Aaaaaand we’re back! Cum spun amicii noştri vorbitori de “şeicspiriană curentă”, iacătă că rubricuţa de vineri cu poveşti pentru copii mai mari şi mai mici a revenit.
Mai deunăzi, când mă uitam la piesa de teatru “Titanic Vals” a lui Teodor Muşatescu, în geniala variantă în care rolul lui Spirache este jucat de Grigore Vasiliu “Birlic”, ascultând supărarea locotenentului de cavalerie Gigi Stamatescu, l-am auzit pe acessta cum spune că “don’ tata” e “colonel cu stea” şi astfel îl mută în Giurgiu în 24 de ore. Deşi umorul situaţiei va face ca acelaşi locotenent să fie dus ulterior cu dricul la gară, spre spaima unui biet sergent de stradă care păzea cu străşnicie bulevardul urbei, termenul de colonel cu stea definea o funcţie specifică a Armatei române din acel moment. Iar tocmai despre aceasta, doresc a vă vorbi eu astăzi.
Tot căutând prin varii documente şi lucrări am reuşit să fac puţină lumină în acest caz. În martie 1915 este dat un înalt decret prin care coloneilor ce comandau brigăzi li se dă dreptul de a purta la chipiu soarele de general. Acest soare de general este însemnul de caschetă purtat de generalii Armatei române inclusiv astăzi, fiind compus dintr-un soare lucitor argintiu cu o stea galbenă în centru. În plus, aceştia primeau şi dreptul de a purta lampas dublu la pantaloni, tot precum generalii. Motivaţia era aceea de a diferenţia coloneii comandanţi de regimente, aceasta fiind poziţia la momentul respectiv pentru acest grad, de cei care ajungeau la comandă de brigadă, post ce normal era desemnat pentru un general de brigadă.
Numele de “colonel cu stea” este însă unul apocrif, deoarece nu este menţionat în decret. Abia într-o lege a poziţiei ofiţerilor din 1938, ce nu a rezistat prea mult fiind abrogată, apare gradul de “colonel de brigadă”. Totuşi, în multe lucrări non-militare, cum este replica din piesa de teatru de mai sus, poate fi întâlnit. Denumirea, aşa cum se găseşte şi în decretul de înfiinţare, şi în regulamente, este aceea de colonel comandant de brigadă, menţionându-se, de obicei gradul în sine şi apoi brigada comandată. Acest sistem exista şi pentru coloneii care primeau comandă de structuri care erau echivalate cu o brigadă în organigrama ministerului.
Din punct de vedere al existenţei acestui grad-funcţie, îl putem găsi existent până în anul 1948, când se reformează sistemul de grade pe alte percepte. Şi, pentru a demostra aceasta, vă voi arăta două imagini cu un asemenea colonel fotografiat undeva la începutul anilor ‘3o deoarece poartă uniforma md. 1930.
În imaginea din stânga îl avem pe colonelul nostru în ţinuta de vară iar în cea din dreapta în ţinuta de ceremonie. Observăm, în ambele imagini, că respectivul poartă şapca cu însemnele de general. Putem data imaginea ca fiind la începutul anilor ’30 deoarece acesta a folosit la şapcă un soare de general oval, folosit pentru chipiul de formă cilindrică, ce acum rămâne să fie folosit doar la anumite ţinute de ceremonie sau serviciu, la restul ţinutelor fiind înlocuit cu şapca. În imaginea din dreapta, putem observa că are şi lampasul dublu la pantaloni, propriu generalilor şi conform cu decretul din 1915. Gradele de la epoleţi însă, în ambele cazuri, sunt acelea de colonel, aşa cum se folosesc şi astăzi, prezente pe epoleţii ofiţerilor eponimi de la 1912 până la 1948 şi apoi din 1990 până în prezent.

Colonel cu stea
Trebuie să mai menţionăm un aspect. România nu a fost singura ţară care a adoptat acest sistem de grade intermediare. Un grad similar a existat şi în armata italiană, iar alte genuri de grade intermediare au mai existat şi pe la alţii.
Totuşi, ca un “tizăr”, cum spun tot “şeicspirienii contimporani”, mă simţăsc obligarisit a vă spune că gradul acesta a avut şi un echivalent la marină şi aeronautică. Denumirea acestui grad era aceea de “comodor” şi avea aceeaşi atribuţie şi amestec de însemne, adică gradele de comandor dar restul însemnelor de general de escadră sau contra-amiral.
Daaaar, despre aceasta… în episodul viitor.
Dragi cititori, am onoarea!
/O
drd. Emil Boboescu
Si daca respectivul isi pierdea functia,ce se intampla cu insemnele de grad? Chestia cu exteriorizarea functiei prin insemne pare nefireasca.Dar cum se inventau atunci uniforme ,mai ales ofiteresti,nu ma mira.
