Aaaaaand we’re back! Cum spun amicii noştri vorbitori de “şeicspiriană curentă”, iacătă că rubricuţa de vineri cu poveşti pentru copii mai mari şi mai mici a revenit.

Mai deunăzi, când mă uitam la piesa de teatru “Titanic Vals” a lui Teodor Muşatescu, în geniala variantă în care rolul lui Spirache este jucat de Grigore Vasiliu “Birlic”, ascultând supărarea locotenentului de cavalerie Gigi Stamatescu, l-am auzit pe acessta cum spune că “don’ tata” e “colonel cu stea” şi astfel îl mută în Giurgiu în 24 de ore. Deşi umorul situaţiei va face ca acelaşi locotenent să fie dus ulterior cu dricul la gară, spre spaima unui biet sergent de stradă care păzea cu străşnicie bulevardul urbei, termenul de colonel cu stea definea o funcţie specifică a Armatei române din acel moment. Iar tocmai despre aceasta, doresc a vă vorbi eu astăzi.

Tot căutând prin varii documente şi lucrări am reuşit să fac puţină lumină în acest caz. În martie 1915 este dat un înalt decret prin care coloneilor ce comandau brigăzi li se dă dreptul de a purta la chipiu soarele de general. Acest soare de general este însemnul de caschetă purtat de generalii Armatei române inclusiv astăzi, fiind compus dintr-un soare lucitor argintiu cu o stea galbenă în centru. În plus, aceştia primeau şi dreptul de a purta lampas dublu la pantaloni, tot precum generalii. Motivaţia era aceea de a diferenţia coloneii comandanţi de regimente, aceasta fiind poziţia la momentul respectiv pentru acest grad, de cei care ajungeau la comandă de brigadă, post ce normal era desemnat pentru un general de brigadă.

Numele de “colonel cu stea” este însă unul apocrif, deoarece nu este menţionat în decret. Abia într-o lege a poziţiei ofiţerilor din 1938, ce nu a rezistat prea mult fiind abrogată, apare gradul de “colonel de brigadă”. Totuşi, în multe lucrări non-militare, cum este replica din piesa de teatru de mai sus, poate fi întâlnit. Denumirea, aşa cum se găseşte şi în decretul de înfiinţare, şi în regulamente, este aceea de colonel comandant de brigadă, menţionându-se, de obicei gradul în sine şi apoi brigada comandată. Acest sistem exista şi pentru coloneii care primeau comandă de structuri care erau echivalate cu o brigadă în organigrama ministerului.

Din punct de vedere al existenţei acestui grad-funcţie, îl putem găsi existent până în anul 1948, când se reformează sistemul de grade pe alte percepte. Şi, pentru a demostra aceasta, vă voi arăta două imagini cu un asemenea colonel fotografiat undeva la începutul anilor ‘3o deoarece poartă uniforma md. 1930.

În imaginea din stânga îl avem pe colonelul nostru în ţinuta de vară iar în cea din dreapta în ţinuta de ceremonie. Observăm, în ambele imagini, că respectivul poartă şapca cu însemnele de general. Putem data imaginea ca fiind la începutul anilor ’30 deoarece acesta a folosit la şapcă un soare de general oval, folosit pentru chipiul de formă cilindrică, ce acum rămâne să fie folosit doar la anumite ţinute de ceremonie sau serviciu, la restul ţinutelor fiind înlocuit cu şapca. În imaginea din dreapta, putem observa că are şi lampasul dublu la pantaloni, propriu generalilor şi conform cu decretul din 1915. Gradele de la epoleţi însă, în ambele cazuri, sunt acelea de colonel, aşa cum se folosesc şi astăzi, prezente pe epoleţii ofiţerilor eponimi de la 1912 până la 1948 şi apoi din 1990 până în prezent.

Colonel cu stea

Colonel cu stea

Trebuie să mai menţionăm un aspect. România nu a fost singura ţară care a adoptat acest sistem de grade intermediare. Un grad similar a existat şi în armata italiană, iar alte genuri de grade intermediare au mai existat şi pe la alţii.

Totuşi, ca un “tizăr”, cum spun tot “şeicspirienii contimporani”, mă simţăsc obligarisit a vă spune că gradul acesta a avut şi un echivalent la marină şi aeronautică. Denumirea acestui grad era aceea de “comodor” şi avea aceeaşi atribuţie şi amestec de însemne, adică gradele de comandor dar restul însemnelor de general de escadră sau contra-amiral.

Daaaar, despre aceasta… în episodul viitor.

Dragi cititori, am onoarea!

/O

drd. Emil Boboescu