sunt create două subinspectorate de cavalerie I la Bucureşti şi II la Iaşi, subordonate Inspectoratului Cavaleriei, inspectorat de armă la nivel pe toată armata. Aceste două subinspectorate au în compunere 8 brigăzi de cavalerie compuse dintr-un regiment de escortă, 10 regimente de roşiori şi 9 regimente de călăraşi. În 1913 se mai înfiinţează al 11 regiment de roşiori şi, la paritate, este înfiinţat şi încă un regiment de călăraşi.

Să vorbim acum puţin şi despre echipare. Întreaga cavalerie era dotată pentru trupă cu săbii model 1863, robuste şi ferme, şi care îşi dovediseră utilitatea în câmpul tactic. Din punct de vedere al armamentului alb mai avem prezentă şi lancea. Aceasta, după războiul de independenţă, începe să fie purtată de rândul I al regimentelor de roşiori. Armamentul de foc este purtat selectiv, adică, cei cu lănci poartă revolvere, sistem Buescu sau Garand-Lebeau, iar cei fără poartă carabine. În 1893, pentru cavaleria română se introduce carabina Mannlicher m. 1893, la care se adaugă şi baioneta aferentă, astfel călăreţul putând să lupte şi descălecat. Din aceste nevoi, sabia ostaşului de cavalerie nu mai este purtată asupra sa ci este legată de şa, ordonanţă dată începând cu 1905. Din 1910 se introduc în regimentele de cavalerie şi secţii de mitraliere. Primele mitraliere introduse sunt sistem Maxim, md. 1910. Totodată, din 1913, pentru unităţile de cavalerie încep să se achiziţioneze şi pistoale, denumite în epocă “automatice”, sistem Steyr.

Mai trebuie menţionat faptul că, la lăncile cavaleriei, se purtau flamuri. Aceste steguleţe tăiate la capăt în “V” aveau pentru roşiori, partea superioară în culoarea regimentului, iar partea inferioară roşie. Pentru călăraşi, aceste flamuri erau roşii cu totul.

Şi dacă tot am ajuns aici, haideţi să vedem care erau culorile regimentelor de roşiori, prezente atât la flamuri cât şi pe uniforme, la căciuli, paspoale şi petliţe de manta. Regimentul 1 roşiori avea culoarea de unitate galbenă, Regimentul 2 roşiori avea culoarea albă, Regimentul 3 – verde, 4 – albastru deschis, 5 – verde deschis, 6 – albastru închis, 7 – maro, 8 – mov, 9 – roz, 10 – gri, 11 – cărămiziu. Pentru călăraşi se folosea, aşa cum spuneam şi mai sus, doar culoarea roşie.

În anul 1912, se introduc, iniţial doar ca ţinute de campanie, uniforme de o singură culoare şi croială pentru toată armata. Acestea erau compuse din chipiu moale pentru ofiţeri şi capelă pentru soldaţi, veston şi pantalon toate de culoare gri-verzui-albăstrui, cu petliţe, paspoale şi vipuşti de culoare. Cavaleria primeşte însă pantaloni gri-negru şi păstrează cizmele, neprimind bocanci, ca infanteria de exemplu. Din 1916 apar modificări în uniformă, distribuindu-se ţinute din material cu oarecari variaţiuni iar pantalonii vor avea aceleaşi culori. În plus, croiala se simplifică.

Mai jos, vom reda câteva imagini cu uniformele de cavalerie, atât cele distinctive, cu care am fost obişnuiţi de-a lungul întregului secol XIX, cât şi cele noi introduse odată cu secolul XX.