Chestia asta aduce foarte bine cu istoria gradului de general de brigada/brigadier in armata britanica. Gradul de general de brigada a aparut in a doua jumatate a secolului al XVII-lea ca urmare a cresterii efectivelor armatei engleze, devenite ulterior britanice. Dupa ce teama de o revenire la un regim autoritar precum cel al lui Oliver Cromwell, bazat pe forta militara sau la o monarhie absolutista s-au estompat, parlamentul le-a permis regilor sa recruteze armate mai numeroase. Asta a facut ca numarul regimentelor sa creasca iar comandantilor de armata sa le fie dificil sa le coordoneze eficient pe campul de lupta. Cuvantul italian “brigare” – a uni – a dus la termeni derivati din el in franceza (briguer) si in engleza (brigade), avand aceeasi semnificatie. Ca dispozitiv tactic, brigada o intalnim pentru prima data in armata lui Gustav Adolf. Drept urmare, in armata britanica a aparut acest grad. Deoarece, insa, nu exista esalon permanent superior regimentului, brigada fiind o structura formata doar pe durata unui conflict si desfiintata imediat dupa, candva pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, gradul de general de brigada a devenit, la randul sau, temporar. Gradul era purtat doar pe timpul campaniei respective si doar pe teatrul de operatii respectiv (fiind numit, de aceea, grad local). Astfel ca un colonel sau, mai frecvent, un locotenent colonel putea primi gradul temporar de general de brigada in America sau in India. Evident ca la intoarcerea din campanie revenea la vechiul grad. Acesta este motivul pentru care sistemul regimentar a capatat in UK o forta si o consistenta fara egal. A fi ofiter intr-un regiment echivala cu apartenenta la un club. Chiar si azi, ofiterii britanici servesc pana cand ajung la gradul de colonel (care presupune doar functii de stat major) in acelasi regiment; pana si cei care ajung in SAS revin dupa 2-3 ani de serviciu in aceasta faimoasa unitate de forte speciale, in regimentul de provenienta. Ofiterii superiori nu ii incurajau, ba dimpotriva, ii descurajau pe tinerii lor colegi sa aspire la functii in afara regimentului, la nivel de stat-major de mare unitate. Astfel, in armata britanica a luat nastere aceasta situatie paradoxala (dar ce nu e paradoxal la englezi?) de a avea doua grade: unul permanent in propriul regiment si cel temporar, in armata. Probabil acesta e motivul pentru care intalnesti in armata britanica soldati si tineri ofiteri excelenti, dar generali mediocri de cele mai multe ori. Excelenta o gasesti mai ales la nivel de mica unitate si unitate, si intr-o mai mica masura la nivel de armata. Aceasta se poate explica, in parte, prin caracterul preponderent colonial si de mica intensitate al razboaielor in care au fost implicati britanicii. In WWI, cand s-a trecut la mobilizarea masiva, s-au creat numeroase brigazi, regimentul de infanterie devenind, inca din secolul XIX, o unitate administrativa si care perpetua o traditie de lupta, un stindard si insemne specifice, dar nemaifiind una operationala. Dupa razboi, cand a inceput demobilizarea, englezii s-au trezit cu prea multi generali de brigada. In 1920, au abolit acest grad si au creat doua grade complementare: colonel comandant, pentru cei care comandau o brigada, un centru de instructie sau un depozit si colonel de stat-major, pentru cei care serveau in statele majore ale unor mari unitati sau in War Office. Ofiterii britanici nu prea s-au impacat bine cu acest sistem si, in 1928, cele doua grade au fost abolite, fuzionand in unul singur: brigadier. In timp ce generalul de brigada era cel mai mic grad al categoriei ofiteri-generali, substitutul sau, brigadierul, e un al patrulea grad de ofiter superior. Cu toate acestea, mereu a existat o anumita ambiguitate. Generalul de brigada era numit frecvent brigadier si inainte de 1928, chiar de la aparitia sa, in sec. XVII. Aceasta se explica prin faptul ca britanicii au privit mereu structurile supraregimentare cu o oarecare superioritate. Generalii erau ceva necesar, dar cum a fi ofiter era mai curand o ocupatie ca multe altele in viata unui gentleman, nu o profesie, nu erau considerati drept figuri de referinta. Aceasta ambiguitate a persistat pana dupa WWII, cand, in sfarsit, gradul de brigadier a devenit un grad permanent. Reglementarea s-a datorat faptului ca brigada a devenit unitatea tactica de baza a armatei britanice. In tarile unde exista generali de brigada, ei sunt pusi pe picior de egalitate cu acestia.
Inca o precizare. Ofiterul ca purta un grad temporar, purta insemnul de grad al acestuia, nu al celui permanent. Spre exemplu, in 1905, viitorul feldmaresel Edmund Allenby era locotenent colonel permanent si colonel temporar. In acel an, el a fost avansat la gradul de colonel permanent si de general de brigada temporar. In 1909, a devenit general-maior (permanent). In 1914, comanda divizia de cavalerie a British Expeditionary Force. Aparitia corpului de cavalerie a determinat avansarea lui Allenby la gradul de general-locotenent temporar in octombrie, acelasi an. Ajuns comandant al armatei 3, in octombrie 1915, a fost avansat la gradul temporar de general plin. Avansarile la gradele permanente de general-locotenent si general s-au facut in ianuarie 1916 si, respectiv, in iunie 1917.
La nivelul armatei britanice este de inteles o anumita mobilitate a structurilor,aveau de aparat un imperiu,dela Gibraltar la Singapore,deci marimea garnizoanelor era foarte diferita si apoi sa nu uitam ca divizia britanica avea 40000militari.Meritul elitei britanice,chiar cu grade onorifice, este ca a intuit foarte bine caracterul viitorului razboi,al doilea,ca fiind un razboi al mecanizatelor.N-am vazut poze cu military britanici chinuindu-se cu hipomobile.
Si da revenind la colonel cu stea,este de inspiratie italiana,esarfa in diagonala este de acolo.